Persoanele implicate in cazul retrocedarilor funciare, printre care se numara si fostul prefect de Iasi, Radu Prisacaru, au ajuns la inceputul acestei saptamani in fata instantei de judecata. Declaratiile facute in urma cu doua zile de Grigore Marcu,
Persoanele implicate in cazul retrocedarilor funciare, printre care se numara si fostul prefect de Iasi, Radu Prisacaru, au ajuns la inceputul acestei saptamani in fata instantei de judecata. Declaratiile facute in urma cu doua zile de Grigore Marcu, fost primar liberal al comunei iesene Trifesti, acum inchis in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi pentru luare de mita, fac legatura intre retrocedarile funciare, pentru care fostul prefect Prisacaru a fost arestat in august 2006, si deputatul liberal iesean Relu Fenechiu. Cel care l-a sprijinit in functie pe Prisacaru. Fostul primar liberal a sustinut ca a fost abandonat de Relu Fenechiu pentru ca nu i-ar fi vandut acestuia, prin interpusi, un teren in valoare de aproximativ noua milioane de euro, situat in comuna Rediu, din apropierea municipiului Iasi. "Eu am facut greva foamei in fata la Prefectura judetului Iasi de mai multe ori, atat pentru a-i sprijni pe oamenii din Trifesti, cat si pentru a-mi recupera o mostenire de 28 de hectare de teren. Am facut greva foamei pentru ca nu puteam recupera acest teren si, atunci cand ma aflam in fata prefecturii, au venit tot felul de indivizi care mi-au spus ca sunt dispusi sa-mi cumpere actele pe care le aveam. Cum puteau ei sa-mi cumpere actele si sa intre in proprietatea terenului atata vreme cat mie prefectul Radu Prisacaru refuza sa-mi dea acel teren. Fenechiu nu a venit direct la mine sa-i dau acel teren, insa a trimis diferite persoane care s-au aratat interesate sa-l cumpere. Credeam in democratie si nu mai cred", a precizat Grigore Marcu.
Este de notorietate ca principalele acuzatii aduse fostului prefect Prisacaru sunt de luare de mita, in cazul retrocedarii unei suprafete de teren. Alaturi de acesta, in scandal mai sunt implicati Flavius Ionita, director al Agentiei Domeniilor Statului Iasi, avocatul Toni Baltag si afaceristul iesean Cristian Maftei.
"Eu am fost de partea lui Fenechiu"
Grigore Marcu sustine ca deputatul liberal Relu Fenechiu, seful filialei iesene a PNL, l-a lasat balta din doua motive: pentru ca nu a vrut sa mai minta taranii in continuare si pentru ca nu a vrut sa-i vanda o suprafata de teren din apropierea municipiului Iasi. Condamnatul Grigore Marcu spune ca tot timpul l-a sprijinit pe Relu Fenechiu in demersurile sale de indoctrinare a taranilor cu politica liberala. "Da! Eu am fost de partea lui Fenechiu si l-am sprijinit atunci cand a avut nevoie. Cu toate astea, nu m-am lasat manipulat de nimeni pe toata perioada in care am fost primar in Trifesti. Pe data de 5 ianuarie 2005, Vlasov (controversatul avocat iesean Mihail Vlasov - n.r.) a incercat sa ma foloseasca impotriva lui Fenechiu. Mi-am dat seama ca sunt manipulat de Vlasov impotriva lui Fenechiu si nu am acceptat", sustine Grigore Marcu. El face referire la sciziunea din sanul organizatiei PNL Iasi de la inceputul anului 2005, imediat dupa ultimele alegeri parlamentare, cand Vlasov a incercat sa preia conducerea organizatiei de la Fenechiu.
Cazut in dizgratie
Grigore Marcu sustine ca a atras antipatia conducerii PNL Iasi in cadrul unei sedinte de partid prezidata de Relu Fenechiu. "Ne-a chemat sa ne spuna ca Tariceanu demisioneaza si sa promovam aceasta idee in mediul rural. Eu, atunci, m-am ridicat si i-am spus domnului Fenechiu sa nu mai minta, ca noi nu puteam spune asa ceva la oameni. Am crezut ca la liberali se poate spune adevarul, dar m-am inselat si am avut foarte mult de suferit", a spus Marcu. Despre filiala ieseana a PNL, fostul primar sustine ca ar trebui un conducator pe masura. "Daca vrei sa ai oi de rasa, trebuie sa aduci un berbec merinos", a spus Grigore Marcu.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.