Cu respect va informam ca am intrat in Uniunea Europeana.
Economic, cultural, social este cea mai dezvoltata comunitate de pe Terra. Valorile impartasite de membrii Uniunii sunt dreptatea si adevarul, valori pe care si domniile voastre le-ati s
Cu respect va informam ca am intrat in Uniunea Europeana.
Economic, cultural, social este cea mai dezvoltata comunitate de pe Terra. Valorile impartasite de membrii Uniunii sunt dreptatea si adevarul, valori pe care si domniile voastre le-ati sustinut in campania electorala, valori pentru care noi v-am votat. Ne-ati spus in campania electorala si ca daca nu veti putea face ceea ce ne-ati promis veti pleca de la putere, chiar inainte de termen. Nu trebuie sa va duceti pana la capat mandatele daca se constata ca nu reusiti sa va indepliniti promisiunile.
Dupa mai mult de doi ani de la momentul in care noi v-am votat suntem informati ca lupta impotriva coruptiei s-a blocat, lustratia si deconspirarea Securitatii a lovit selectiv si incomplet, strategia post-aderare nu este realizata, constitutia nu este reformata si uneori nici respectata, nivelul de trai a crescut atat de mult incat sunt mai numerosi cei care pleaca spre tari mai primitoare decat tara noastra natala, soselele sunt in continuare pline de gropi, iar aglomeratia si noxele ne enerveaza la maxim, Marea Neagra este tot acolo si turismul se dezvolta incredibil de bine la vecinii nostri bulgari, autostrada Soarelui a apus, iar Bucuresti-Pitesti nu mai e autostrada, branza si porcul au probleme de adaptare la noul context politico-strategic, tara noastra este atat de apreciata de comunitatea internationala incat am reusit sa refacem relatiile traditionale cu Republica Moldova, Justitia se face mai mult la televizor, dar pentru milioanele de procese ale noastre celeritatea nu functioneaza. Mai nou am inteles, dar ne e greu sa credem, ca ni se pot asculta telefoanele fara mandat.
Stimati conducatori, mai suntem informati ca sunt si lucruri bune. Avem borduri noi care le inlocuiesc pe cele vechi de... 1 an, si stalpi de iluminat noi, langa cei vechi, un bloc nou si frumos langa o Catedrala "inutila si fara valoare", oameni politici incoruptibili, afaceristi in libertate, telefoane care functioneaza catre procurori, si scrisori catre presedinte (cu rugaminti manipulative - oare asa se procedeaza cu orice contribuabil? Daca da, atunci vom scrie si noi la premier pentru vreo casa, masina etc.), probabil ca vom avea si Dracula Park cu binecuvantarea dvs.
Am aflat din surse sigure ca dumneavoastra va certati. Dar nu ne-a spus nimeni pe ce motiv.
Domnilor, poporul roman l-a votat pe Ion Iliescu de trei ori pentru ca a promis liniste. Poate il va mai vota o data, chiar daca nu va participa la alegeri.
Domnilor, ne-a placut de voi pentru ca erati altfel decat arogantul de Nastase. Ca nu erati colegi de partid cu Mischie, ca vorbeati sincer si pe intelesul nostru.
Va informam, cu respect, ca asteptam in continuare sa "traim bine". Si ca aceasta inseamna salarii, pensii, asistenta medicala, educatie, infrastructura, transport, ecologie... stim ca toate acestea au ca premisa Dreptatea si Adevarul. Dar au si un lucru ascuns: eficienta si bunele intentii.
Domnule presedinte, faptul ca multa lume s-a intors impotriva dvs inseamna ca nu ati pactizat cu nimeni. Dar poate insemna si ca aveti o agenda personala pe care noi nu o intelegem. Ca aveti ambitii pe care nu le-ati devoalat sau proiecte secrete.
Domnule prim-ministru, faptul ca scrieti biletele si dati telefoane pentru prieteni nu ne lasa indiferenti. Vrem sa ne tratati pe toti la fel.
Domnilor, apucati-va sa "traim bine". Treceti la treaba.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.