In paruiala mediatica dintre Basescu si Tariceanu, pierd amandoi. Dar cel mai tare m-a dezamagit presedintele. Poate si pentru ca in el am crezut. Pe premier nu l-am votat. L-am privit de la inceput cu circumspectie. Si l-am blamat cand a refuzat in ultima clipa demisia care ar fi deschis calea anticipatelor. Pe atunci, vedeam lumea politica romaneasca in alb si negru: Basescu era liderul celor "buni", Tariceanu facea jocul "inamicului".
Astazi, o asemenea viziune transanta nu mai este posibila. Presedintele si-a pierdut armura stralucitoare. Si-a dat in schimb pe fata o arama deloc cavalereasca. Episodul grotesc al biletelului a fost, pentru mine, deceptia finala. Nu, nu pentru ca as crede in argumentele lui Tariceanu. Si nici macar fiindca realizez acum ca in jurul Cotrocenilor graviteaza "grupuri de interese" la fel de influente ca cele din preajma Palatului Victoria. Sa fim seriosi, intuiam cu totii asta de mult. Despre afacerile sotului Elenei Udrea s-au scris deja kilometri de hartie. Ca doar nu degeaba a fost nevoit presedintele sa renunte la consiliera lui blonda. Asta se intampla in toamna lui 2005. Ar fi multe de spus si despre Primaria lui Videanu, o alta uriasa deceptie girata de Basescu.
Ar fi, deci, o ipocrizie sa zicem ca abia acum ne-am dat seama ca alesii nostri (indiferent de partid) sunt pusi pe impartit cascavalul. Ca, in interiorul actualei puteri, exista cateva gasti, fiecare cu clientela ei de protejat. Socul si lehamitea nu din aceasta "revelatie" provin.
Revoltator mi se pare in primul rand cat de prosti ne cred politicienii nostri. Se pare ca au cu totii senzatia ca guverneaza o natiune de oligofreni. Care uita de la mana pana la gura si inghit orice galusca frumos impachetata. Poate ca Tariceanu a mintit atunci cand a declarat ca nu a incercat sa-i puna pile lui Patriciu. Basescu minte, insa, cu siguranta, cand ne spune ca nu a denuntat public interventia premierului pentru ca nu a vrut sa "destabilizeze" Guvernul. Stim cu totii ca, de multa vreme, asta este principalul lui hobby.
Un an si jumatate a asteptat presedintele inainte sa-si informeze cetatenii ca seful Executivului i-a propus un "parteneriat" mafiot. Nu exista nici o scuza posibila pentru aceasta amanare. In fata ravasului suspect, era obligat sa reactioneze imediat. Sa-l confrunte pe Tariceanu. Public sau (macar) in cadru restrans. Presupunand ca Basescu s-ar fi temut, intr-adevar, de o criza politica la scena deschisa, ar fi putut sa-l "sapuneasca" pe premier intre zidurile Cotrocenilor. Sa-i ceara explicatii. Sa-i spuna sa-si bage mintile in cap. Sa-l someze sa evite, pe viitor, orice demers interpretabil. Amenintandu-l ca, la o a doua abatere, va da totul in vileag.
Ce a facut, insa, presedintele? A tacut malc si a pus grijuliu biletelul la pastrare. Ca nu se stie cand o fi de trebuinta... Desi, la momentul respectiv, relatiile sale cu Tariceanu erau, teoretic, "excelente". Telefonul catre Ilie Botos, medierea intalnirii intre Patriciu si Macovei, refuzul anticipatelor - toate acestea au avut loc ulterior. Si poate ca nici nu s-ar mai fi intamplat daca, de la prima suspiciune, Basescu ar fi clarificat situatia. Asa ar fi procedat presedintele impulsiv dar onest pe care am crezut eu ca l-am votat. Nu-l mai recunosc, insa, deloc in personajul cinic care indosariaza biletelele amicilor si regizeaza intrigi bulevardiere.