La numai o zi distanta de la anuntul lui Cristi Puiu care spunea ca nu mai vrea sa aiba de-a face cu Centrul National al Cinematografiei (CNC), un alt tanar si premiat regizor roman, Thomas Ciulei (foto), se declara solidar cu colegul sau de a zice "Nu" CNC-ului. In mesajul trimis ieri (9 ianuarie) la redactie, regizorul stabilit la München (Germania) afirma ca a luat decizia "de a nu depune la randul meu contestatie pentru proiectul <<The Show Must Go On>>, descalificate de juriul CNC cu nota 5,33 (sectiunea: dezvoltare de scenariu, autori: Thomas Ciulei si Akos Gerstner). De asemenea, declar ca nu voi mai participa la viitoarele concursuri organizate de catre CNC, pana cand nu va exista garantia ca valoarea are o sansa sa invinga mediocritatea in ceea ce priveste productia de film romanesc finantata din bani publici. (...) Este mai mult decat evident ca modul actual de functionare si intelegere a felului in care se pot finanta si produce filme este dirijat de coruptie. Aceasta este bine ascunsa prin finantarea proiectelor unor tineri cineasti, care, prin performantele lor, au dovedit ca merita sa faca filme. Ei raman un simplu alibi astfel ca CNC-ul sa fie folosit mai departe ca un izvor nesecat pentru sustinerea non-valorii". Intre participarile si distinctiile lui Ciulei figureaza: Premiul criticilor de film din Germania, Cinema du reel (Paris), Premiul Soros pentru Arta Moderna, Maslina de Aur (Kalamata/Grecia), Marele Premiu al Juriului la Festivalul din Amsterdam (Olanda), prezente la Berlinala, Muzeul de Arta Moderna New York. (L.D.)