Subiectele de la bacalaureat au fost publicate pe Internet. Acest lucru elimina partial necesitatea meditatiilor, insa incurajeaza invatarea pe de rost.

Daca pina acum variantele subiectelor de la examenele nationale erau tinute sub lacat, de ieri dupa-amiaza ele sint publice. Ministerul Educatiei a afisat pe site-ul www.subiecte2007.edu.ro peste 12.000 de variante de probleme si intrebari pentru testele nationale si bacalaureat. „Serviciul National de Evaluare si Examinare a realizat aproximativ 100 de variante de subiecte pentru fiecare disciplina, din care se va alege, in ziua probei scrise, prin tragere la sorti, varianta pentru examen", a explicat ministrul Educatiei, Mihail Hardau. In aceasta saptamina, inspectoratele scolare vor distribui in scoli toate cele 12.000 de subiecte, care vor fi dezbatute public pina pe 16 februarie.

Ministrul Educatiei nu vede nici un pericol in a face cunoscute subiectele de la examenele nationale. „Numarul variantelor de subiecte nu l-am ales eu, ci este rezultatul unei analize facute de profesionisti. In acest moment toti elevii sint egali si nu cred ca vor putea sa invete pe de rost sute de rezolvari", a explicat ministrul. In legatura cu meditatiile, Hardau paseaza problema la elevi si parinti, spunind ca „este la decizia lor. Noi am creat conditii pentru a diminua interesul pentru meditatii".

Sint incurajate comentariile de-a gata

Efectul negativ al acestei decizii il constituie faptul ca nu mai este pusa la lucru capacitatea de analiza a elevilor.

Profesorii de limba si literatura romana sustin ca prin afisarea subiectelor pe site-ul Ministerului Educatiei s-a renuntat la analiza unui text la prima vedere. „Ar fi trebuit ca elevii sa aiba in continuare de analizat un text la prima vedere, la examen. Evaluarea cunostintelor acumulate de-a lungul liceului ar fi fost mult mai corecta. Fundamental nu este ceea ce retii dupa ce ai citit zeci de comentarii, ci cum poti sa comentezi tu un text, la prima vedere", sustine Monica Columban, profesoara de romana, Liceul „Racovita".

Si la real se poate invata pe de rost

„Subiectele au pastrat in mare acelasi caracter si nu sint surprize, elevii sint obisnuiti cu tipurile de subiecte care au fost afisate pe site", a declarat Daniel Petriceanu, profesor de matematica la Liceul „Mihai Viteazul" din Bucuresti. El a adaugat, referindu-se la subiectele de matematica si informatica, faptul ca subpunctele III si IV au un grad mai mare de dificultate fata de anul trecut.

„Pina in iunie, elevii au timp sa studieze problemele, sa le rezolve de mai multe ori. Subpunctele III si IV dau satisfactie unui copil bun, care chiar isi doreste o nota mare", completeaza Daniel Petriceanu. El adauga ca aceia care nu se pricep sa rezolve aceste ultime subpuncte se pot uita pe rezolvari si, daca nu reusesc sa le invete logic pe toate, pot fi invatate chiar si pe de rost.

Se copiaza mai usor

Faptul ca subiectele sint cunoscute din timp de catre elevi faciliteaza posibilitatea acestora de a copia in timpul examenului, sustin profesorii.

„Este mai usor de copiat acum, intr-adevar. Totul depinde doar de supraveghetori. Ei trebuie sa fie mai atenti si, nu in ultimul rind, corecti", declara Monica Columban. Totodata, profesorii se asteapta ca notele elevilor sa fie mai mari, anul acesta, la examenele de bacalaureat si la testele nationale.

Generatiile cobai Una dintre cele mai importante modificari facute pina acum la metodologia bacalaureatului s-a petrecut in 1995, cind a fost redus numarul de probe. In 2003, Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei de atunci, a decis ca absolventii de liceu sa dea teste grila, cu exceptia probei de limba romana. Tot in acel an, la probele orale, elevii nu au mai primit nota si au fost trecuti ca admisi sau respinsi. Pentru sesiunea din toamna, elevii nu au mai fost nevoiti sa dea toate probele, ci doar la cele picate. Succesorul Ecaterinei Andronescu, Alexandru Athanasiu, a luat din mers toate modificarile, motiv pentru care la ultimele probe de la Bac s-au aplicat gresit baremele. In 2004, bacalaureatul a revenit la forma clasica.