Romanii care lucreaza in Italia, fara forme legale, au dreptul sa denunte angajatorii, autoritatile italiene fiind hotarate ca, in cateva luni, sa elimine munca la negru si conditiile de munca necorespunzatoare, a declarat, ieri, la Bucuresti unul di
Romanii care lucreaza in Italia, fara forme legale, au dreptul sa denunte angajatorii, autoritatile italiene fiind hotarate ca, in cateva luni, sa elimine munca la negru si conditiile de munca necorespunzatoare, a declarat, ieri, la Bucuresti unul dintre ministrii regionali din Italia, Oscar De Bona. Directia Migrari din Veneto Lavoro, in colaborare cu Ambasada Italiei la Bucuresti si Ministerul Muncii din Romania au organizat, ieri, un seminar in care a fost prezentata experienta italiana in gestionarea participarii civile a emigrantilor.
"Dupa parerea noastra, mai bine de 80% dintre muncitorii romani au, teoretic, dreptul sa munceasca in Italia si pentru acest lucru nu trebuie sa aiba decat carte de identitate, insa exista unele restrictii, pentru un an de zile, pentru unele categorii", a declarat ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini. El a precizat ca un cetatean roman care este rezident in Italia are absolut toate drepturile pe care le are un cetatean italian, "deci n-ar mai fi nici un motiv pentru ilegalitate. Acei angajatori italieni care nu respecta legea vor fi urmariti si pedepsiti.
Potrivit ambasadorului italian, au liber acces pe piata muncii din Italia muncitorii din constructii, mecanicii, muncitorii agricoli si cei care se angajeaza pe perioada determinata, cei care acorda asistenta si ingrijire la domiciliu, asistentii medicali si toate celelalte categorii de persoane care au studii superioare. Cei mai multi romani care muncesc in Italia activeaza in domeniul constructiilor, insa, potrivit ministrului Muncii Gheorghe Barbu, autoritatile romane nu au o evidenta in acest sens.
Fara vize in Spania
Ministrul Muncii si Politicii Sociale din Spania, Jesus Caldera, a declarat in Germania ca are in vedere modificarea legii nationale care impune obtinerea vizei de catre cetatenii romani care doresc sa lucreze mai mult de sase luni in Spania, a precizat, ieri, ministrul muncii Gheorghe Barbu. El a spus ca saptamana trecuta s-a intalnit cu omologul spaniol Jesus Caldera, care i-ar fi declarat ca restrictiile impuse romanilor pe piata muncii au fost prost intelese in Romania. Ministrul spaniol a precizat ca are in vedere ca lucratorii romani sa aiba nevoie doar de permis de munca si nu de altceva, aceste lucruri urmand sa fie facute prin modificari legislative. Ambasada Spaniei la Bucuresti a informat autoritatile romane, cu cateva zile in urma, despre faptul ca cetatenii romani, ca si ceilalti europeni, nu vor fi supusi obligatiei de a dispune de viza pentru a calatori in Spania decat in cazul in care vor dori sa lucreze ca angajati pentru o perioada mai mare de sase luni, in aceasta situatie ei avand nevoie de viza, aceasta eliberandu-se gratuit.
(C.C.S)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.