In 27 ianuarie 2005, in urma unei partide cinegetice cu mult singe - si singe albastru, european - publicasem in „Cotidianul" comentariul „Fata hidoasa a vinatorii". Acum, dupa un eveniment similar, nu am mai fost tentat sa scriu „la cald".

Aveam destul timp sa o fac, fiindca, in viata acelui soi de oameni, prostia nu e un accident. Ea este viata insasi, in intregul ei, in stilul ei. Iar stilul este omul. Omul, nu numai la vinatoare. Deopotriva, m-am convins - gratie acelorasi personaje - despre falsul proverbului cu piatra aruncata de un prost si cu cei zece destepti ineficienti. Adevarul este exact pe dos: zeci de prosti arunca „pietrele" si un destept nu le poate scoate. E drept ca, uneori, ei arunca gloante...

In acel titlu facusem o greseala: hidoasa nu era fata vinatorii, ci fetele. Si nu cele care se vedeau, ci cele de „dincolo". Dincolo de obrazele fine, de mustatile de muschetar, de hainele de firma, de masinile 4x4. Fetele de dincolo de „hotare". Multe, de dincolo de hotarele tarii. Privite separat, ele mi-ar fi parut diferite. Adunate laolalta - intr-un tablou cinegetic -, ele se asemanau izbitor.

Despre vidul barbatesc al acestor mari vinatori am scris nu o data, gresind: vidul absoarbe, este insetat de a primi, de a fi umplut, uneori, cu ceva bun. Rectific asadar: „dincolo" nu e vidul, ci haul barbatesc. Iar haul presupune doar cadere, un permanent si obligatoriu „mai jos". Caci trebuie spus: in materie de abis, acesti oameni sint mereu gata de noi performante, cele facute cu pusca intr-un tarc cu mistreti fiind doar virful aisbergului. Iar coltii, coarnele, blanurile necuvintatoarelor sint doar marunte trofee conventionale, fiindca adevaratul lor trofeu este altul. Este unul pe care il omoara zilnic, cite putin, cu o arma crunta, mai eficienta decit toate: banul. Iar mortaciunea care le va impodobi panoplia intr-o prea tirzie zi nu e alta decit Pamintul.

Despre uritenia uciderii mistretilor

intr-un tarc si despre suferinta acestora nu voi scrie acum. Au facut-o altii si bine. In „tarcul" Terra, la aceasta ora, se afla insa, prinsi intr-o incercuire fara scapare, toti semenii mei: cei foarte asemanatori si cei aparent diferiti, invesmintati in blanuri, pene, solzi ori diafane membrane, adapostiti de ape, cer si paduri. Si nu e greu sa observ ca „vinatorii" sint cam aceiasi. Doar ca, in functie de „vinat", recuzita lor mortala este mereu alta. Prostituata Mina - personaj faurit de Romain Gary - marturisea ca nu putea judeca oamenii dupa cum se poarta atunci cind sint dezbracati. Citind, m-am grabit sa judec: fireste, avea dreptate, in „acele" momente oamenii sint jalnici - mi-am spus. Mina insa mi-a taiat elanul, explicind: „Fiindca pentru marile escrocherii ei se imbraca intotdeauna elegant". Intr-adevar, pentru ele, ei se imbraca luxos, invesmintindu-le si pe acestea in straie lucitoare: progres, civilizatie, investitii, infrastructura, locuri de munca, „integrare".

La aceasta ora, arabilul fertil al Terrei scade anual cu o rata egala cu suprafetele Belgiei si Olandei la un loc. Prin investitii: aeroporturi, drumuri, cladiri. Industriile lemnului reduc padurile cu echivalentul a doua terenuri de fotbal pe secunda. Si pe unele, si pe altele - cit vor mai ramine -, incalzirea globala a climei le poate transforma intr-o amintire. Printre marii vinatori - mari fata de ce si de cine? - n-am vazut vreun genial sculptor, un bun scriitor, un virtuoz al viorii ori vreun pictor vestit. Adica n-am vazut oameni mari, desi erau acolo oameni pentru care doar marimea conteaza: a contului, a proprietatii sau a trofeului de vinatoare. Erau acolo limitatii fara limite, acei ignoranti harnici pentru care Pamintul nu e decit o rentabila experienta de nomad. Cei care strivesc mereu „corola de minuni a lumii", rentabilizind-o, calculind cit pot scoate pe ce a mai ramas din ea. Cotidian, din adevarul acestor insi, la public nu ajunge nimic. Traind pe avioane, pe iahturi, in automobile, birouri si vile cu gard electrificat, ei nu sint decit o imagine lucioasa, facatura a vreunei reviste ori post tv, specializate in „chirurgie estetica". Vinatorile nu se pot face insa in acele locuri ascunse. De aceea, dincolo de suferinta salbaticiunilor, ele au un paradoxal merit: arata adevaratul chip al „oamenilor importanti", al celor care, desi masoara totul, sint fara de masura in toate. Iar singele, curgind girla din remorci cu sute de mistreti asasinati, nu e decit dovada ca, acolo unde nu e bun-simt, legile sint total neputincioase. Intimplator, un astfel de loc este Romania.