A treia incercare
Sotia lui Hayssam a plecat fara copii, intrucat acestia nu au actele necesare pentru a iesi din tara. Aceasta este a treia incercare a Adelei Omar de a merge sa-si intalneasca sotul, dar e prima data cand renunta sa inc
A treia incercare
Sotia lui Hayssam a plecat fara copii, intrucat acestia nu au actele necesare pentru a iesi din tara. Aceasta este a treia incercare a Adelei Omar de a merge sa-si intalneasca sotul, dar e prima data cand renunta sa incerce si scoaterea din tara a copiilor. In urma cu aproape trei saptamani, politistii de frontiera nu i-au permis Adelei Omar sa plece cu copiii, deoarece actele acestora nu erau in regula. Omar Hayssam a trimis sotiei sale, in luna noiembrie a anului trecut, din Liban, o procura in baza careia sa poata iesi din Romania impreuna cu copiii lor. Adela Omar a prezentat politistilor de frontiera declaratii notariale prin care tatal isi exprima acordul ca minorii sa calatoreasca in strainatate, date in fata unui notar de pe teritoriul Republicii Liban, avand aplicata o stampila apartinand reprezentantei diplomatice a Romaniei la Beirut. In urma verificarilor, politistii de frontiera au constatat ca declaratiile nu indeplineau conditiile legale, prevazute de Legea 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate. Avand in vedere prevederile legii, politistii de frontiera nu au permis iesirea din tara a minorilor. Adela Omar declara la sfarsitul anului trecut ca, impreuna cu cei sapte copii, a incercat sa plece din tara pe baza unei procuri trimise de Omar Hayssam din Liban. Ea spunea atunci ca mai vorbeste "din cand in cand" cu sotul ei la telefon. Din punctul de vedere al Adelei Omar, decizia politiei de a nu le permite iesirea din tara nu a fost corecta, doarece in procura era doar o eroare de tipar, in varianta originala, in limba araba, fiind consemnat corect numarul Legii 248/2005.
Procura anulata
Procura prezentata de Adela Omar la sfarsitul anului trecut politistilor de frontiera, in scopul scoaterii din tara a copiilor, a fost anulata de Ambasada Romaniei la Beirut in urma unor verificari, declara consulul roman in Liban. Consulul adauga ca documentul a fost anulat deoarece acesta trebuia adus de titularul sau ori de un imputernicit, ceea ce nu s-a intamplat. Procura trimisa de Omar Hayssam, autentificata la un notar din localitatea libaneza Tripoli, a fost anulata de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) abia in 27 decembrie, la sesizarea Politiei romane. La randul sau, MAE informa ca Omar Hayssam nu s-a prezentat in fata consulului roman la Damasc sau Beirut pentru legalizarea procurii trimise sotiei sale. Conform procedurii, pentru legalizarea unui act notarial, cetatenii romani din afara tarii trebuie sa se prezinte la un consulat al Romaniei, singurul abilitat sa indeplineasca aceasta formalitate. In cazul lui Omar Hayssam, ar fi fost de presupus ca el sa se prezinte la consulatul Romaniei de la Beirut sau Damasc, insa nu a facut-o. Daca sirianul ar fi facut acest lucru ar fi fost arestat, deoarece intrarea intr-o ambasada a Romaniei - teritoriul romanesc - permite autoritatilor sa-l aresteze pe Hayssam, in baza mandatului emis de instanta romana.
Tentativa din august 2006
In luna august a anului trecut, autoritatile de pe Aeroportul International "Henri Coanda" au oprit iesirea din tara a celor doi copii mai mari ai lui Hayssam, pentru ca declaratiile notariale prezentate nu erau in regula. Atunci, cu ocazia efectuarii formalitatilor specifice, politistii de frontiera au constatat ca cei doi minori nu indeplineau conditiile legale pentru a calatori in strainatate, conform Legii 248/2005. Politistii au stabilit cu privire la declaratiile notariale prezentate ca cea prin care era exprimat acordul mamei corespundea prevederilor legale, in timp ce declaratia prin care era exprimat acordul tatalui, data in 14 iunie 2006, nu putea fi luata in considerare pentru ca nu era precizata persoana care urma sa ii insoteasca pe cei doi minori si nu era prevazut statul in care copiii urmau sa se deplaseze. Adela Omar declara anul trecut ca cei doi copii, de 14 si, respectiv, 16 ani, erau asteptati in Damasc de "neamuri".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.