Va asigur ca voi fi premier si peste un an!" - o declaratie care, daca ar fi venit de la oricine altcineva, ar fi fost o proba laudabila de siguranta si responsabilitate.

L-am urmarit cu mare atentie pe dl Calin Popescu Tariceanu, in discutia pe care a avut-o cu dl Adrian Ursu, la Realitatea TV acum citeva zile. Eram curios sa vad cum se simte un premier care a fost huiduit la cele mai recente aparitii populare, care a ajuns la o cota de incredere mai mica decit liderii opozitiei, chiar sub anumite personaje politice din afara Parlamentului, si care conduce un cabinet bazat pe un sprijin parlamentar moralmente descalificant, caci e de domeniul evidentei ca actualul Guvern rezista din cu totul alte motive decit cele firesti pentru care un parlamentar ar sustine un guvern. E limpede ca lumina zilei ca ratiunea pentru care parlamentarii PNL, PSD, PC si UDMR, dimpreuna cu alti anonimi de prin celelalte grupuri parlamentare, nu ar vota caderea Guvernului este nesiguranta revenirii in Parlament dupa alegeri anticipate, si nicidecum increderea politica acordata actualului cabinet. Poate sint naiv, dar un premier aflat in situatia dlui Tariceanu ar trebui sa fie ceva mai ingindurat, sa aiba un aer dubitativ si sa incerce sa priceapa cum de a ajuns in situatia asta. Cu atit mai mult cu cit nu este cel mai rau premier al Romaniei postdecembriste, guvernul sau a facut mult pentru aderarea la UE, iar economia creste. Ei bine, in loc sa isi puna aceasta intrebare, dl Tariceanu pare a nu avea probleme, ba, mai mult, a capatat ceva din impertinenta autista a colaboratorului sau, goarna de tinichea coclita, dl Ludovic Orban. La Realitatea TV, dl Calin Popescu Tariceanu mi s-a parut ca vorbeste dintr-o alta realitate. Trei afirmatii ale Domniei sale m-au stupefiat pur si simplu.

Va asigur ca voi fi premier si peste un an" - a spus, surizind, premierul. Era ca si cum facea in ciuda cuiva. Siguranta de sine, increderea in propria-i capacitate politica sint insusiri de aplaudat pentru un lider politic. In cazul dlui Tariceanu insa, este de huiduit, pentru ca satisfactia acestui Na, nu ma puteti da jos!" se fundamenteaza pe doua erori enorme. Prima este de natura constitutionala. Legea fundamentala protejeaza inadmisibil de mult Guvernul, atit in relatie cu Parlamentul, cit si in relatie cu presedintele. Daca admitem ca vocea poporului trebuie sa primeze intr-o democratie, atunci Guvernul trebuie cu adevarat lasat la vointa Parlamentului, dar mai ales a presedintelui, singurul demnitar ales prin vot direct, nominal, sa conduca puterea executiva. A doua eroare care da temei sigurantei dlui Tariceanu este de natura morala. Parlamentari din toate partidele, uniti-va!, ar putea suna lozinca sub care se afla alesii nostri cind vine vorba despre confortul propriului mandat. Anticipatele ar duce la reducerea drastica a numarului de parlamentari PSD si PNL, deci nimeni din aceste partide nu voteaza cu inima usoara caderea Guvernului. Anticipatele ar duce la aruncarea in afara Parlamentului a PC, deci nici de la acest partid, nici o speranta. Nici UDMR nu se simte mai bine, iar pe la PD se vor face, desigur, schimbari pe liste. Independentii, destul de multi acum, sint cu adevarat cei fara de speranta, asa ca, poate cu exceptia celor de la PLD, nu e de crezut ca printre acestia se vor afla doritori de anticipate. Pe de alta parte, votul nominal ii sperie cu adevarat pe cel putin trei sferturi dintre parlamentari. Nimeni nu moare de dragul Cabinetului Tariceanu, dar fiecare moare de dragul fotoliului sau caldut de la fosta Casa a Poporului. In aceste conditii, strins uniti printr-un vinovat instinct de conservare, parlamentarii nu sustin, dar nici nu darima guvernul Tariceanu. In orice caz, sa existi ca guvern pe aceasta motivatie e o dezonoare. Dl Tariceanu insa nu o resimte. Un blocaj moral si constitutional impiedica ceea ce e firesc intr-o democratie, adica plecarea de la putere a unui guvern lipsit de sustinere parlamentara.

Eu am dus Romania in UE, a mai spus premierul. Da, dl Tariceanu este

prim-ministrul in mandatul caruia Romania a devenit membra UE. Da, dl Tariceanu si cabinetul sau au merite in aceasta directie. Dar aderarea la UE nu este opera dlui Tariceanu. Aceasta declaratie

mi-l aduce aminte pe ridicolul domn Geoana, care spunea prin 2004, zimbind luminat de un firesc ce se voia irezistibil, ca el a dus Romania in NATO. Bineinteles, toti aceia care stiau, cit de cit, cum si de ce a devenit Romania membra NATO au pufnit in ris, asa cum, si acum, nimeni dintre cei care au urmarit cu oarecare interes parcursul aderarii Romaniei nu poate sa creada ca dl Tariceanu ne-a dus in UE.

In fine, primul-ministru ne-a mai spus ca, daca vrem sa ne bucuram de crestere economica, avem nevoie de stabilitate. Stabilitate, pentru cei mai multi romani, inseamna perpetuarea la putere a grupului care o detine. Pentru cei mai multi dintre cei multi, stabilitate inseamna inca si mai mult: exercitarea linistita, tihnita, necenzurata a puterii. Este, evident, un fals enorm. In cadrul societatii democratice, stabilitate inseamna, precis, administrarea pasnica si legala a treburilor publice. Atit. Schimbarea guvernelor si alegerile anticipate nu sint deloc simptome ale instabilitatii si dezordinii. Dl Tariceanu comite o mare inselatorie cind echivaleaza cresterea economica cu raminerea Domniei sale la putere.

Vrind sa dea un semnal de soliditate si seriozitate, dl Tariceanu a aratat exact opusul, caci un guvern bazat pe suma egoismului parlamentarilor si promovat prin manevre retorice suspecte este, macar din punct de vedere moral, un guvern pierdut.