Timmerman descrie in detaliu cum Statele Unite au aprovizionat ilegal cu arme Irakul lui Saddam, in ciuda declaratiilor oficiale de neutralitate ale Casei Albe. In aceste livrari clandestine de arme americane pentru Saddam s-au implicat mai multi traficanti internationali si bancheri. In cartea sa, Timmerman da exemplul traficantului de arme chilian Carlos Cardoen sau a Guvernlui sud-african. In cei opt ani de razboi Irak-Iran, Washingtonul a alocat cateva miliarde de dolari pentru a-i furniza lui Saddam "tehnologii de dubla folosinta", care au fost utilizate ulterior la fabricarea rachetelor si bombelor irakiene. Alte sute de milioane de dolari - arata Timmerman - au fost alocate de Casa Alba lui Saddam Hussein drept credite de export, care au ajutat Irakul sa-si completeze bugetul militar. Timmerman ii critica mai ales pe Paul Freedenberg si Dennis Klose din Departamentul Comertului. De la biroul lui Freedenberg s-au eliberat sute de licente de export pentru aparatura militara high-tech, transferata apoi prin terte persoane lui Saddam. Iar Klose a semnat 750 de licente pentru "tehnologii cu dubla folosinta", in valoare de 1,5 miliarde de dolari.
In acelasi timp, Timmerman arata cum s-au folosit autoritatile americane si Saddam de filiala din Atlanta (Georgia) a lui "Banco Nazionale del Lavoro) si de presedintele bancii - Chris Drogul -pe care ulterior, in anii '90, Administratia (democrata) Clinton l-a pus sub acuzare pentru "conspiratie si frauda postala si electronica". Rolul lui Drogul a fost, in realitate, acela de a acoperi prin "inginerii financiare" transferurile ilegale de armament american catre Saddam.
Pe aceeasi tema este de semnalat si articolul din "Village Voice" al lui Robert Hennely din 11 august 1992, articolul intitulat sugestic "Anatomy of a Scandal: How Bush Armed Saddam, Then Painted Him as Hitler and Called for War" ("Anatomia unui scandal: cum l-a inarmat Bush pe Saddam, apoi l-a prezentat ca pe Hitler si l-a chemat la razboi").
Dupa razboiul din Golf (1991) si victoria in alegeri a democratului Bill Clinton (1992), Congresul SUA a deschis o ancheta oficiala, condusa de democratul Henry Gonzales. Ancheta - denumita de mass-media "Irakgate" - a analizat felul in care Statele Unite l-au aprovizionat ilegal pe Saddam Hussein cu armament sofisticat, pe care apoi acesta l-a folosit in razboiul din Golf contra militarilor americani. Cunoscutul moderator TV, Ted Koppel, exprimase acest punct de vedere in emisiunea sa, "Nightline Show", inca din 13 septembrie 1991: "Din 1982, Statele Unite au dat lumii un semnal clar ca relatiile cuIrakul se imbunatatisera. Irakul a fost sters de pe lista tarilor care sustineau terorismul, iar in jurul globului toate partile interesate au urmarit, ascultat si tras concluzii". Ted Koppel trece apoi la exemplificari: "Tehnologie militara sofisticata a fost transferata ilegal, ani la rand, de o companie importanta din Lancaster, Pennsylvania, in Africa de Sud si Chile, si de acolo mai departe in Irak. O fabrica de arme chimice din Libia, apartinand insa Irakului, are depozitul de materie prima in Florida, producand si expediind pe mare, spre Irak, componente pentru arme chimice."
Departamentul de Justitie a pus imediat sub acuzare compania "Teledyne Industries" si pe traficantul de arme chilian Carlos Cardeon. La proces, avocatii lui "Teledyne" si ai lui Cardeon au prezentat insa probe care dovedeau ca CIA autorizase transporturile secrete de armament spre Irak.
