La Sibiu, Capitala culturala europeana, cultura are parte de majuscule. Premiera la Teatrul National „Radu Stanca" a piesei „Pescarusul" de Cehov, in regia lui Andrei Serban, este o dovada a putintei de a fi la inaltimea lor.

In competitie cu un scriitor de succes - iubitul mamei lui, actrita Arkadina - Kostea scrie o piesa: el nu vrea doar sa demaste impostura intelectuala a amantului, ci sa deschida un drum nou in literatura. Noua conceptie va fi interpretata scenic de iubita lui, Nina, o tinara care vrea sa fie actrita. Spectatorii rid, spectacolul se suspenda.

La mosie e zaduf: discutiile despre arta mascheaza cu greu tensiunea erotica, impulsurile mereu exacerbate de absenta reciprocitatii, accesele de furie fara obiect, oboseala resimtita de fiecare cind trebuie sa suporte prezenta celuilalt.

O piesa dintr-o piesa in alta piesa...

In spatiul scenic delimitat de scenograful Andu Dumitrescu incape toata lumea vizibila a piesei - gradina si lacul, conacul -, dar si cea invizibila: pontonul unde pescuieste scriitorul realizat si cerul pe care zboara pescarusii. Pe panourile laterale, penele de pescarus sugereaza ca tot ceea se intimpla s-a mai intimplat, ca spectacolul se va relua ori de cite ori va fi nevoie; personajele sint mereu la limita dintre viata si teatru.

Din primele replici, inainte de inceputul „oficial" al spectacolului, Masa variaza intonatiile prin care vrea sa ne convinga ca e nefericita; sintem astfel avertizati ca vom asista la o versiune teatrala a nefericirii: personajele joaca teatru in interiorul piesei scrise de Cehov si acest efort este descompus si recompus de regizorul Andrei Serban in interiorul spectacolului montat dupa Cehov la teatrul din Sibiu. Aceasta dubla telescopare ii permite intruparea temei enuntate: Cehov este un autor postromantic, un medic fara iluzii, ii examineaza pe bolnavi cu distanta profesionistului, nu lipsit de compasiune. Formele noi ale teatrului sint dependente de cele vechi, chiar atunci cind le neaga.

Mama si fiul

Pentru a preciza aceasta viziune a fost nevoie de o noua traducere si de o adaptare (Maria Dinescu si Andrei Serban) care sa elibereze, din magma unor cuvinte considerate in plus, accentele dorite de autorul spectacolului.

Personajele traiesc ca in teatru si, uneori, de dragul teatrului, uita sa mai traiasca. Se catara pe mobile de cite ori au impresia ca spun ceva important, se adreseaza tot atit de des publicului, cit si partenerilor de dialog. Poate ca uneori diagnosticul maladiei e formulat prea dur, insanatosirea fiind imposibila: fotoliul rulant prezent pe scena in ultima parte a spectacolului sugereaza un sfirsit lipsit de orice maretie, in pofida eforturilor de a innobila prezentul.

Maia Morgenstern, brilianta

Marian Ralea (Sorin) exprima poate cel mai fidel felul de a fi induiosator si ridicol cerut de un Cehov distant si compatimitor: personajul tine minte tot ce a vrut si n-a putut sa fie, nu se iubeste pe el, pentru ca n-are de ce, dar e singurul care ii iubeste si ii intelege pe ceilalti, in felul sau caraghios si induiosator. Maia Morgenstern (Arkadina) joaca briliant fumurile de mare actrita si in profunzime spaimele vedetei frumoase pindite de virsta, sentimentele fragile ale femeii care dintre toate rolurile jucate bine il rateaza tocmai pe cel de mama. Tudor Aaron Istodor, fiul ei, in viata si pe scena (Treplev), isi traieste enervat zbuciumul: nu stie daca e iubit, nu stie daca are talent. Actorul transforma intrebarile abstracte in trairi concrete, dintre toti el circula cel mai mult intre spectacolul din piesa lui Cehov si cel al lui Andrei Serban.

Femei intaritate...

Din textul lui Cehov nu vom sti niciodata precis daca Nina Zarecinaia are sau n-are chemare pentru scena. Din spectacol reiese clar ca Nina e o veleitara. Momentul cind Andreea Bibiri povesteste cum e sa stai pe scena, sa nu stii ce sa faci cu miinile si sa nu fii stapin pe vocea ta este unul dintre cele mai emotionante din spectacol. E foarte dificil sa joci cu talent absenta talentului. Din ce in ce mai sigura pe mijloacele ei, Andreea Bibiri se adapteaza in contextul diverselor spectacole fara sa-si piarda stralucirea.

... si barbati plictisiti

Cornel Raileanu (Dorn) se inscrie cu precizie in dinamica spectacolului, barbatul preocupat doar de el, plictisit de asaltul femelelor din jur, inlocuind sentimentele cu o gesticulatie erotica excesiva. Adrian Matioc (Trigorin) isi poarta prin scena caietul de insemnari, inconstient de asteptarile si dramele declansate de el. Actorul joaca bine aparenta personajului, mai putin misterul care il face atit de dorit. Florentina Tilea (Polina), Raluca Iani (Masa) si Pali Vecsei (Medvedenko) mentin energia spectacolului caracterizind cu precizie si cu haz - cind e nevoie - personajele.

Staruitoarele intrebari „Cine sint eu? De ce sint aici?" capata, la sfirsitul reprezentatiei, un raspuns limpede: „Eu sint regizorul Andrei Serban. Sint aici ca sa montez spectacolul «Pescarusul». La premiera am avut succes".