Captura record de petarde
Peste 140.000 de petarde au fost confiscate de politisti in urma unei perchezitii efectuate intr-un imobil din Iasi, cel care le detinea fiind cercetat penal. Astfel, au fost descoperite 144.000 minipocnitori Piccolo, din clasa I, 65 ,,Focuri Romane" si doua rachete marca Neon, din clasa a II a, pe care Gica S. le detinea fara autorizatie. Politistii i-au intocmit acestuia dosar penal, petardele, in valoare de 2.500 RON au fost confiscate. De asemenea, politistii din Neamt au depistat intr-un tren, asupra unei femei, aproximativ 2400 de petarde, acesteia fiindu-i intocmit dosar penal. (B.C.G.)
Grav accident in Valea Jiului
Sase persoane, printre care doua fetite in varsta de sase si sapte ani, au ajuns in stare grava la Spitalul de Urgenta din Petrosani, in urma unui accident de circulatie produs in localitatea Aninoasa. Doua masini s-au ciocnit frontal pe drumul dintre Petrosani si Aninoasa, impactul fiind extrem de violent. Seful serviciului SMURD Valea Jiului, dr. Catalin Popa, a declarat ca pentru recuperarea victimelor si transportarea lor la spital a fost nevoie de interventia a doua echipaje SMURD si a altor doua ambulante. "Toate persoanele sunt acum in afara oricarui pericol. Fetita de sase ani este insa accidentata grav", a mai spus dr. Popa. Timp de mai multe ore drumul Petrosani- Aninoasa a fost inchis. (A.G.)
Japoneza violata de doi romani
Doi romani au fost arestati la Nisa, fiind acuzati ca au violat o turista japoneza. Unul dintre barbati, in varsta de 42 de ani, a fost inculpat pentru viol si se afla in arest la Nisa, in timp ce al doilea a fost acuzat pentru ca nu a impiedicat fapta, aflandu-se in detentie la Grasse. Turista japoneza, in varsta de 27 de ani, l-a cunoscut pe violatorul roman in cartierul garii din Nisa si l-a insotit intr-un apartament unde se mai afla inca un conational. Femeia, care prezenta urme de lovituri pe fata si pe corp, a explicat politistilor ca a fost violata de barbatul pe care l-a intalnit, in timp ce celalalt a asistat fara a interveni. Ea a reusit sa fuga din apartament si a fost remarcata de o patrula de politie, in timp ce ratacea pe strada in stare de soc. In urma declaratiilor victimei, politistii s-au deplasat la apartamentul unde avusese loc fapta si i-au arestat pe cei doi romani. Tanara, care locuieste in Germania, se afla pe Coasta de Azur pentru a-si petrece sarbatorile. (A.G.)