Transfigurare si transformare

Nici nu putea face altceva, in masura in care partidul a decis ca mai are nevoie, pentru o vreme macar, de mitul Iliescu, grav periclitat de Raportul de analiza a regimului comunist. Nu ca l-ar transforma pe Iliescu, cum se scria in Rezolutia din 10 decembrie, in "simbolul relelor din timpul comunismului stalinisto - ceausist", ci dimpotriva, pentru ca il prezinta drept ceea ce chiar era, un activist bugetar oarecare al Partidului Comunist, obedient si ros de ambitii - un produs tipic al sistemului. Iliescu si-a cucerit cu adevarat statutul de simbol - si Raportul o recunoaste explicit - nu pentru ca ar fi condamnat sistemul comunist - nu a facut-o niciodata - ci pentru ca a stiut sa-l recicleze. El a devenit modelul generativ al metamorfozei prin care o vasta majoritate a agentilor si profitorilor dictaturii s-au "transfigurat" peste noapte in campioni ai democratiei, transferand sistemul, fara pierderi, din comunism in post-comunism. Avand drept principal instrument mimarea discursiva a valorilor democratice, Iliescu a produs o noua limba de lemn, la fel de nesincera si de gaunoasa ca si matricea ei comunista, si a declansat astfel degradarea valorilor democratiei si liberalismului intr-o reactie in lant a carui ultima veriga este PRM-ul lui Vadim, cu obscenitatile lui cu tot.
In momentul lansarii volumului-interviu "Marele soc", deplangeam, tot in paginile ZIUA, operatia cosmetica de "transfigurare" a lui Ion Iliescu, la care, spre profundul meu regret, se asociase Vladimir Tismaneanu. Acum, reevaluand notiunea de transfigurare, care apare ca operatie cosmetica, in contrast cu transformarea, care actioneaza, intelegem, in dimensiune reala, Raportul Tismaneanu spune pe sleau ca "succesorii (regimului comunist), grupati in Frontul Salvarii Nationale, condusi initial de gruparea Ion Iliescu-Petre Roman, au continuat sa cultive metode similare cu cele practicate de comunisti: demonizarea societatii civile si a partidelor democratice, manipularea simbolica, propaganda desantata si chiar utilizarea fasciilor mineresti pentru strangularea fragilului pluralism nascut in decembrie 1989". Mai spune si ca "mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost o consecinta directa a mentinerii structurilor autoritare criptocomuniste, in pofida declaratiilor de ruptura cu vechiul sistem. Mentalitatile succesorilor lui Ceausescu erau impregnate de anti-intelectualism, anti-occidentalism si antipluralism, trasaturi definitorii ale stalinismului national pe parcursul intregii sale existente", in fine, ca " regimul politic instalat dupa caderea oficiala a comunismului a fost de esenta neocomunista, antiliberala si antipluralista", iar "continuitatea" a reprezentat o frana majora in eforturile de a intemeia o comunitate politica democratica."
PSD ne comunica faptul ca nu are nici un fel de complexe in a condamna dictatura, fie ea si comunista. Dincolo de Marele Razboi de Aparare a Mitului Iliescu observ ca, pentru prima data, sub presiunea evenimentelor, PSD chiar se dezice de regimul comunist. Ca si in cazul presedintelui Basescu, cred ca mai bine ca o face mai tarziu decat niciodata. Cand nici PSD, nici presedintele nu vor mai avea complexe in a condamna deopotriva si reciclarea sistemului comunist dupa 1989, fiecare dintre ei va fi mai aproape cu un pas de ceea ce pretinde a fi.

---

Despre autor: