Problema cu strategia lui Bush pentru Irak nu este trimiterea de noi trupe, ci faptul ca ele sint prea putine si vin prea tirziu.

Un analist de la „Financial Times" scria ca discursul lui Bush privind noua sa strategie pentru Irak i-a amintit reactia lui John F. Kennedy cind i s-a cerut prima data sa trimita trupe in Vietnam: „Trupele or sa intre cu mare pompa, fanfara o sa cinte, multimile or sa aclame... Apoi ni se va spune ca trebuie sa trimitem si mai multe trupe. Este ca alcoolul. Bei, apoi trece efectul si trebuie sa bei din nou".

Bush si-a inceput discursul prin a-si pune cenusa-n cap („acolo unde s-au facut greseli, raspunderea este a mea") si prin a anunta principalele motive ale esecului de pina acum: prea putine trupe si prea multe restrictii asupra celor existente. Afirmatie perfect corecta... daca ar fi fost facuta acum trei ani. Iar o solutie bazata pe corectarea acestor erori de planificare ar fi functionat tot cam atunci! In rest, Casa Alba se bazeaza pe acelasi rationament ca si pina acum: ca o retragere a trupelor in acest moment ar fi un dezastru pentru SUA si ar arunca Irakul intr-o baie de singe. In consecinta, e nevoie de mai multe trupe care sa stabilizeze mai repede tara, pentru ca, prin urmare, intregul efectiv de trupe sa revina mai curind la vatra.

Noua (?) strategie pentru Irak va putea fi judecata drept buna sau proasta abia dupa ce, in cursul saptaminilor viitoare, se va vedea daca este sustinuta de o viziune coerenta asupra implementarii ei. Aparent, planul contine citeva elemente pozitive: acorda importanta in primul rind securitatii civililor si conditioneaza asistenta americana de progresele politice realizate de guvernul irakian.

Din pacate, in aceleasi elemente rezida principalele slabiciuni ale strategiei, care, practic, aduce „prea putin, prea tirziu". Experienta contra insurgentei arata ca este nevoie de cel putin un soldat sau un politist la 40-50 de insurgenti. Pentru un oras cu 6 milioane de locuitori, ca Bagdadul, ar fi nevoie asadar de 150.000 de trupe. Dupa suplimentare, tot ies 40.000 de militari in minus.

In plus, SUA cer rezultate de la guvernul irakian, refuzind realitatea ca adevarata autoritate nu se afla in miinile liderilor irakieni instalati de americani, ci in ale teocratiei siite, care, alaturi de kurzi, ar trebui implicata activ in guvernare pentru a putea spera la un succes real. De altfel, planul Bush se bazeaza pe cel al premierului Nuri al-Maliki, in care Casa Alba isi exprimase anterior neincrederea!

Din acest punct de vedere, alternativa, adica solutia democratilor, este la fel de proasta - retragerea treptata in maximum sase luni si presarea guvernului irakian pentru a prelua raspunderea. In asemenea conditii, singura speranta este ca Bush sa se foloseasca de portita pe care i-o ofera strategia pentru a anula in final suplimentarea de trupe: sa argumenteze ca guvernul de la Bagdad nu a indeplinit preconditiile necesare, ceea ce anuleaza angajamentele americane.