Prea putini (exceptiile confirma regula) nu au cunoscut momente de slabiciune ori au scapat de ambiguitati care sa le puna lupta sub semnul intrebarii. Aceasta este teoria lui Vaclav Havel.
Evident, vinovatia pentru o atare complicitate nu este egala cu vinovatia tortionarilor. Nu se poate pune semnul identitatii intre opresori si victime; dar nu este admisibila nici fracturarea societatii de-a lungul unor linii de demarcatie stabilite arbitrar dupa ranchiunile ori interesele veleitarilor post-comunisti. Cei ce au incalcat drepturile fundamentale care isi gaseau temei in insasi utopia comunista, erau exaltate de propaganda comunista si erau consacrate de chiar legislatia comunista, trebuie pedepsiti individual. In rest, modul de functionare a mecanismului teribil prin care o societate intreaga a fost facuta complicele unui sistem nedrept, ipocrit si ineficient trebuie demontat si descris in detalii pentru ca toti sa-si poata intelege si asuma istoria, invatand totodata cum sa evite repetarea erorilor ei.
In maniera proceselor staliniste, bolsevismul de dreapta post-comunist interzice "banditilor", numiti "trepadusi de partid si de stat", dreptul la asemenea opinii. Luand drept argument propria indignare fata de tezele care nu plac, le respinge pe motiv ca autorul lor ar fi fost colaborationist.
Daca ar dispune de instrumentele puterii de stat un atare dezacord s-ar transforma in inchisoare. In lipsa lor sunt lansate doar concluzii teoretice: 1. pretentia trepadusilor de partid si de stat ca ei sunt singurii care pot duce Romania in Europa libera, democrata si prospera este grotesca; 2. nu este nimic rau in faptul de a incerca sa ii indepartezi pe fostii activisti de linia a doua a defunctului regim comunist pentru a prelua conducerea statului.
Putem fi de acord cu ambele sustineri. Din cate stim, insa, nimeni nu a pretins ca numai linia a doua a fostului sistem comunist ar trebui sa conduca tranzitia de la dictatura la libertate, de la economia de comanda la economia de piata si de la aliantele strategice ruso-asiatice la cele euro-atlantice. Statistic se demonstreaza, totusi, ca tocmai aceasta linie a gestionat in cea mai parte respectiva tranzitie, ducand Romania in NATO si UE prin asigurarea interoperabilitatii institutionale, legislative, economice, sociale si culturale cu lumea euro-atlantica. Chiar daca si altii ar fi putut-o face, fapt este nu numai ca nu au facut-o, ci ca nu mai au ce face.
Ca inlaturarea de la putere a celor care au condus cu succes - chiar daca, poate, cu costuri prea mari si intr-un ritm prea lent - tranzitia amintita nu ar fi un act condamnabil, este adevarat. Intrebarea este in ce fel? Daca sunt avute in vedere mijloace democratice nu exista nici un impediment, cu exceptia aceluia ca electoratul nu ofera premii (mai ales de consolare) pentru existenta trecuta, ci mandate pentru realizarea unui proiect viitor. Daca se au in vedere cai nedemocratice, cum o noua schimbare de sistem nu pare a fi de actualitate, mai ramane varianta loviturii de stat. Or, asta este inacceptabil.
Nu toti cei care s-au opus dictaturii sunt democrati. Este timpul ca stanga (ca si dreapta) democrata romaneasca sa denunte fara complexe si ezitari pe toti cei care utilizeaza mijloacele democratiei si discursul anticomunist pentru a instaura o alta dictatura a dreptei - bolsevismul de dreapta.