O noua "unda verde": razboiul din Kuweit
La 2 octombrie 1989 - cu doar zece luni inaintea izbucnirii razboiului din Golf (august 1990) - presedintele Bush semna Directiva Nationala de Securitate nr. 26, care afirma ca "relatiile normale intre Statele Unite si Irak vor servi intereselor americane pe termen lung si va promova stabilitatea din Golf si Orientul Mijlociu", dand acces Irakului la arme high-tech. La 21 octombrie 1989, secretarul de stat James Baker ii trimitea un "mesaj secret" ministrului de Externe irakian, Tariq Aziz, in care se scria: "Asa cum am subliniat si la intalnirea noastra anterioara, Statele urmaresc apropierea si adancirea relatiilor sale cu Irakul, pe baza respectului mutual. Aceasta este politica presedintelui." In mesaj James Baker il asigura pe Tariq Aziz in octombrie 1989: "Statele Unite nu sunt implicate in nici un efort de a slabi sau destabiliza Irakul... va pot declara aceasta cu cea mai inalta autoritate. O asemenea actiune ar fi complet contrara politicii presedintelui, care este aceea de a intari relatiile dintre Statele Unite si Irak, oricat posibil."
Dupa ce primise "unda verde" pentru razboiul cu Iranul fundamentalist, in 1980, Saddam a primit toate asigurarile pentru conflictul cu Kuweitul. Candva o regiune a statului irakian, Kuweitul fusese transformat din ratiuni petroliere de britanici intr-un regat independent. Kuweitul avea un conflict mai vechi cu Irakul pentru o datorie de 10 milioane de dolari, si pentru ca "fura" petrol irakian. In sudul Irakului exista un teren petrolifer care trecea cu cinci kilometri in Kuweit. Conform practicilor internationale, profiturile din aceasta parte sunt alocate, "procentual", fiecarei natiuni. De cativa ani insa - premergatori lui 1990 - kuweitienii extrageau petrol fara sa plateasca Irakului nici un dolar. Dupa opt ani de razboi cu fundamentalistii - incurajat de Statele Unite si de Marea Britanie - Saddam ramasese fara bani. Inainte de a ataca Kuweitul, Saddam - ca aliat - s-a consultat cu Administratia Bush. Mai intai, Departamentul de Stat l-a informat pe Saddam ca Washingtonul "nu are nici un fel de interese de aparare sau de securitate in Kuweit". A urmat consultarea cu ambasadoarea americana April Gilepsie, care l-a asigurat pe Saddam ca "noi (americanii) nu avem nici o opinie privind conflictele arabo-arabe, asa cum este cel al dvs. de la granita cu Kuweitul".
Revista "Foreign Policy"(ian.-febr. 2003) comenta: "Poate ca Statele Unite nu au intentionat sa dea Irakului <<unda verde>> pentru razboi, dar aceasta a fost ceea ce s-a intamplat."
"Leul din Bagdad" a devenit peste noapte, pentru Washington, "Macelarul din Bagdad". Primul razboi contra Irakului a venit insa prea devreme. In ianuarie-februarie 1991 - cu existenta inca a URSS - presedintele Bush a ezitat sa depaseasca mandatul ONU si sa-l rastoarne pe Saddam. Strategii dreptei americane sustin deschis ca "o imensa oportunitate a fost pierduta atunci de catre Statele Unite". Rasturnarea in 1991 a regimului lui Saddam ar fi oferit SUA sansa de a "controla" rezervele strategice de petrol, resursa critica suprema, esentiala pentru potentialul economic si militar al rivalilor Statelor Unite. Politologii George Friedman si Meredith Lebard au scris, inca din 1991, in atat de influenta lor carte "The Coming War with Japan" ("Razboiul care se apropie cu Japonia") urmatoarele: "Datorita petrolului, Golful Persic a devenit mai mult decat o regiune. Pentru Statele Unite, dominarea acestei regiuni va deschide drumul catre o putere internationala fara precedent." Ceea ce stiu foarte bine si rivalii americanilor. (Vladimir Alexe)
(Fragmente din volumul "De la Stalin la Saddam - secrete biografice", Vladimir Alexe, Editura Orizonturi, 2005)
Pretextul "armelor de distrugere in masa"
In 2003, SUA au invadat Irakul sub pretextul "armelor de distrugere in masa" (WMD), pe care le-ar detine Saddam.
Nici pana azi, dupa apropae patru ani de la ocupatia Irakului, nu s-a gasit urma de WMD. Acuzatia ramanand un simplu pretext de razboi.
