Pina la urma, ceea ce conteaza cu adevarat se situeaza la cu totul alt nivel. Agenda „Sibiu 2007" include, bunaoara, 1.000 de evenimente culturale de toate facturile! Turistii se vor aduce unii pe altii.

Cu peste 20 de ani in urma, s-a intimplat sa fiu, o vreme, sibian prin adoptiune. Fostul Hermannstadt mi-a predat atunci severe lectii de arhitectura saxona. Plus o istorie a urbanizarii populatiei romanesti, cu sprijinul magnatilor aromani, de felul unui Emanuil Gojdu. Noi - care nu ne-am numarat printre „natiunile recepte" ale Transilvaniei habsburgice - ne-am cistigat abia in secolul XX dreptul de a construi o catedrala ordodoxa in aria intravilana, pina atunci rezervata „celorlalti". Noroc cu Andrei Saguna, Timotei Cipariu, Goga, Dumitru Staniloae sau Blaga, ca genial precursor al „Cercului literar" de la Sibiu, care au facut, in contrapondere, onorabila figura de corifei ai elitei romanesti...

In anii ’80, sasii emigrau, dificil, sub pretextul „reintregirii" familiei, atunci cind nu erau rusinos vinduti, la bucata. Urbea lor medievala, completata cu tuse baroce si citeva cladiri din anii ’30, se garnisise, de la comunisti, cu industrii poluante, cartiere-dormitor si lumpeni din fostul Regat, porecliti „pelicani" (dat fiind ca, fixati pe santierele socialismului, haleau numai peste din conserva). Singurii poli de „atractie" (mai ales pentru fetele de maritat): Scoala de ofiteri si Institutul Teologic, supranumit, colocvial, „fabrica de popi"... In Paltinisul alpin, oficia - la foc mic - filosoful Constantin Noica. Pitit in resedinta lui, mitropolitul Antonie Plamadeala - un basarabean cu stagiu de puscarias politic - se chinuia sa mentina „Telegraful roman", cel mai longeviv periodic de peste munti. Pe fondul acestor eforturi culturale, fatadele curgeau a tristete, deodata cu zidurile. Strazile se degradau si rinjeau de gropi. Atmosfera era oprimant cenusie, resemnat provinciala si lipsita de orice staif (cu exceptia tot mai discretului festival anual de jazz). La „Continental" - local cu maxime pretentii -, chelneri apatici iti propuneau, la alegere, omleta cu marar sau snitel din parizer. In rezumat: Sibiul anilor ’80 agoniza fara speranta.

Iata de ce m-am bucurat sa petrec „Revelionul integrarii" taman acolo unde am trait, cindva, stari de riguroasa melancolie. Oricit ar fi cineva de circotas, e imposibil sa nu salute metamorfoza prin care trece acum cetatea din centrul geografic al tarii. Gratie Luxemburgului, care a impartit cu ruda saraca privilegiul de „capitala europeana a culturii", pe 2007, Sibiul a intrat intr-o zodie categoric fasta. Natural ca si statul roman a investit fonduri. Iar rezultatul e spectaculos, la granita entuziasmului. Adica: Piata Mare si Piata Mica au dobindit culori de certa maiestrie, astfel incit s-au primenit, dar nu mitocaneste, ci in stilul catifelat al restaurarilor italienesti. Magazinele, cafenelele, pizzeriile, berariile, sediile bancare sau librariile te privesc prin vitrine de ireprosabil bun-gust. Din pavajul refacut stralucesc rotunde ochiuri de lumina, incastrate acolo pentru a valoriza, cum se cuvine, edificiile de prim rang. Palatul Brukenthal a beneficiat de un lifting fara urme de bisturiu. La rindul sau, Teatrul Thalia - unde s-a produs, de 1 ianuarie, juvenila „Filarmonica a Natiunilor" - a fost radical innoit.

Pe de alta parte, mai e zdravan de lucru. Daca te abati in afara strazii principale, te izbesti inca de Sibiul decrepit pe care-l evocam la inceput. Miracolul renasterii s-a marginit, oarecum butaforic, la un traseu „patrimonial", destinat turistilor. Ruta dinspre Brasov e rusinos de accidentata, aeroportul - chipurile international - are un aspect de autogara ceausista, pe cind programul artistic al restaurantului „Imparatul romanilor" include dubioase combinatii de tipuitura, doina, cazacioc si French Cancan.

Pina la urma, ceea ce conteaza cu adevarat se situeaza la cu totul alt nivel. Agenda „Sibiu 2007" include, bunaoara, 1.000 de evenimente culturale de toate facturile! Turistii se vor aduce unii pe altii. Bancomatele au inceput sa zumzaie, rotunjind veniturile clasei antreprenoriale (sasi repatriati, asociati ardelenilor cu initiativa). Vestea ca in Romania exista asemenea locuri va circula pe tot continentul. Mai e un lucru remarcabil: acela ca, datorita infuziei de spirit european, relatia dintre sasii conviviali, dar aroganti, si romanii destepti, dar complexati, a intrat intr-o alta virsta psihologica. Ajunsi pe brinci in UE, ne-am pus pe picior de egalitate cu vechii stapini exclusivi ai unui tezaur care ne apartine acum nu doar in numele superioritatii demografice sau al actului politic de la 1918, ci si printr-un dialog inteligent proiectat pe ecranul binelui comun.

Sibiul acesta regenerat, care va gazdui, in septembrie, cea de-a treia Adunare Ecumenica a Tinerilor Europeni, ar putea oricind servi ca material didactic pentru o integrare izbutita. E de sperat ca pilda lui sa fie fructificata si in alte orase din tara. Mergeti asadar pina la Sibiu, pentru a va convinge ca si Romania poate face o „treaba nemteasca", numai sa vrea. Si sa fie lasata.