Ani de-a randul, realizatorii de emisiuni politice sau pe teme de actualitate au invitat la emisiunile lor de televiziune sau radio, aceiasi comentatori, nu mai mult de 15-20 in total, botezati dupa trebuinte, "analisti", "experti", "jurnalisti la...", "politologi", "sociologi", "istorici", "scriitori". Cantonarea opiniei si a analizei se croniciza sau risca sa cada in ridicol atunci cand solemnul "politolog" era chemat de urgenta sa-si dea cu parerea in chip de "comentator sportiv". Cand la mijloc nu se afla un contract care escamoteaza cumpararea "devotamentului" cate unui analist de catre patronul media, saracia ofertei de invitati tine de inertia realizatorului, incapabil sa gaseasca voci si chipuri noi, adecvate subiectelor. O resemnare simplu de acoperit cu scuza "l-am invitat pe X fiindca face rating". Efectul sesizabil al fenomenului de confiscare a pietei de opinii este monotonia, iar consecinta insesizabila, saracirea realitatii. Zicale foarte cunoscute cum ar fi "cate bordeie, atatea obiceie" sau "cati oameni, atatea pareri" descriu diversitatea lumii si natura ei multipla, dinamica. Televiziunea mai mult decat presa poate recupera aceste dimensiuni sau, dimpotriva, poate saraci lumea dintr-o perspectiva opaca, repetitiva.
La noi, prolificitatea televiziunii a uimit si continua sa uimeasca, in masura in care prea putine canale au disparut, in schimb altele noi continua sa apara, pe o piata a publicitatii ingusta. Canalele de stiri, aparute relativ recent in nisa, au largit piata opiniei. Realitatea TV a adus in jurul mesei unde se dezbate actualitatea fete noi, jurnalisti tineri si limpezi la minte, instruiti in domeniul lor, deopotriva fete si baieti, alaturi de consacrati, scosi din mortificarea starii anterioare cand nimeni nu-i contrazicea. Imaginand o "fabrica" de stiri dupa modele reusite, Realitatea TV s-a apropiat de realitate mai putin ceremonios, alegand transmisia in direct sau breaking news in locul oficierii in templul intangibil al jurnalismului. Figuri mai prietenoase, analisti fara morga care stiu ce spun sau comentatori vehementi se lanseaza in polemici autentice, asa cum alta data pot reiesi consensuri. Fiindca ideea de a pune mereu "fata in fata" tabere opuse, este de un maniheism simplificator, pe care jurnalismul bun il repudiaza. Desi stim ca transmisia de la fata locului unde nu se intampla nimic este adesea un substitut pentru lipsa informatiei, Realitatea TV a consolidat credibilitatea jurnalistului prin implicarea in comentariul pe marginea relatarii a reporterului sau a documentaristului, pe care nici o alta televiziune romaneasca nu l-a adus la vedere. In acest flux, unde lumea prinde culoare si poate chiar "se deschide", telespectatorul admite mai usor o balba, o nota falsa, o eroare (pescuite la "Greselile noastre" sau la Carcotasi), fiindca si ele fac parte din (hiper)realitatea sa.