Sa ne aducem aminte ca, in martie 1986, SUA si Marea Britanie au fost singurele tari care s-au opus unei rezolutii a Consiliului de Securitate prin care Irakul era condamnat pentru utilizarea contra Iranului a armelor chimice.
Procesul prin care Saddam a fost judecat si condamnat la spanzuratoare se refera la tentativa shiitilor de a-l asasina la Dujail, in 1982, cu concursul servicului secret iranian. Pe fundalul razboiului Irak-Iran (1980-1988).
"In orice tara, tentativa de a-l asasina pe presedinte se pedepseste cu cea mai mare asprime", a declarat la proces Saddam. Ironia soartei face ca Saddam sa fie judecat si executat pentru evenimentele de la Dujail, din 1982. Atunci cand Saddam era aliatul SUA, si a ramas pana in 1990.
Scrisoarea lui Rumsfeld catre Saddam
Directiva nationala de securitate nr. 26/oct. 1989: "Relatiile normale dintre Statele Unite si Irak vor servi intereselor noastre pe termen lung"
Allan Friedman in "The Secret History of Howthe White House Illegaly Armed Iraq", scrie Donald Rumsfeld - pe atunci trimis special al presedintelui in Orientul Mijlociu - i-a transmis lui Saddam o scrisoare personala la 17 decembrie 1983, prin care presedintele Reagan ii propunea acestuia reluare relatiilor diplomatice si dezvoltarea celor militare si de afaceri. "Cu cinci ani inainte ca Saddam sa recurga la gaze contra kurzilor (in 1988) o intalnire-cheie a avut loc la Bagdad, care a jucat un rol semnificativ in stabilirea unor relatii stranse intre Saddam si Washington." Intalnirea lui Rumsfeld de la Bagdad cu Saddam, din decembrie 1983, a relansat asadar relatiile dintre Irak si Statele Unite, "inghetate" dupa razboiul arabo-israelian din 1967. Un raport al Senatului american din 25 mai 1994 stabilea ca - in cadrul acestor relatii - "material patogen, chimic si biologic a fost exportat in Irak, conform licentei Departamentului american al Comertului". O serie de alte rapoarte ale Senatului SUA au dezvaluit ca sub administratiile succesive Reagan si Bush, americanii au vandut Irakului: antrax, gaz VX, germenii febrei Nilului si ai botulismului, ai tuberculozei si ai pneumoniei. Alte bacterii vandute au fost "Brucella melitensis" si "Clostridium perfringens".
Antrax si Clostridium botulinum
Un raport al Senatului din 1992, intitulat "US Chemical and Biological Warfare - Related Dual-Use Exports to Iraq", arata, de pilda, ca pe 2 mai 1986 s-au transmis Ministerului Invatamantului din Irak doua incarcaturi cu antrax, impreuna cu doua incarcaturi de "Clostridium botulinum". Alte doua transporturi de agenti chimici si biologici, enumerate de raportul Senatului din 1992 citat, au avut ca destinatari: Compania de stat a Industriei Farmaceutice (31 august 1988); Departamentul de Microbiologie al Universitatii Bagdad (iunie 1985); Ministerul Sanatatii (aprilie 1985); "Orasul ofiterilor", un complex militar din Bagdad (martie si aprilie 1986). De remarcat ca livrarile de arme chimice si biologice au continuat si dupa gazarea kurzilor din orasul Halabya (1988). Trebuie insa precizat ca SUA au livrat arme biologice si chimice - exclusiv - pentru razboiul cu Iranul. Raportul Senatului subliniaza: Statele Unite au furnizat Guvernului Irakului material cu "dubla folosinta", care a fost utilizat in dezvoltarea programelor irakiene chimice, biologice si de rachete". Donald Riegle, presedintele comitetului, a declarat: "Inspectorii ONU au identificat multe materiale americane care fusesera exportate in Irak sub licentele Departamentului Comertului, si au stabilit ca acestea au fost utilizate pentru dezvoltarea de arme irakiene biologice si chimice, ca si in programele sistemelor de rachete." Riegle a adaugat ca intre ianuarie 1985 si august 1990 "Executivul a aprobat 771 de licente de export pentru material cu "dubla folosinta" pentru Irak. Cred ca este un record absolut devastator."