Criza politica este evidenta si ireversibila, dar in ciuda acestui fapt partidele politice se complac intr-o coabitare sordida.

Sint prezente toate semnele crizei: discordie si dezorientare politica pe toate planurile. Primul-ministru il acuza pe presedinte ca reediteaza dictatura lui Lukasenko, iar PSD pretinde pentru sine dreptul de a prelua puterea in stat si de a rezolva diferendul din sinul majoritatii. Asistam la o evidenta carenta de autoritate. Pe de o parte, o data cu integrarea, s-a diminuat autoritatea exterioara a Uniunii Europene, care inducea aici la noi o anumita retinere si o atenuare a subiectivismelor, dar pe de alta parte, a slabit autoritatea interioara, aceea care vine, intr-o mistica democratica, de la poporul insusi.

Conduita PSD e moralmente scandaloasa, intrucit e ultimul partid care ar putea invoca acte de coruptie sau incalcarea separatiei puterilor in stat. Dar daca nimeni nu a fost condamnat pentru cazul Ciuvica, bunoara, si daca "stenogramele" au trecut in uitare, atunci desigur ca PSD isi ingaduie sa adopte un ton acuzator. Se vede acum ca toate neglijentele si amneziile se platesc.

In schimb, politic vorbind, e captivant ce se intimpla si in acelasi timp folositor. Razvratirea aceasta a tuturor impotriva tuturor arata sper mai limpede ca e nevoie de o intoarcere la sursele autoritatii, ca avem nevoie de o reconfirmare a puterii si o reinvestire a ei.

PSD, cu fatarnica inocenta, ne propune suspendarea presedintelui. Simt ca exista la noi o mare sete de a iesi din cadrele conformismului mereu timorat din epoca lui Iliescu si de a face tot ceea ce, in marea ei generozitate, ingaduie Constitutia. Or, Constitutia ingaduie multe inca neincercate si al caror gust a ramas necunoscut, cum ar fi dizolvarea Parlamentului, alegerile anticipate sau demiterea presedintelui. E adevarat ca nesatul acesta - existential l-as numi - a fost exprimat in primul rind de presedintele insusi, a carui indrazneala

s-a dovedit contagioasa. Atita numai ca ceea ce ne propune PSD nu este nici logic si nici judicios. Nimeni nu ignora ca nu exista nici un temei juridic pentru continuarea procedurii de suspendare care va fi, cel mai probabil, stopata de Curtea Constitutionala. Arbitrariul si absurdul initiativei sint insa simptome ale faptului ca politica romaneasca si-a pierdut reperele si ca din acest moment orice devine posibil. Marii corupti pozeaza in repere democratice, ticalosii ii condamna pe cei buni, impostura de toate felurile se intinde ca pecinginea de la lumea politica la presa si la asa-numita societate civila care, profitind de confuzia generalizata, joaca si ea o meschina partitura partizana.

In planul strict al politicii statului se manifesta intr-adevar o criza de autoritate, una al carei prim simptom a fost deriva ministrului liberal al Apararii pe tema Irakului. Sint mereu uimit cu cita usurinta s-a trecut peste acel episod, care, indiferent de opinia noastra cu privire la politica neoconservatoare americana, a subminat ordinea constitutionala in materie de politica externa si siguranta nationala. A fost pur si simplu vorba despre o nesocotire a autoritatii legitime in stat. Acum, PSD contesta frontal autoritatea presedintelui, amplificind mesajul partidului liberal si facind ca totul sa para relativ si subred.

A incepe insa actul de reconstituire democratica cu demiterea presedintelui inseamna insa o inversare a ordinii firesti. Imaginati-va ca, dupa epuizarea procedurilor, se ajunge la referendum si ca poporul va da presedintelui un vot de incredere. Lucrul acesta nu ar putea ramine fara consecinte importante, intrucit intreaga majoritate antiprezidentiala ar suferi o masiva delegitimare si, desi Constitutia nu prevede aceasta posibilitate, s-ar impune logic o autodizolvare a Parlamentului.

Dar poate ca stupoarea care s-a lasat peste lumea noastra politica dupa anuntul PSD contine si ceva bun, pentru ca arata cel mai convingator ca nimeni nu mai stie ce e cu adevarat de facut. PNL pare sa traiasca cel mai puternic aceasta deruta, intrucit, desi s-ar abandona cu voluptate urii sale antiprezidentiale, se teme de consecinte. Primul-ministru adopta, compulsiv, o retorica antiprezidentiala, dar nu adera formal la initiativa PSD. Nici PD nu sta bine, parind ca se complace in orice situatie si ca nu are vedere prea limpede.

Ce urmeaza? Ce ar fi bine sau mai avantajos sa se intimple? Si ceea ce este mai apasator este ca tocmai in aceste momente grele Poporul suveran este mut. S-a retras ca Dumnezeu din lume si ii lasa pe alesii sai sa se descurce pe cont propriu. Nici sondajele de opinie nu mai sint cu adevarat folositoare, intrucit indicatiile sale sint volatile si nesigure.

Nu mai exista de aceea alta cale rationala decit de a da, pur si simplu, natiunii putinta sa se exprime, de a organiza adica alegeri anticipate. E singurul mod de a relegitima puterea politica si de a reda suflul firesc al vietii de stat.