Comisia Tismaneanu ne-a pus in brate mai multe probleme care tin de gestionarea condamnarii comunismului. Si breasla ziaristilor are cel putin o astfel de problema.

Disparitia neelucidata a lui Dumitru Tinu a provocat un moment emotional foarte puternic in spatiul public, in general, si in rindul ziaristilor, in special. Si, pe valul emotiei, s-a stabilit ca numele disparutului sa devina numele unui premiu pe care CRP urma sa-l acorde anual unei societati de presa pentru rezultate foarte bune. Sigur, nu s-a declansat nici o dezbatere profesionala daca figura si cariera fostului ziarist de la „Scinteia", devenit redactor-sef la „Adevarul", se calificau pentru a imprumuta numele unui premiu. Si a ramas asa, chiar daca in mediul gazetaresc se vorbea despre prezenta acestui nume pe Lista lui Severin. Cum acea lista nu a fost facuta publica, orice obiectie putea fi taxata ca o impietate, ca o cirteala, ceea ce ar fi facut ca indraznetul sa-si puna in cap Clubul Roman de Presa.

In redactia de la „Academia Catavencu" (deh, cu oameni mai nedusi la biserica!) s-au facut niste glume pe marginea acelui premiu si s-a spus ca el ar trebui dat in cazul unor ziaristi care au avut accidente sau in cazul altora care aveau o viata dubla, eventual cu copii din afara casatoriei.

Caci, daca s-a fortat ideea ca Dumitru Tinu a fost un mare ziarist, ei, bine, despre comportamentul sau moral nu s-a vorbit prea mult. Nu era tocmai un bun exemplu. Personal, nici nu am vazut marile realizari jurnalistice ale lui Dumitru Tinu. Cred ca a gestionat bine niste tensiuni redactionale. Si, probabil ca, in aparenta sa de om blajin, unii au vazut imaginea unui ziarist care stie multe si vorbeste putine. Dar, intr-o lume in care Sorin Rosca Stanescu si Horica Alexandrescu treceau drept alti mari ziaristi, exagerarea cu Dumitru Tinu era in limitele decentei, era raul cel mai mic. Si mai e ceva: un mare gazetar, chiar in Romania, daca traieste numai din gazetarie, nu are cum sa cumpere ziarul la care lucreaza, atunci cind acest ziar este unul dintre cele mai importante. Iar Dumitru Tinu l-a cumparat, bucata cu bucata, de la colegii lui! Cu atit mai laudabil spiritul managerial al acestuia, cu cit, desi avea de tinut doua case, a reusit sa stringa banii!

Raportul Comisiei Tismaneanu il include, la slujitorii comunismului, si pe Dumitru Tinu. Asta l-a facut pe CTP sa spumege putin si sa se puna de-a curmezisul condamnarii jumatatii de secol de regim criminal. Ma rog, chestie de optiune. Si, in fond, faptul ca sustine „procesul anticomunismului" declansat de Cristoiu nici nu pare excentric in setul de atitudini ale fostului sef al CRP. Cel putin pentru o zi (aceea a condamnarii in fata Camerelor reunite), prin editorialul sau, CTP a fost in barca lui Vadim. Includerea lui Dumitru Tinu in Raport va trebui sa duca la o reactie a celui care acorda premiile, adica a Clubului Roman de Presa. In mod normal, acest premiu ar trebui scos din uz. In cazul in care decenta e o regula in aceasta institutie cu suficienti membri de baza nefrecventabili. Daca insa initiatorii lui refuza sa recunoasca evidentele, s-ar putea face macar o modificare a cimpului pe care premiul Dumitru Tinu il premiaza si aceasta distinctie sa rasplateasca rivna nostalgicilor presei comuniste. Si premiabili s-ar gasi din plin, de la Vadim Tudor si Ion Cristoiu pina la colegul de comentarii televizate la Antena 3 al acestuia din urma, Octavian Paler.

P.S. Sa nu-mi vorbiti de faptul ca, prin acest articol, necinstesc memoria disparutului. Daca si Andrei Iucinu, fiul nelegitim, i-a intinat-o, inhaitindu-se cu Vadim (care l-a facut ferfenita pe Tinu!), atunci nu vad de ce as fi eu obligat sa nu spun adevarul in care cred.