Oferte pentru Buga
Grigore Sichitiu, directorul tehnic al Rapidului, a declarat ieri ca Mugurel Buga are oferte concrete de la echipe din Germania si Grecia. "Este normal ca Buga, un jucator de echipa nationala, sa fie cautat. Echipe din Germania si Grecia au inaintat oferte concrete pentru el. Evolutiile lui din sezonul trecut al Cupei UEFA si de anul acesta, chiar daca a avut mai putin noroc, conteaza mult", a afirmat Sichitiu. Oficialul rapidist sustine ca in cazul lui Mugurel Buga se va accepta in primul rand oferta care va fi in avantajul jucatorului. "Pentru Buga, noi vom lua in considerare in primul rand oferta care va fi in avantajul lui, apoi si in avantajul clubului. Merita acest lucru", a spus Grigore Sichitiu. Altfel, oficialul rapidist a fost evaziv cand a venit vorba despre posibila achizitie a lui Vojislav Vranjkovic (Pandurii Targu Jiu) si Andrei Prepelita (FC Arges): "Nu pot sa confirm, dar nici sa infirm interesul nostru pentru cei doi. Noi vrem sa vorbim mai putin si sa facem mai mult". (B.G.)
FRF somata sa inchida "cazul Poli"
Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, cu sediul la Lausanne, a trimis un fax catre FRF prin care forul prezidat de Mircea Sandu este somat sa respecte decizia luata in "cazul Poli Timisoara", potrivit careia numele si palmaresul clubului se afla in proprietatea omului de afaceri italian Claudio Zambon. "Conform articolului 61.2 din statutul FIFA, toti membrii FIFA sunt de acord sa se supuna deciziilor luate de TAS. Mai mult, am dori sa evidentiem faptul ca sentintele TAS pot fi aplicate international, pe baza Conventiei ONU de Recunoastere si Ratificare a Sentintelor Arbitrare Internationale, din anul 1958", se arata in faxul venit ca urmare a faptului ca FRF a redeschis cazul. "In consecinta, va sugeram sa va asigurati ca sentinta data de TAS la data de 5 decembrie 2006 va fi executata corect", se incheie scrisoarea.n (B.G.)
Tenis langa Opera
Presedintele FR Tenis, Ilie Nastase, a anuntat, ieri, ca vrea sa reconstruiasca fostul centrul de tenis Doherty, din zona Operei, in acest scop fiind incheiat un parteneriat cu Loteria Romana. "Vom avea al doilea centru de antrenament al FRT, care sa se numeasca Tenis Club Roman Doherty, cum se numea si acum o suta de ani si care de fapt a fost al federatiei dintotdeauna si ne-am chinuit foarte tare sa-l reprimim", a spus Nastase, adaugand ca Loteria a aprobat finantarea proiectului cu 400.000 de euro. "Vrem sa facem ca la Centrul de la 23 august, sa punem niste terenuri cu suprafata rapida sa poata avea de ales jucatorii. Noi ne-am nascut toti pe zgura si cu zgura am ramas, iar turneele se joaca si pe alte suprafete. Nu vom face totul dintr-o data, pentru ca e un proiect de patru milioane de euro. Incepem sa punem prima caramida, sa facem vestiarele, cateva terenuri din banii astia si vom continua cu ce vom mai lua pe drum. Ma mai duc la cersit, se mai duce si domnul Tiriac", a concluzionat fostul lider ATP. (T. RIST)