Scopul lui Basescu n-a fost si nu e sa-si distruga adversarii, ci sa-si construiasca statuia pe slabiciunea lor. A facut-o insa cu unelte penale. La monumentul Basescu au fost puse sa sparga piatra doua personaje deja celebre prin ele insele.

Pentru fani si detractori in egala masura pare incredibil, dar e perfect adevarat. Traian Basescu e in corzi. Lumea afla acum, desi in presa s-a mai vorbit din cind in cind, ca atacurile sale repetate la adresa premierului si, prin extensie, impotriva „sistemului ticalosit" ascund si interese mai putin morale. Afla ca si oamenii din jurul sau fac afaceri cu miros penal si ca diferenta dintre acestea si cele puse la index de Cotroceni tine mai mult de PR. Afla acum ceea ce era evident deja pentru cunoscatori, si anume faptul ca mai mult decit orice motoarele scandalurilor din ultimii doi sint banii si protectia lor politica. De ce abia acum? Pentru ca in aceste zile s-a intimplat ceva cu care Basescu nu ne obisnuise. Pentru prima data in cariera sa de sef de tara, Traian Basescu n-a mai pariat pe sine insusi. Nu stim cum arata scenariul initial, daca o fi fost vreunul, legat de afacerea biletelul premierului. Era sau nu momentul dezvaluirii planificat ca atare sau a facut-o Elena Udrea de capul ei, ramine de aflat. Ce a iesit insa ne-a aratat in premiera un presedinte stingher. In totala contradictie cu potentialul exploziv al continutului biletului trimis de Tariceanu, Traian Basescu s-a comportat de parca avea sa ceara scuze. La tribunalul acuzarii definitive a premierului, presedintele jucator a pledat ca un biet arbitru de tusa. Un virus fatal in economia simbolica a puterii prezidentiale. Sa nu-si fi dat seama de acest lucru cel mai intuitiv politician roman? Cursul evenimentelor pare sa ne dea mai degraba un raspuns negativ. Presedintele stia, dar degeaba. Raul fusese deja facut cindva, intr-un timp la care seful statului nu mai avea acces. Un rau care a incintat atita vreme, atita lume. Iata-l. In ciuda aparentelor contrare, Traian Basescu e un politician constructiv. Nici un scandal din toate cele cu care ne-a bucurat presedintele in ultimii doi ani si ceva de mandat n-a fost provocat cu dorinta expresa de a darima pe cineva. Basescu nu e genul de politician care sa se hraneasca din victime, ci din agonia lor. Victima trebuie sa ramina pe terenul de vinatoare, sa se tirasca, sa scinceasca, sa i se vada chinul pe chip, dar sa ramina libera. Libera pentru macar inca o bataie a pustii. Scopul lui Basescu n-a fost si nu e sa-si distruga adversarii, ci sa-si construiasca statuia pe slabiciunea lor. A facut-o insa cu unelte penale. La monumentul Basescu au fost puse sa sparga piatra doua personaje deja celebre prin ele insele. Elena Udrea si Gigi Becali. Primul pentru a-i scoate in evidenta virilitatea, calitate de prima mina in marea politica, al doilea pentru a-i sublinia autenticitatea. Nimic condamnabil, cu un singur amendament. Folosindu-se de cei doi interlopi ai politicii romanesti, Traian Basescu a creat un contrast orbitor si intolerabil de la un moment dat intre mijloace si scopuri. Momentul pare sa fi fost tocmai acest ultim scandal in care EU (doamna, nu organizatia) a dat cel putin impresia ca a incetat sa mai fie unealta. Si ca aceasta, unealta, e insasi presedintele. Pe acest teren fertil, contraacuzatiile ulterioare ale adversarilor lui Basescu legate de grupurile de interese care graviteaza in jurul Cotroceniului s-au dovedit perfect credibile. Ce avea sa faca PD in aceasta afacere? Nimic mai mult decit pina acum. Adica nimic.