Factiunea nationalista condusa de controversatul reprezentant al Frontului National francez, Bruno Gollnisch, da semne de probleme premature. Europarlamentarul britanic Ashley Mote, totodata vicepresedinte al ITS, s-a intors impotriva colegului sau b
Factiunea nationalista condusa de controversatul reprezentant al Frontului National francez, Bruno Gollnisch, da semne de probleme premature. Europarlamentarul britanic Ashley Mote, totodata vicepresedinte al ITS, s-a intors impotriva colegului sau bulgar, Dimitar Stoianov de la formatiunea Ataka, in insasi ziua lansarii grupului, criticandu-l pentru opiniile sale referitoare la "stabilimentul evreiesc", dar si la etnicii rromi, acuzati de promovarea prostitutiei in randul minorilor. "Consider ca aceste comentarii reflecta lipsa de experienta si de tact politic a tanarului in cauza", a declarat, marti, independentul Mote, pe seama remarcilor reprezentantului partidului nationalist bulgar Ataka, reproduse de presa britanica. Potrivit cotidianului Independent, Stoianov, in varsta de 23 de ani, ar fi declarat, saptamana aceasta, ca nu este antisemit, ci "doar" se opune "stabilimentului evreiesc", care se foloseste de evreii obisnuiti ca de niste "simpli pioni". Europarlamentarul bulgar s-a referit, totodata, si la etnicii rromi, declarand, potrivit publicatiei citate, ca acestia "isi trimit fiicele sa cerseasca sau le vand unor barbati mai in varsta decat ele". "Daca un copil se afla intr-un mediu familial impropriu, nu te poti astepta ca acestia sa se integreze. Daca iti transformi fiica, in varsta de 12 ani, in prostituata, nu te poti astepta ca acestia sa dezvolte o constiinta morala", a mai spus reprezentantul ATAKA, cu privire la minoritarii rromi. Stoianov nu se afla la prima "abatere" de acest gen, europarlamentarul bulgar declansand, recent, un adevarat scandal in cadrul Legislativului european, dupa ce a expediat un mesaj considerat sovin la adresa colegei sale din Ungaria, Livia Jaroka, de origine rroma, nominalizata pentru titlul "Cel mai bun euro-parlamentar tanar". "In tara mea sunt zeci de mii de tiganci mai frumoase decat acesta onorabila femeie. De fapt, daca esti unde trebuie si cand trebuie poti chiar sa cumperi una (in jur de 12-13 ani) pentru a-ti fi nevasta iubitoare. Cele mai "marfa" dintre ele sunt foarte costisitoare - pana la 5000 euro bucata!", scria Stoianov anul trecut.
Socialistii vor un "cordon sanitar"
Criticile interne nu par a fi insa unica problema a ITS, in conditiile in care o comisie a Parlamentului European se pregateste sa analizeze, in perioada urmatoare, legalitatea grupului nationalist din care face parte si Partidul Romania Mare. Liderul socialistilor europeni, Martin Schulz, a solicitat Comisiei parlamentare pentru probleme constitutionale sa analizeze daca noul grup, constituit mai degraba din ratiuni "tehnice" decat "politice", nu incalca regulamentul institutiei. Mai mult, Schulz, a cerut, intr-o scrisoare deschisa, instalarea "unui cordon sanitar" in jurul membrilor factiunii, pentru a bloca accesul acestora la functii de responsabilitate. Initiativa nu a avut insa prea mare succes in PE, presedintele Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE), britanicul Graham Watson, declarand ca nu impartaseste acest punct de vedere. "Daca avem reguli, avem reguli. Este mai bine sa invingem extrema-dreapta prin intermediul sistemului democratic", a argumentat Watson. Mai rezervat, noul lider al popularilor europeni, Joseph Daul, a evitat sa comenteze aceasta chestiune, dorind sa se consulte mai intai cu delegatiile nationale. (A.M.L.)
Componenta ITS
Parlamentul European a luat act, luni, 15 ianuarie, conform articolului 29, paragraful 2, din regulamentul sau, de constituirea grupului politic "Identitate, Traditie, Suveranitate" (ITS). Noul grup este este condus de Bruno Gollnisch (Franta) si il are ca trezorier pe Petre Popeanga (Romania). Vicepresedinti sunt: Philip Claeys (Belgia), Eugen Mihaescu (Romania) si Ashley Mote (Marea Britanie). Biroul grupului ITS este alcatuit din: Andreas Molzer (Austria), Alessandra Mussolini (Italia), Luca Romagnoli (Italia) si Dimitar Stoianov (Bulgaria). Din grupul politic mai fac parte: Daniela Buruiana (Romania), Koenraad Dillen (Belgia), Carl Lang (Franta), Fernand Le Rachinel (Franta), Jean-Marie Le Pen (Franta), Marine Le Pen (Franta), Jean-Claude Martinez (Franta), Viorica Moisuc (Romania), Lydia Schenardi (Franta), Cristian Stanescu (Romania) si Frank Vanhecke (Belgia). (Mediafax)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.