Polonezii s-au prezentat in numar mare la un concurs de ocupare a posturilor in Politia Irlandei de Nord, care doreste sa refaca echilibrul confesional din cadrul institutiei, inca protestanta in majoritate. La sfirsitul anului 2006, 968 din cei 7.700 de concurenti pentru un post in Politia Irlandei de Nord (PSNI) erau de origine poloneza, mai precis 12% dintre aplicanti. Numarul candidatilor admisi nu este cunoscut inca. Circa 30.000 de polonezi au emigrat in Irlanda de Nord de la intrarea tarii lor in UE, in 2004. Salariul minim al unui politist nord-irlandez, de 20.000 de lire sterline pe an (29.500 de euro), este de patru ori mai mare decit salariul mediu al unui politist polonez. Incepind din anul 2000, politia nord-irlandeza trebuie sa recruteze un catolic pentru fiecare angajat protestant, in ideea de a se restabili echilibrul confesional. La 1 decembrie 2006, politia avea 20,8% catolici, in conditiile in care acestia reprezinta 40 la suta din cele 1,6 milioane de nord-irlandezi. (S.M.)