Alegerile din 13 mai ii vor scoate din casa la un vot al revansei. O revansa la scara a citorva sute de mii de istorii personale. Suficiente pentru a face din Gigi Becali „europeanul" anului 2007 si, de ce nu, arbitrul viitoarei guvernari.

Chestiunea alegerilor pentru Parlamentul European (13 mai, anul curent) a fost tratata pina acum nedrept de frivol. Pentru simtul comun, inevitabil ignorant in problema, subiectul, in traducerea multor comentatori, pare mai degraba lesios. Votam ca sa mai trimitem o gasca de parlamentari sa doarma pe euro grei si pe la Strasbourg. Pentru politicieni, pusi sa vorbeasca pe la televiziuni, scrutinul e un act de mare responsabilitate fata de tara, partidul din care fac parte fiind decis sa-i trimita in Parlamentul European pe cei mai destoinici, mai competenti si mai reprezentativi oameni ai sai. Fals prin exagerare la ambele capete. Votul de peste mai putin de patru luni nu va trimite la Strasbourg floarea politicii romanesti, dar nici nu va fi un act ratat. Dimpotriva. Vom avea, foarte probabil, liste de candidati mai degraba mediocre, cu politicieni fie abia visind la o cariera, fie aflati la apusul ei. Vom avea in schimb un vot pe cit de neeuropean prin gradul de interes, in vechea Europa participarea la acest gen de scrutin fiind subtire prin traditie, pe atit de pasional. De unde pina unde? Ipoteza noastra se sprijina pe urmatoarea premisa. Dupa doi ani de palatiada cu bilete roz si de circ cu dresori de papagali, romanului i s-a trezit pofta de a urca si el in scena. Una, daca se poate, cit mai in vazul intregii lumi. Alegeri pentru Parlamentul European? Nimic mai potrivit. Sloganul e deja schitat: „Sa le aratam europenilor care sintem si noi acum ca nu ne calca ei in picioare". Strict electoral, Gigi Becali si al sau partid, hai sa-l numim asa, sint principalii favoriti. Teoretic, miza acestui scrutin e sa trimita in Parlamentul de la Strasbourg 35 de politicieni capabili sa-si reprezinte atit tara, cit si partidul respectiv, grupul politic care l-a sustinut. Practic, pentru politicieni, miza e in primul rind interna, votul din 13 mai continind toate datele unor alegeri anticipate in alb. La mijloc de mandat, toate partidele isi masoara cu acest prilej forta electorala, iar rezultatul va constitui baza de negociere a viitoarelor aranjamente politice si implicit a viitoarei guvernari. Dar pentru majoritatea romaneasca nici una dintre cele doua mize nu reprezinta un criteriu de vot. Putini vor pune stampila pe o lista de candidati in ideea ca acestia vor sustine interesele tarii. Si mai putini o vor face in numele unui interes personal promovat eventual si de partidul care i-a desemnat, mai ales intr-un Parlament despre care nu stim mai nimic. Europa e inca prea departe de cei mai multi dintre noi pentru ca un vot pentru o institutie comunitara sa ne stirneasca vreun interes specific. Distanta e in primul rind psihologica si astfel fiind ea are darul de a motiva cu adevarat o singura categorie relevanta de electorat. Cea care, la fel ca in interiorul tarii si in legatura cu europenitatea noastra recenta, vede in Gigi Becali drumul cel mai scurt de la nimic la faima si bani. Din acest unghi poate fi inteles succesul pe care liderul PNG il are prin asa-numitii capsunari, in fapt mare parte din emigratia ultimilor ani. Ce le lipseste lor in relatia cu „colegii" europeni este faima buna de a fi romani. Au mai multi bani decit si-ar fi imaginat cu citiva ani in urma. Atit cit apuca sa vina, in tara nu mai sint priviti drept ratatii de altadata, ba chiar dimpotriva. In schimb, acolo, printre straini, sint mai nimeni decit oricind si oriunde. Alegerile din 13 mai ii vor scoate din casa la un vot al revansei. O revansa la scara a citorva sute de mii de istorii personale. Suficiente pentru a face din Gigi Becali europeanul anului 2007 si, de ce nu, arbitrul viitoarei guvernari.