Este pentru prima data, dupa 12 ani, cand republicanii sunt minoritari in ambele Camere. In perioada "suprematiei" sale, Partidul Republican si-a exploatat la maximum avantajele, tinand de o parte opozitia si evitand compromisurile legitime intre ambele parti. In ultimii patru ani, democratii au fost fortati sa stea pe bara, in timp ce tabara presedintelui si-a stabilit o agenda agresiva, fortand in directia unor decizii judecatoresti conservatoare, a unor reduceri fiscale pentru bogati si a unor masuri controversate privind razboiul purtat de Administratia Bush impotriva terorismului. Aceste masuri, controversate pe plan extern si pe plan intern, au afectat atat drepturile civile ale americanilor cat si imaginea SUA in lume, noteaza The Guardian.
Dupa adjudecarea scrutinului partial din 7 noiembrie 2006 e de asteptat ca democratii sa profite si ei, la maximum, de putere. Amintind celebrul program legislativ de 100 de zile al lui Franklin Roosevelt, conducerea democrata a Camerei Reprezentantilor a anuntat ca intentioneaza sa adopte sase legi in primele 100 de ore de la inceperea lucrarilor Congresului. Totusi, agenda nu le va permite sa spuna prea mult la primele sase legi, printre acestea fiind reducerea dobanzii la imprumuturi pentru studii, ridicarea restrictiilor impuse cercetarii privind celulele-susa si reducerea subventiilor pentru companiile petroliere in favoarea folosirii energiei recuperabile. (I.C.)
Urmareste-ne si pe Facebook
Facebook Google Twitter
Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Democratii, la manete in Congres.