Dar din articolele aparute in ziare reiese ca textul contine numeroase si flagrante erori, chiar distorsionari ale adevarului. Nu e de mirare. Este notorie perspectiva asupra Bisericii a intelectualilor care l-au redactat. Ei o echivaleaza aproape exclusiv cu clerul, pe care nu-l agreeaza aproape deloc, si ignora poporul lui Dumnezeu. Si-ar putea inchipui cineva o universitate constituita doar din profesori sau o armata formata numai din ofiteri?! Or, Biserica ortodoxa Romana a fost si a ramas pana astazi singura biserica de mase de pe teritoriul tarii. De aici decurg continuitatea neintrerupta si forta ei marturisitoare.
Indata ce s-a prabusit, Sinodul a condamnat cel dintai crimele si atrocitatea regimului comunist din Romania. Tot atunci si-a pus cenusa in cap pentru greselile si ambiguitatile sale. Indolenta l-a facut insa, ulterior, sa nu se opreasca asupra recentului trecut jertfelnicesc al preotilor si credinciosilor. Cu o exceptie notabila: volumul "Marturisitori dupa gratii", publicat de Arhiepiscopia Clujului in 1995. Istorici ai Bisericii, precum parintele Adrian Gabor, altminteri om cu condei, erau ocupati cu lansarea de zvonuri aberante despre colegi, tot asa cum ceilalti teologi universitari erau prinsi in valtoarea luptelor electorale pentru alegerea unor ierarhi. Tezele de licenta si doctorat se dadeau cu alte subiecte decat incercarile Bisericii. Intelectuali prestigiosi imbisericiti, in frunte cu profesorul Virgil Candea, nu au fost solicitati in acest sens. Le starneau complexe de inferioritate clericilor si teologilor universitari, intocmai ca si laicii din Grupul de Reflexie...
Lucrurile au mers pana acolo incat, pe cand se pregatea o ampla lucrare lexicografica, "Biserica intemnitata", redactata tot de mireni, cerandu-li-se eparhiilor relatii despre clericii ortodocsi care au facut inchisoare (circa 2500), episcopul de-atunci al Tomisului, Lucian Florea, fie-i tarana usoara, a raspuns ca preotii sai sunt oameni smeriti, care nu vor sa-si faca publice suferintele prin care au trecut.
Patriarhia nu s-a straduit sa valorifice nici episodul procesului clericilor, calugarilor si teologilor din lotul "Rugul aprins", pandant al proceului politic "Noica-Pillat", atat de notoriu azi, nici vastul material memorialistic aparut dupa decembrie '89, din care reiese limpede martiriul Bisericii, nici volumele de marturii editate in anii '90 de Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania... Pe de alta parte, raporturile Patriarhiei cu presa, cu media, chiar cu unii intelectuali ortodocsi sunt lamentabile, lasate in seama unui sforar saracut, parintele Costel Stoica, preocupat doar de "imaginea" ierarhilor. Chiar preotii mai tineri nu cunosc incercarile prin care a trecut Biserica. Saisprezece clerici ortodocsi au fost executati de fostul regim! Sa ne reamintim de ei, astazi fiind Sfantul Stefan, sarbatoare consacrata primului martir crestin. In loc de maculatura, inclusiv arhiereasca, s-ar fi cuvenit sa avem, dupa 17 ani de la prabusirea fostului regim, o istorie a Bisericii Ortodoxe Romane din perioada 1944-1989.
Acum, ierarhii protesteaza impotriva denaturarii adevarului referitor la Biserica din aceasta epoca. Au dreptul si datoria s-o faca, mai ales ca scaunele lor chiriarhale stau asezate pe atatea marturisiri si jertfe. Dar ce-au intreprins episcopii nostri pentru revelarea lor corecta si elocventa?