Doi jucatori ai Stelei, Corduban si Pisarenko, au infiintat o scoala de hochei, Palestra, care se vrea echivalentul „Luceafarului" din fotbal.

Impartiti pe doua rinduri, lipiti unul de altul, cei 30 de copii asteapta nerabdatori intrarea pe Patinoarul „Mihail Flamaropol", disputindu-si parca intiietatea celui care va pune primul patina pe gheata. Ultimele aranjamente la casca, manusile strinse mai bine si ultimele sfaturi date de catre parintii aflati linga mantinele nu pot potoli agitatia si murmurul lor. „Sa intram mai repede, sa incepem sa jucam, ca imediat trece ora", se aude vocea unui baietel, care parca se pierde in echipamentul de joc. La fluierul antrenorilor, armata de casti galbene, rosii, albe si negre ia cu asalt gheata care incepe sa scirtiie sub alunecarea hotarita a micutilor. Palestra este cea mai tinara formatie de hochei pe gheata care s-a afiliat la forul de specialitate si care a debutat in acest sezon intr-o competitie oficiala, participind la doua categorii de virsta, ‘95-’96 si ‘97-’99, avind in pregatire si o generatie nascuta in 2000.

Emotii de debut

Desi s-au format ca un colectiv in urma cu doi ani, a fost nevoie de un an de pregatire pentru ca micutii sa se lege ca echipa. Ideea infiintarii unei scoli de hochei i-a apartinut jucatorului formatiei Steaua Bucuresti, Victor Corduban, managerul echipei, care are si rol de antrenor coordonator, el fiind ajutat la antrenamente de colegul lui de echipa, Evgheni Pisarenko. Cei doi stelisti sint secundati pe gheata de catre fostul hocheist Victor Mirza, precum si de Alina Pisarenko si Alina Meluta, fetele lucrind cu cei de la initiere. „Palestra se vrea altceva. Desi sintem inca la inceput, de la prima ora pe gheata am pornit cu gindul de a face performanta. De aceea, m-am gindit sa-i cer ajutorul lui Pisarenko pentru ca el poate aduce in pregatire scoala ucraineana de patinaj, scoala ruseasca, de fapt, despre care stim cu totii unde se afla la ora acuala", explica Corduban. „Fundatia Palestra ne-a pus la dispozitie doar baza juridica, cu restul ne autofinantam, ne ajuta si federatia, care ne-a pus la dispozitie orele pe gheata si patinele. Cu echipamentul ne descurcam, luindu-l la mina a doua", continua acesta.

Afise si discutii la gradinite

Principala metoda de recrutare a copiilor care fac hochei o reprezinta anunturile puse in interiorul patinoarelor pentru cei care vin la patinaj public, combinata cu selectia care se face la nivel de gradinita. „Am avut si 60 de copii care au venit si a trebuit sa renuntam la unii. Virsta ideala este de 5-6 ani, pentru ca altfel sint prea mici, foarte atasati de parinti, putin sociabili, este dificil de lucrat cu ei. Printre copiii de acum, avem citiva si sub cinci ani, cel mai mic avind trei anisori", spune Corduban. „Cred ca patinajul este o abilitate nativa, asa cum sint mersul, inotul, alergatul, numai ca ea trebuie educata si asta depinde de fondul genetic al fiecaruia. Au fost copii care au intrat prima data pe gheata si au mers, nu au avut probleme, au fost unii care, atunci cind au trecut de poarta mantinelei, au inceput sa plinga si nu ne-am mai inteles cu ei", continua el.

10 lei ora de hochei Daca doriti pentru fiul dumneavoastra o cariera in hochei, virsta ideala pentru a-l da la patinaj este de 5 ani, inscrierile facindu-se la Patinoarul „Mihail Flamaropol". Pretul pentru un curs de initiere este de 100.000 lei vechi/ora, cea mai avantajoasa fiind optiunea abonamentului care aduce in jur de 12-16 sedinte pe luna la doar un milion de lei. „De la initiere sint selectati cei mai buni si in acelasi pret al abonamentului beneficiaza de mai multe sedinte de antrenament, chiar si de o pregatire pe role pentru o mai buna corectare a elementelor", explica antrenorul de hochei si patinaj, Victor Corduban.