Moartea lui Ion Dinca este prima dintr-un sir ce va cutrema cimitirele atunci cind onorurile militare vor conferi aura de erou celor ce, in fapt, au fost zidarii si instrumentele unui regim criminal.

Intr-un moment in care Nenea Iancu parea ca ride iar de noi si de scrisoarea pierduta undeva pe drumul dintre Guvern si Presedintie, o anume ironie nascuta din declaratiile celor implicati in povestea cu pricina a vrut sa ne arate ca este mai degraba vorba de niste bilete de papagal decit de o misiva ratacita. Si in acele clipe, cind ridicolul unor personaje acaparase in mod desavirsit mintile noastre, mai mult chiar decit gravitatea situatiei in sine, un alt eveniment a trecut aproape neobservat, desi a avut efectul unui dos de palma trasa cu nesat. O palma grea, taraneasca, lipita cu forta pe un obraz ce se vrea fin. Iar comedia paleste. Satira se dilueaza si face loc unei realitati rusinoase.

Inmormintat cu onoruri militare, Ion Dinca a realizat aroganta suprema. Ne-a demonstrat ca si din mormint, un gangster versat, un smecher stalinist este in stare sa ii sfideze pe cei care alearga dupa condamnarea scriptica a comunismului din Romania. Cind acestia se piscau cu aluzii fine si metafore subtile, Dinca i-a injurat de mama. Si nu numai. „Fir-ati ai dracu’ cu melcii vostri! Eu tot am parte de onoruri, indiferent ce spuneti voi…", parea ca se aude din cosciugul ce ridea in soare. Trebuie sa fi fost un cutremur teribil prin cimitire in momentul in care cei bagati in mormint din cauza, ori cu sprijinul lui Dinca, au inceput sa se suceasca in cosciuge. Sa se intoarca speriati de faptul ca, dupa ce au scapat de el, cautind linistea in alta lume, acum li se alatura. Cu onoruri. Precum un mare om de stat.

Nu stiu ce a fost in capul celui care a aprobat ceremonia militara pentru generalul Dinca. Probabil cam ce este inca in capul multor romani. Nu stiu ce a fost in mintea celor care au stat si au privit cum unul dintre pilonii mizeriei in care romanii au fost pusi la murat pentru jumatate de secol este inmormintat ca un erou. Nu cred ca i s-a facut cuiva greata de acest lucru. In lumea lor e ceva normal. Ei continua sa priveasca lucrurile exact in maniera stalinista. Vad doar ce le place. Restul nu exista. Iar cei care sustin contrariul sint nebuni si trebuie tratati ca atare.

Nu s-a gindit nimeni sa le retraga vechilor comunisti gradele militare. Sa ii trimita in noroiul obscur de unde s-au ridicat sa conduca prin frica si teroare. Ilie Merce este in Parlament. Nicolae Plesita da lectii de moralitate la televizor si zburda in libertate. Fostul sef al Securitatii Iulian Vlad e bine mersi. Tudor Postelnicu mai traieste si el. Nici unul nu a fost dezbracat de rangul militar dobindit sub regimul criminal. Si atunci cind vor muri, rind pe rind, onorurile lor vor cutremura de fiecare data amintirea celor pe care ei insisi i-au bagat, mai mult sau mai putin metaforic, in pamint. Pentru ca asa au vrut. Pentru ca au fost lasati.