Am citit cu atentie biletul premierului catre presedinte, mai ales ca plecarea Adelei Omar a lasat in urma o liniste de sala de lectura.

Fituica e acoperita de un scris marunt si spune o poveste lunga. De la primele rinduri se intelege ca biletul continua o lucrare mai veche, inca neispravita: un roman de moravuri infernale, lucrat la patru miini. Autorii semneaza cu initiale misterioase: CPT si DP. Ce se poate citi mai departe? O istorie lunga si incilcita, in care se inghesuie, cu o viteza nauca, personaje, afaceri si institutii. Firul actiunii e greu de urmarit, dar citeva episoade sar in ochi si ramin in mintea cititorului. Asa de pilda, episodul in care CPT da telefoane din cabinet si incearca sa il fereasca de potera pe bunul sau amic DP. Apoi, patania cu intilnirea tainuita la care e poftita doamna MM, tot spre ocrotirea amicului DP. La un loc, cei doi eroi ai povestii din biletel trec prin incercari grele - acum par prinsi, acum scapa din strinsoare - dar, de fiecare data, norocul le e alaturi si ii scoate de la ananghie. Ba o instanta de judecata nu se poate urni la timp si o duce in aminari, ba un amic ziarist pune la smotru o redactie intreaga si o acopera de vina pe doamna MM, o fecioara fanatica si tocilara care nu vrea cu nici un chip sa li se alature. Cam asta e povestea.

La drept vorbind, nu e mare lucru, caci autorii scriu rau. Insa cititorul nu va incheia fara sa fi fost rasplatit. Printre rinduri, el va deslusi cea mai adevarata imagine a lumii in care traieste dinainte de si va trai si dupa Europa: Romania reala. Aici, biletelul premierului catre presedinte nu mai are nevoie de atestari si cautatori in arhive. El poate fi orice: biletul premierului catre presedinte, dar si replica presedintelui catre premier, jurnalul intim tinut de EU (doamna, nu organizatia), dar si bilantul institutiilor juridice ale statului. Toti si toate joaca, pina la urma, intr-o singura piesa si toti au cazut sau risca sa cada definitiv in regulile meschine ale farsei, tirind dupa ei cititorii si spectatorii. Asa arata coruptia de stat si asa arata, privita in ochi, furia romanilor ajunsi la putere impotriva binelui comun.

Biletul trimis de premier presedintelui e un document ipotetic. Nu stim daca el a existat sau daca el va fi vreodata cautat, gasit si dat publicitatii. Insa raporturile care guverneaza aceasta situatie neelucidata sint clare. Ele spun ca politica romaneasca nu e o ocupatie de raspundere publica si in nici un caz o solutie la problemele tarii. Biletelul ipotetic ascunde o anarhie adinca, din care se va hrani pe mai departe cinismul general si se vor naste carierele demagogilor de miine. Comentatorii vor avea prilejul urias de a adinci in constiinta publica sentimentul zadarniciei: toti sint la fel, nimic n-are rost, fiecare pe pielea celuilalt. Exista inca solutii. Cea mai de seama e si cea mai veche si cea mai blocata dintre ele: alegerile anticipate. Cu un sistem politic avariat de razboaie personale si cu un prim-ministru care umbla tatuat din talpi pina-n crestet cu literele DP, cel mai cuminte ar fi sa o luam de la capat, prin alegeri proaspete. O incercare noua nu poate duce la rezultate mai rele decit un prezent politic pe care l-am consumat deja pina la ultima deziluzie.

Incheierea incidentului „Biletul" e inca necunoscuta. Ea ar putea sa vina sau sa nu vina miine, peste un an sau niciodata, provocind, intre timp, caderea primului-ministru, naruirea procentelor presedintelui sau riduri ingrijorate pe chipul distinsei EU (organizatia, nu doamna). Insa efectul public e deja catastrofal. El asigura prima injectie de pesimism posteuropean, intr-o tara care n-a apucat bine sa iasa din euforia aderarii. Publicul roman nu mai poate intimpina acest prim scandal major al anului cu interes si curiozitate. Lupta domnilor CPT si TB e atit de veche, incit spectatorii s-au sleit inainte de incheierea partidei. Intr-adevar, Biletul premierului catre presedinte e un Raport de Tara instantaneu. Tara gresita.