Madonna, Elle MacPherson si Heather Mills McCartney s-au inghesuit sa dea sfaturi cu iz stiintific. Si au dat-o in bara.

Asociatia britanica "Sense about Science", cu ajutorul citorva medici si cercetatori proeminenti, a intocmit un document intitulat "Ai nevoie sa vorbesti cu un om de stiinta?", care contine o lista a gafelor pseudostiintifice emise de vedete. Directoarea asociatiei, Tracey Brown, relateaza ca "tot anul oamenii ne trimit exemple frustrante de celebritati promovind ceva fara nici o noima. O data ce au facut-o deja, greseala e greu de indreptat". In august, Madonna a fost citata afirmind ca lucreaza cu oameni de stiinta pentru a descoperi un mod de "a neutraliza radiatiile". Nick Evans, un cercetator de la Universitatea Loughborough, o corecteaza prompt: "Radioactivitatea nu poate fi neutralizata, eventual doar mutata dintr-un loc in altul". Fosta sotie a lui Paul McCartney s-a aventurat sa explice ca "acei copii care beau cel mai mult lapte sint si cei care se ingrasa cel mai mult". Gresit, constata Philip Coan de la Universitatea Cambridge, "un studiu american demonstreaza ca nu exista nici o legatura intre cresterea greutatii si cresterea consumului de lichide la copii". Actrita Joanna Lumley a pus insa cireasa pe tort. "Nu putem sa mai obligam animalele sa manince chimicale si stimulenti de crestere asa cum o facem acum. De ce credeti ca ne paste cancerul la fiecare pas?", se intreba vedeta. John Toy, directorul centrului pentru cercetarea cancerului din Marea Britanie, raspunde: "Cancerul nu ne paste la fiecare pas. E mai des intilnit pentru ca oamenii traiesc mai mult". Lista celebritatilor emitatoare de b"lbe ii numara si pe Elle MacPherson, Jamie Oliver, Chris de Burgh, David Baddiel si Melinda Messenger. "Sense about Science" si-a distribuit textul la cluburi de fotbal, restaurante de lux, cluburi ca London's China White si Boujis, plus in Virgin VIP lounges de la aeroporturile Gatwick si Heathrow.