Cel mai mare adversar al Raportului cu privire la comunismul romanesc, elaborat de Comisia Tismaneanu, nu e nici PSD, nici PRM. Mult mai mult rau ii poate face indiferenta.

Documentul care a permis primului om in stat sa condamne comunismul trebuie sa se smulga inevitabilului si, pina la un punct, profitabilului parcurs jurnalistic de care are acum parte. Pentru ca este un text de exceptie si pentru ca marcheaza un moment de exceptie - unul dintre putinele momente astrale ale istoriei moderne a Romaniei -, Raportul Comisiei Prezidentiale nu trebuie sa ramina doar actul care asaza, pe buna dreptate, la colt si pe coji de nuca personaje precum Iliescu, Vadim, Paunescu.

Un caz interesant - ignorat cvasiunanim de presa zilelor de dupa prezentarea in Parlament a Raportului - este cel care descrie conditia Bisericii Ortodoxe Romane in comunism. Legat de acest caz, cel putin la fel de interesanta este reactia oficialilor BOR.

Pe scurt: din Raport ies bine, asa cum e si firesc, preotii aproape anonimi, care au adaugat martiriul lor unui nedorit patrimoniu imens al durerii nationale. Tot acolo insa, liderii institutionali ai BOR - unii dintre ei, inclusiv Teoctist, fiind in functii inalte si astazi - au parte de alt fel de evaluare, iarasi pe buna dreptate.

In reactia prompta dupa ce Raportul asupra comunismului romanesc a devenit public, oficialii BOR au sesizat exact diferentele pe care le propune si le argumenteza, fata de aceasta institutie, documentul in discutie. Intr-un comunicat de presa intitulat „Fara ura si partinire" (unde am mai auzit oare aceasta sintagma?), Biroul de presa al BOR saluta pasajele care magulesc aceasta institutie. Dupa care, brusc si schizoid, cam pe la jumatatea textului, oficialii BOR apreciaza ca intr-un capitol se constata cu surprindere „o abordare nestiintifica si tendentioasa". Oficialii BOR pluseaza spunind, intr-o limba de lemn usor de recunoscut ca atare, ca acest tip de abordare „a produs nedumerire inclusiv unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane". Oare unde am mai auzit asta saptaminile trecute cu „membrii Academiei Romane"?

Concluzia, din perspectiva BOR, este clara si, de altfel, a mai fost enuntata si cu alt prilej sensibil (cind a fost vorba despre dosarele de Securitate ale inaltilor ierarhi ortodocsi): e nevoie de „o comisie de istorici care sa studieze situatia BOR in regimul comunist". Frumos spus si diplomatic formulat.

Adevarul e ca, imediat dupa aparitia Raportului Tismaneanu, purtatorii de vorbe oficiali ai BOR au ratat un bun prilej: fie sa taca, rusinati pentru ca ascunderea faptelor este o strategie institutionala a „bisericii nationale", fie sa fie demni si sa isi asume partile intunecate, la infaptuirea carora au contribuit si capii BOR, ale istoriei noastre recente.

Insa, inca o data, cind e vorba de sine, BOR alege sa contemple adevarul, si, daca se poate, sa nu se atinga de el.