Despre iertarea de datorii

Comentariile primite pe site-urile agentiilor de stiri sau cele ale unor analisti sau oameni politici vorbeau fie de un banuit motiv de a proteja companii nerestructurate, fie de faptul ca tot contribuabilii vor plati toate acestea din buzunarul lor, ba chiar unii sugerau ca ar fi mai bine sa micsoram salariile de sute de milioane de lei ale directorilor companiilor respective.
De la bun inceput pot spune ca ultima varianta este putin probabila dat fiind ca, potrivit legii, directorii acestor companii au salariile limitate. Cat priveste faptul ca vom plati din buzunarele noastre aceste datorii iertate, e greu de dovedit, dat fiind ca in constructia bugetului pe anul 2007 achitarea acestor datorii nu a fost luata in calcul, deci nu se pune problema sa acoperim de undeva bani care nu vor mai veni. Ca sa nu mai amintim faptul ca banii acestia oricum e greu de presupus ca vor mai putea fi platiti vreodata.
Ca sa fie lucrurile limpezi, doresc sa spun raspicat ca nu sunt sustinatorul iertarii de datorii bugetare (caci numai despre acestea e vorba, si nu de datorii comerciale dintre companii, chiar de stat si nici de contributiile la fondul de pensii sau fondul de sanatate). In programul de guvernare am introdus masura interzicerii acestor practici si legea a si fost data, in consecinta, in primavara anului 2005. Ceea ce este posibil e doar ceea ce noi numim ajutor de stat si care este supus unei proceduri destul de complicate (avizul Consiliului Concurentei, notificare la Bruxelles etc.) Acest ajutor de stat este limitat la 1-1,5% din produsul intern brut si, potrivit datelor oferite de Consiliul Concurentei, in anul 2006 Romania s-a incadrat in acest plafon. De altfel, faptul ca agentiile internationale care evalueaza riscul investitional au imbunatatit simtitor calificativele acordate tarii noastre se datoreaza si faptului ca interventia statului, inclusiv prin iertarea de datorii, a fost mult diminuata.
Dar faptul ca datoriile respective (cam 500 de milioane de euro) au fost iertate la plata nu poate fi justificat doar prin faptul ca aceasta operatiune s-a incadrat in plafonul de ajutor de stat, caci nimeni nu te obliga sa atingi acest plafon. Trebuie insa spus ca e vorba de datorii foarte vechi, dinainte de anul 2000, ca mare parte din ele sunt alcatuite din dobanzile penalizatoare si ca ele se datoreaza in mare masura faptului ca in vremea aceea pretul energiei, ca si al benzinei, de pilda, era sustinut prin politici sociale, facand ca producatorii de energie sa functioneze in pierdere. Intre timp, o parte din datornicii consumatori fie au disparut, fie datoriile lor au fost iertate, astfel incat producatorii nu au mai avut cum sa-si recupereze banii.
Avand datorii atat de mari, unii producatori, cum ar fi Termoelectrica, de pilda, nu ar mai fi fost eligibili pentru finantari bancare. Privatizarea cu obligarea cumparatorului la plata datoriilor pare neplauzibila, decat in conditiile in care complexele respective ar fi fost vandute pe mai nimic.
Asadar, desi poate parea paradoxal, aceasta iertare de datorii catre buget a avut la baza argumente de natura economica. In ce priveste afectarea liberei concurente, lucrurile sunt destul de clare, dat fiind ca, practic, toti producatorii de energie electrica sunt inca de stat.

---

Despre autor: