Ca tanar jurnalist, in varsta de 27 de ani, am avut norocul sa fi crescut in mare parte in Romania post-comunista. Si, totusi, nu am putut evita gustul neplacut al lungii tranzitii de la comunism la democratie si la economia de piata, care a marcat ultimii 16 ani: coruptia raspandita, saracia, lipsa infrastructurii. Insa ce a frustrat generatia mea cel mai tare a fost viitorul incert care ii astepta in Romania pana si pe cei mai buni dintre noi, in acesti 16 ani. Majoritatea tinerilor medici, economisti, arhitecti, ingineri, profesori, jurnalisti educati in acesti 16 ani era fortata sa traiasca, lucreze si sa creeze intr-o Romanie foarte saraca si deosebit de corupta. Aproape singura solutie pentru o viata decenta pentru cei din tara mea ar fi fost sa devina demnitari corupti.
Astfel, impreuna cu elita generatiei mele fugita dupa momentul 1990, am ales sa imi incerc norocul in strainatate, unde experienta si educatia mea ar fi fost mai bine apreciate. Am facut aceasta alegere in pofida faptului ca in urma cu un an si jumatate, cand am emigrat in Quebec, Canada, eram un jurnalist si editor promitator, care lucra intr-un cotidian national respectat, ZIUA. Dupa cum era de asteptat, acest exil autoimpus a fost dur la inceput, dupa cum a fost pentru majoritatea intelectualilor romani care au ales sa emigreze. Am vazut de multe ori lucrul acesta: chirurgi romani aflati la munca de jos in Canada; ingineri romani pe post de muncitori in constructii in Israel; profesori romani ajunsi culegatori de fructe in Spania.
Din fericire, majoritatea imigrantilor romani au reusit sa se distanteze de aceste medii umilitoare si frustrante la doar cativa ani de la sosire. Eu si prietenii mei studiem acum, la diferite niveluri, in universitati prestigioase, de la McGill (un fel de Harvard al Canadei) la Universitatea din Londra, de la Universitatea Ludwig-Maximilians din München la Universitatea din Tokyo sau Universitatea din Montreal. (Ca sa nu mai amintesc de imigranti romani pe care ii gasesti in posturi cheie la NASA sau Microsoft, Airbus sau Bombardier, Mercedes sau Google).
Insa desi cariera mea si cele ale prietenilor mei au perspective excelente in Occident, o viata petrecuta departe de tara noastra natala pare a fi o povara prea greu de suportat. In ceea ce ma priveste, desi Quebec-ul mi-a oferit experienta multiculturalismului si a unei societati ultra tolerante, nu sunt atras de perspectiva de a-mi petrece toata viata departe de poporul caruia ii apartin, de cultura si identitatea mea de roman. Din acest motiv, eu si altii ca mine, tineri intelectuali romani raspanditi in cele patru zari de consecintele comunismului, salutam aderarea Romaniei la Uniunea Europeana pentru ca UE imi ofera, in sfarsit, oportunitatea de a redescoperi in mine mandria de a fi roman. Intr-o Europa unita. Spre deosebire de vechea elita a Romaniei, exilata fortat din cauza comunismului ateu si criminal, noi mai avem o optiune. Asadar, incepem sa revenim acasa.
Editorial aparut in Der Standard