Nu sunt analist politic si nici nu intetionez sa devin. Dl. Sorin Rosca Stanescu a avut amabilitatea de a ma cita printre analistii care colaboreaza la Ziua, ii multumesc, dar nu primesc. Politicul nu este destinul meu si, oricat s-ar supara vechii mei prieteni de la "Romania literara", continui sa cred ca literatura trebuie sa stea departe de politica. Desi, trebuie sa recunosc, acest lucru este aproape imposibil in zilele noastre. Prin literatura inteleg, in cazul de fata, critica literara. Continui de asemenea sa cred ca principiul autonomiei esteticului nu s-a perimat si ca el trebuie sa functioneze fara gres chiar si atunci cand istoria are alte prioritati. Ce-i curios este ca, dupa 1989, au repudiat autonomia esteticului chiar si aceia care ar fi trebuit s-o apere. Ma gandesc la Dna Monica Lovinescu care, in locul conceptului maiorescian pentru care a luptat toata viata tatal sau, criticul E. Lovinescu, propune un concept moral, ("est-etic") menit sa departajeze cartile si oamenii in alt chip decat acela bazat pe ideea resemnarii in fata valorii esteticului. Nu-i, dupa opinia mea, solutia cea mai buna si, ca dovada, ca dupa 1990 lucrurile au devenit foarte confuze.
Voiam, in fapt, sa fac unele mici observatii in legatura cu temele ce vin si revin in presa romaneasca. De pilda, problema icoanelor in scoala. Dupa parerea mea, nu acesta ar trebui sa fie subiectul care sa ne preocupe, acum, in preajma integrarii europene, dar altii gandesc altfel si se arata indignati ca scolerii romani invata intr-o clasa unde, de pe perete, ii supravegheaza chipul simbolic al Sfantului Nicolae sau chipul tragic al Mantuitorului. Un profesor buzoian, ateu convins - dupa cat se pare - protesteaza, cerand scoaterea icoanelor din scoala pentru a elibera astfel spiritul romanesc tanar de fantasme. Mi s-a parut, la inceput, o mica diversiune, asa cum au fost atatea si, probabil, vor mai fi. Am remarcat insa ca, in sprijinul eliminarii simbolurilor religioase din scoli, sunt aduse si argumente care ma intriga prin irationalitatea lor. Ma voi referi la unul singur. Am citit, de pilda, cu catva timp in urma, demonstratia pe care o face Dna Zoe Petre, istoric reputat, intr-un articol din Ziua in favoarea scoaterii icoanelor din scoli. Parerea ei este ca aceia care sustin icoanele nu reprezinta in lumea de azi decat "un rezidu comunist" (citat din memorie). De ce? Cum? Pe ce baza? Argumentul mi se pare straniu pentru ca, daca nu ma insel, comunismul n-a agreat niciodata biserica si nici simbolurile religioase. Dovada ca, timp de 50 de ani, cuvantul "biserica" a fost eliminat de cenzura din cartile noastre si, daca voiai sa vorbesti de Dumnezeu, nu puteai decat prin aluzii sofisticate. Si atunci? Atunci cred ca o societate care timp de o jumatate de secol n-a putut sa-si practice religia decat pe furis are dreptul sa puna intr-o scoala un simbol al religiei in care crede. Ideea ca mistificam spiritul tanar este absurda. Religia reprezinta si o morala comuna. Vorbind de religia dominanta in Europa (crestinismul) este cazul sa ne amintim ca ea a format, in buna parte, ceea ce numim spiritul european... Asadar: argumentul legat de "rezidurile comunismului" este, in cazul de fata, complet suprarealist. Sunt, nu mai incape vorba, de partea celor care cred ca religia trebuie predata in scoala inteligent, cu masura, cu respect fata de valorile umanismului european.