E vremea ca oamenii politici sa invete ca discretia este una dintre virtutile politice cardinale.

Se spune despre unul dintre afaceristii de succes ai Americii ca nu angaja decit secretare batrine si urite. Pentru el, asta facea parte din reteta eficientei in afaceri. Secretara lui trebuia sa fie, desigur, competenta. Pe linga aceasta insa, ea trebuia sa fie si batrina, si urita, ca o calitate suplimentara: omul nu dorea ca atentia sa-i fie distrasa de nimic. Mi-am adus aminte de acea secretara atunci cind i-am vazut, la cumpana dintre ani, pe politicienii nostri dindu-se in spectacol. Din banii publici au platit artificii si bufoni, dupa care au lipsit de la serviciu o saptamina, sa se dreaga.

Pentru acesti oameni, politica e o reprezentatie non-stop. Macar de-ar fi una de calitate. La congresul PNL i-am vazut pe liderii liberali, oameni cu multa greutate, acumulata de pe urma afacerilor cu statul, purtind un fel de fulare galbene, crosetate, atirnate peste costum. Pareau niste participanti la o ceremonie funerara hindusa. Parintii doctrinei liberale, multi dintre ei aristocrati sofisticati ai epocii Luminilor, trebuie ca se intorc in groapa. Politicienilor de acum notiunea de „bun-gust" nu le spune nimic? Ce urmeaza? Sa vina la Parlament in papuci, cu o sacosa in mina?

Sau macar daca ultragiul s-ar limita la categoriile esteticii. Tot in noaptea Anului Nou, l-am vazut pe actualul prim-ministru dindu-si coate sa ajunga si el in fata, alaturi de presedinte, pentru a primi onorul garzii militare. Si nu e prima data cind un prim-ministru al acestui regim se prezinta intr-un rol prezidential. Insa aceasta practica este un abuz. Conform art. 107 din Constitutie, primul-ministru nu face decit sa ii coordoneze pe ministrii Guvernului. El nu reprezinta statul roman, functie pe care actuala Constitutie o rezerva explicit doar presedintelui, la art. 80.

Era o vreme cind discretia, capacitatea de a trece neobservat, era una dintre insusirile esentiale ale unui politician abil. Initial, aceasta era o indeletnicire a consilierilor din umbra, recrutati, de regula, din mediul eclesiastic si obisnuiti, prin urmare, cu o anume disciplina a umilintei si a secretului. Expresia „eminenta cenusie" vine de altfel de la culoarea robei unui calugar capucin, un anume Du Tremblay, care era mina dreapta a cardinalului Richelieu. O data cu birocratizarea administratiei, in epoca moderna, este chiar politicianul propriu-zis acela care incepe sa asume virtutile discretiei. O adaptare necesara pentru a face sa mearga complicata masinarie a statului. De la Bismarck la Harry S. Truman, numeroase sint exemplele acestui tip de politician. Tacut, greu de anticipat, retinut, prudent si calculat, el e agentul unei eficiente politice fara precedent. Noua insa, mass-media ne-au fabricat politicieni cu totul diferiti, starlete guralive si superficiale. Rezultatul nu poate fi decit ineficienta. E timpul sa vina altii. Unii mai batrini si mai uriti.