Comunismul - o spun reputati politologi - nu a urmarit transformarea proletariatului in clasa dominanta, ci transformarea tuturor claselor sociale in proletariat - adica in persoane a caror singura avere este forta de munca. Egalitarismul impus de un atare proiect a fost atat sursa totalitarismului, cat si a stagnarii. Victimele acestei politici au opus o oarecare rezistenta - atat din ratiuni ideologice, cat si existentiale. Chiar daca a slabit regimul, contestarea respectiva nu a avut forta necesara schimbarii lui. Numai elitele si cvasi-elitele aveau asemenea resurse. O parte dintre ele au purces la revolutie - plecand de la o lovitura de stat sau folosind o revolta populara, putin mai conteaza. Chiar daca aceste elite, intelegand ca istoria condamnase comunismul, au avut ca scop imediat propria supravietuire, ele au servit intreaga societate romaneasca. Cele mai bune elemente ale lor nu se vor da deoparte numai pentru ca asa o doresc trepadusii tuturor timpurilor.
Revolutia este actul ruperii radicale de trecut, iar nu reparatie ori revansa. Cei ce vor reparatia sau revansa cel mult se revolta manati de nostalgia pentru un trecut de aur care le-a fost rapit. Revolutionarii neaga orice trecut. Ei traiesc exclusiv in prezent si pentru viitor. Intre viitor si trecut exista, inevitabil, elemente de continuitate. Continuitatea nu inverseaza, insa, sensul istoriei. Aceasta merge inainte spre noi sinteze si noi calitati. Indiferent de nostalgiile mai mult sau mai putin interesate ale unora, Romania de azi fuge de trecutul sau comunist tot atat de mult cat si de trecutul sau pre-comunist, construind o ordine sociala noua pe temelii formate din tot ceea ce s-a mostenit si s-a putut pastra din acest trecut.
Pe de alta parte, aruncarea vinovatiei pentru instaurarea comunismului exclusiv pe umerii factorilor externi ori pe cozile de topor interne este tot mai mult pusa in discutie. Studii recente demonstreaza ca ideile comuniste au prins radacini in societatile avand traditii culturale autoritare si egalitare. Paternalismul si egalitarismul caracteristice romanilor explica de ce rezistenta populara la ofensiva comunismului real a fost slaba, dupa cum, ulterior caderii totalitarismului comunist, simpatia pentru utopia comunista ramane (potrivit ultimelor sondaje) mare. Majoritatea romanilor nu vrea procesul comunismului, ci procesul comunistilor. Astfel se scapa, dintr-o lovitura, si de povara colaborationismului tacit din trecut - respectiv de asumarea istoriei nationale - si de concurentii politici actuali.
Comunismul a inclus cu forta intreaga societate in demersul sau reglementand si controland fiecare aspect al vietii ei. Neutralitatea nu era admisa. Cine nu era cu regimul era considerat dusman si trebuia eliminat. Cei care, insuficient de puternici ori incapabili de martiriu spre a-si manifesta dezacordul, au incercat sa se adapteze ori sa reformeze sistemul din interior, i-au devenit complici. "Trepadusii de partid si de stat" sunt aceia care fara a fi trepadusi puri si simpli, au minimizat compromisurile cu sistemul ramanand la marginea lui fara a-l nega. A-i elimina acum ca fiind linia a doua comunista nu este nici practic, nici echitabil.