Teatrele, mai ales cele din Bucuresti, sint din nou pline. Cine sint cei care umplu salile?

Pe linga spectatorii dedicati, a caror prezenta eleganta are un parfum din alt secol, la teatru se intilnesc si doamnele snoabe, urmase ale Zitei, care isi pun rochia de la Revelion si merg „la comédii". Desigur ca pe acestea le vezi mai mult la Teatrul Tanase sau chiar la National (neaparat la Sala Mare), la spectacole cu multe vedete. Iesind de la „Tache, Ianke si Cadir", noua Zita nu i-ar putea povesti vecinei de palier (sau vecinilor de vila, caci Zite se gasesc si in Pipera) subiectul, ci doar ce culoare aveau pantofii Monicai Davidescu („Aia, tu, de se tine cu Temisan!"), ce frumusel e Mihai Calin, („Ala care-a fost la PRO TV"), si cit de bine se tine Radu Beligan. („Nu mai stiu. E mai batrin decit Gica Petrescu sau erau de-un leat?").

Nici Zita si nici eventualul sau amorez nu-si inchid niciodata telefoanele mobile. In ciuda protestelor disperate ale celor care au venit sa vada piesa si, daca se poate, sa si auda replicile, soneria pe ritmuri de manea pigmenteaza momentele de maxima intensitate emotionala si suna exact cind eroina sufera mai tare.

Instantanee cu celularul

Faptul ca Zita are celular de ultima generatie va fi curind aflat de toti spectatorii din zelul cu care isi foloseste telefonul pe post de aparat foto, sa aiba dovada ca a fost intr-adevar la spectacol. Daca Zita si-a adus si copiii la teatru, poti fi sigur ca acestia, in lipsa de popcorn, ca totusi Nationalul nu e mall, vor fosni la nesfirsit pungute cu biscuiti sau bombonele, vor sparge baloane de guma si, dupa ce se vor satura de mestecat, vor lipi guma de scaun, sa-si strice vreun fraier costumul.

„Nu e Ciulei!"

Exista si teatre unde spectatorii din aceasta categorie nu au ajuns. Zita nu s-ar duce la Bulandra, de exemplu. N-ar vedea „Crima si pedeapsa" decit daca ar fi titlul unei telenovele cu iubiri tradate si crime pasionale. La Bulandra ii vei vedea pe spectatorii „profesionisti", pe cei pentru care spectacolele de acum treizeci de ani ale lui Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, David Esrig, Radu Penciulescu si chiar ale tinarului, pe atunci, Andrei Serban sint amintiri sacre. Problema lor este ca sint pe cale de disparitie si ca nici un tinar regizor nu le va intra in gratii, pe principiul ca o fi Alexandru Darie bun, dar, orice ar face, tot nu va fi niciodata Ciulei. Spre gloria eterna a teatrului romanesc, ei si-au transmis amintirile fiilor si nepotilor lor, asemeni oamenilor-carti din „Fahrenheitul" lui Truffaut. Adeseori pe batrinii impatimiti de teatru ii vezi insotiti de adolescenti manierati, care au primit de mici botezul marilor montari. Chiar daca acestia vin in blugi la teatru, poarta si un sacou elegant pe deasupra, ca semn al respectului pentru casa Thaliei, respect mostenit din familie.

Parerea criticilor

Criticul Magdalena Boiangiu este de parere ca la teatru ii gasesti pe cei in virsta, care au fost o viata intreaga la spectacole si merg in continuare in speranta regasirii placerilor din tinerete. La polul opus sint cei foarte tineri, care sint atrasi de numele vedetelor de pe afis sau de reclama care i se face unui spectacol. Tinerii formeaza, de asemenea, si publicul din pivnite si din poduri, din spatiile neconventionale, pentru ca acolo se monteaza piese destinate lor. „Cei care lipsesc cu totul de la teatru sint, din pacate, chiar tinerii de succes din societatea noastra", crede Magdalena Boiangiu, „cei care muncesc pe salarii bunute si care ar trebui sa vina la teatru fie si numai sa arate lumii ca sint bine imbracati sau ca apartin si ei unui mediu intelectual."

Publicul de la Ateneu, mai educat

Magdalena Boiangiu considera publicul de la Ateneu mai educat si mai elegant decit publicul de teatru, care este, din pacate, din ce in ce mai diversificat.

Mihaela Michailov crede ca nu se poate face totusi un portret-robot al spectatorului si ca teatrele gresesc tocmai pentru ca nu fac sondaje sau alte studii sociologice pentru a afla cine sint de fapt spectatorii lor. „Cum e posibil sa montezi un spectacol daca nu stii cui i te adresezi? Teatrele care la ora asta isi fidelizeaza cu adevarat spectatorii nu sint cele institutionalizate, ci, culmea, cele underground, cum este Teatrul Luni de la Green Hours, care si-a creat deja propriul public."