Intors de curand in tara dupa un turneu de trei concerte in America - la Banca Mondiala, Washington D.C. si Chicago - urmate de cinci concerte de mare succes in cinci capitale europene: Praga, Bratislava, Budapesta, Stockholm si Copenhaga, alaturi de orchestra sa "Proiect Romania" cu care concerteaza in lume de mai bine de trei ani, Nicolae Voiculet (foto dreapta) a fost intampinat de o surpriza de proportii din partea Primariei orasului Busteni, condusa de primarul Emanoil Savin, fiind desemnat drept cetatean de onoare al urbei, pentru demonstrarea si sustinerea conceptului de tara civilizata si culturala, prin traditie, prin muzica, talent, toleranta, respect, atat de necesar in contextul integrarii Romaniei in valorile universale ale lumii. De aceleasi onoruri au beneficiat si Leonard Doroftei si Ionel Ganea.
Nicolae Voiculet promoveaza Romania, in concertele sale, prin adevarata identitate si traditie etnica, cu un instrument national emblematic, cunoscut si recunoscut mondial: naiul. Conceptul propulsat de muzician pe trei mari continente - Europa, America de Nord si Asia - cu numeroase concerte, se rezuma la simpla sintagma "Romania in sunete - Romania in muzica lumii". (L.I.)