Se tot fac topuri ale fericirii si ale nefericirii. Mai nou, a ajuns o ocupatie pentru oameni seriosi aceasta masurare a gradului de fericire sau, cum prefera sa spuna oamenii de stiinta, de „stare de bine". „The Economist" a iesit cu un cover in decembrie in legatura cu acest sentiment mult rivnit. Ecuatia e simpla: si cheltuielile sint facute tot ca sa atingi o posibila stare de fericire. Cu cit e mai logica aceasta afirmatie, cu atit e mai comica. Si asta pentru ca s-a inventat „rata", factura, plata pentru necesitati. O prima calitate a fericirii moderne este ca ea precede plata. Noi tot invatam fericirea cu frigidere, masini de spalat inca neachitate. Sentimentul de instabilitate este unul dintre cei mai mai mari generatori de nefericire din lume. Or, o fericire cumparata in avans, fara bani, numai cu buletinul, se poate transforma, logic, intr-o mare nefericire.

Sint comici savantii care vin si arunca ginduri adinci cum ar fi acela ca trebuie sa ceri putin, sa fii mai putin exigent ca sa fii fericit. Alti oameni de stiinta au constatat chiar ca banii aduc fericire. Cu un amendament insa. „The Economist" constata ca cei bogati au declarat in mai mare proportie ca sint mai fericiti decit oamenii saraci. Dar, adauga o nota importanta: in tari precum America sau Japonia, unde s-au facut studiile, proportiile fericirii au ramas relativ constante. Si in vremuri de crestere economica raportul saraci-bogati in ce priveste fericirea ramine constant. Asadar, inca un loc comun: nu conteaza cit am eu, ca sa fiu fericit trebuie sa vad cit ai tu. Un tip cu un miliard de dolari s-ar putea sa nu se poata bucura daca se intilneste toata ziua cu alti tipi care au sute de miliarde de dolari. De asemenea, un tip cu 5 lei in buzunar s-ar putea sa fie fericit doar privind un sarac cu 2 lei in buzunar. Si nu e aici neaparat vorba de cinism, ci de „starea de bine", o oarecare stare de siguranta pe care ti-o da simplul fapt ca nu ai ajuns chiar asa de rau.

E evident ca nostalgia multor romani dupa Ceausescu vine si din socul diferentei. Ii face nefericiti bunastarea celorlalti. In plus, observa Pasolini, regizorul italian, inca de prin anii ’70, televizorul este cel care nu-i mai lasa pe saraci sa se simta bine in propria saracie pentru ca sint tot timpul informati despre fericirea celorlalti…