Revolutia se putea termina la inceputul lui 1990. Sau dupa alegerile din 1996. N-a fost sa fie, asa ca a luat sfirsit pe 18 decembrie 2006.

Daca, in loc sa vorbeasca despre „intinarea idealurilor socialismului", Ion Iliescu ar fi condamnat regimul comunist, Revolutia s-ar fi terminat la inceputul lui 1990, poate citeva luni mai tirziu daca societatea noastra ar fi avut puterea sa adopte Proclamatia de la Timisoara, document net revolutionar, superior Declaratiei FSN din 22 decembrie, castrata de Iliescu dupa ciorna lui Mazilu, redusa perestroikist la scara. Doar ca in loc de Proclamatie am avut parte de Declaratie si de povestile lui Brucan despre „pluralism in cadrul Frontului". Iar daca lucrurile nu au stat atit de rau pe cit s-ar fi putut, dincolo de sensibilitatile externe trebuie sa fim recunoscatori presiunii revolutionare a strazii si faptului ca presa a fost prima institutie care si-a descoperit vocatia libertatii.

Lucrurile n-au stat atit de rau cit se putea, dar au mers foarte greu si lent. Daca Iliescu n-a avut vointa politica a desprinderii de comunism, misiunea sa, indeplinita cu succes!, fiind aceea de a salva mari halci din nomenklatura comunist-securista, Constantinescu, de va fi avut vointa, n-a avut si putinta, recunoscindu-se precipitat invins de Securitate, dupa ce, la putina vreme de la preluarea mandatului, se grabise sa spuna ca coalitia pe care o reprezenta cucerise alegerile, dar nu si puterea.

Si, iata, condamnarea comunismului si, pe cale de consecinta, ruperea cu trecutul si sfirsitul Revolutiei aveau sa vina de la ultimul politician la care m-as fi asteptat. La Iliescu ar fi avut si sensul de mea culpa personala, la Constantinescu ar fi fost confirmarea ca e presedintele schimbarii. Basescu nu era in nici una din aceste situatii. In campania din 2004, se recunoscuse comunist, a cistigat alegerile datorita votului negativ contra lui Nastase, face figura de lider populist, iar momentul nu e foarte propice anticomunismului. Cind a creat Comisia Tismaneanu, ma gindeam ca va amina problema pina la calendele grecesti. Si, iata, nu a facut-o! In ordine electorala, nu cistiga mare lucru, in afara reapropierii unor segmente intelectual-civice. Cistiga insa in ordine istorica - este omul care incheie zbuciumul revolutionar al unei tari obosite de trecut. De pe 18 decembrie nu ma mai intereseaza daca Basescu a fost comunist - nu mai este. Nici daca are dosar de securist - nu mai este. De atunci, ma intereseaza cum va functiona ca presedinte al prezentului si al viitorului. As vrea sa se situeze in afara si deasupra partidelor, sa fie factor de mediere, nu de tensiune, sa lase chefurile cu Becali in seama altora. Sa transmita populatiei mesaje tonice in momente dificile. Ajunge si pentru a fi reales, daca o doreste!