De multa vreme, istoricii au suspectat ca Francesco de Medici, Marele Duce de Toscana si cea de-a doua sa sotie, Bianca Cappello, nu au murit de malarie ci otraviti, probabil de catre cardinalul Ferdinando de Medici, care ravnea la pozitia fratelui s
De multa vreme, istoricii au suspectat ca Francesco de Medici, Marele Duce de Toscana si cea de-a doua sa sotie, Bianca Cappello, nu au murit de malarie ci otraviti, probabil de catre cardinalul Ferdinando de Medici, care ravnea la pozitia fratelui sau Francesco.
Acum, experti in toxicologie si specialisti in medicina legala de la Universitatea din Florenta au declarat ca exista dovezi care vorbesc despre o otravire cu arsenic.
Conducatori, cunoscatori ai artelor si finantatori ai regilor, cei din familia de Medici au prosperat timp de secole, prin intermediul aliantelor si asocierilor - deseori dificile - in vechea Europa. Aceasta dinastie a daruit patru Papi si au condus Florenta si Toscana din 1430 si pana in 1737.
Cei mai faimosi membri ai dinastiei sunt Lorenzo de Medici, sau Lorenzo Magnificul, cel care i-a sprijinit pe Michelangelo, Leonardo da Vinci si Sandro Botticelli.
Cel putin doua femei Medici Catherine si Maria, cea care a fost sora lui Francesco - s-au casatorit cu regi ai Frantei, iar una dintre fostele case ale Medici, Palatul Pitti, gazduieste acum o importanta galerie de arta.
In acea perioada, otravirile printre nobili nu erau ceva neobisnuit, iar fierturile otravitoare "la moda" aveau nume inofensive ca "Secreta Secretissima" si "La Cantrella".
"Cand murea un Medici, prima cauza la care se gandea toata lumea era arsenicul" a declarat Richard J. Hamilton, toxicolog la Universitatea Drexel.
Francesco de Medici a condus din 1574 pana la moartea sa survenita la data de 17 octombrie 1587, la varsta de 46 de ani. Francesco a murit dupa 11 zile de suferinta, cu doar cateva ore inainte ca sotia sa - care dupa marturiile vremii ii fusese amanta pe vremea cand el era casatorit cu prima sotie - sa moara. Se crede ca si ea ar fi fost otravita.
"Imediat dupa moartea celor doi, zvonurile ca ar fi fost otraviti au inceput sa circule. Au primit o doza letala, dar care nu ucidea pe loc. Simptomele au indicat o otravire cu arsenic" a declarat Donatella Lippi, profesor de istorie a medicinei.
Inca de la inceput, comportamentului lui Ferdinando de Medici a starnit suspiciuni, mai ales ca el s-a ocupat de tratamentul bolii fratelui sau, elaborand buletine medicale si minimalizand gravitatea afectiunii in scrisorile adresate Vaticanului.
Dupa moartea celor doi, el a ordonat efectuarea de urgenta a unor autopsii - o masura neobisnuita - luata aparent pentru a se proteja de eventuale acuze viitoare.
Cel mai important este ca simptomele raportate de medicii care l-au tratat pe Francesco - greturi, voma violenta, transpiratie abundenta si arsuri - sunt de fapt simptome tipice ale otravirii cu arsenic si nu ale malariei.
"A existat tot timpul o suspiciune, dar nu s-a putut demonstra nimic stiintific" a afirmat Marcello Fantoni, profesor la Universitatea din Kent.
Astfel, cercetatorii Lippi, Francesco Mari, Aldo Polettini si Elisabetta Bertol au luat fragmente din femur, mostre de fire de par si de tesut din mormantul lui Francesco, care se afla in Capela Medici din Florenta. Mormantul Biancai nu a fost descoperit niciodata.
Cercetatorii au mai testat de asemenea si ramasitele organice descoperite intr-un vas de teracota spart, si care fusese ingropat sub cripta din Biserica Santa Maria a Bonistallo, din apropierea vilei lui Francesco.
Lippi a declarat ca testele ADN au indicat faptul ca este "mai mult decat probabil" ca cel putin o parte din ramasitele testate sa-i fi apartinut lui Francesco. Si celelalte ramasite, care au aratat clar urme de arsenic, au aparatinut unei femei. "Se aflau intr-o groapa plina de mizerie in care am mai descoperit, pe langa urme de tesut uman si doua crucifixe" au explicat acestia.
Testele au mai dovedit ca parul din barba continea urme vagi de arsenic, insa ramasitele organice din vasul de teracota, cum ar fi ficatul, au indicat o otravire acuta cu arsenic.
"Aceste descoperiri sunt foarte importante, pentru ca aduce noi date istorice in ceea ce priveste moartea unui cupul ducal. Vom fi nevoiti sa rescriem aceste pagini de istorie si putem afirma ca Francesco I de Medici si Bianca Cappello au murit otraviti cu arsenic" concluzioneaza studiul.
Singura surpriza a oamenilor de stiinta a fost ca cei doi au putut fi otraviti atat de usor: "arsenicul capatase deja notorietate in acea perioada, simptomele erau clasice iar Francesco ar fi trebuit sa recunoasca rapid ce i se intampla. Credem ca ucigasul a fost Ferdinando, pentru ca el a fost singurul care a beneficiat de asta. El si-a eliminat fratele si pe sotia acestuia pe care o ura" sunt de parere cercetatorii. (M. BicA)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.