Pinochet, detestat si regretat

Fostului dictator, acuzat de "crime impotriva umanitatii", i s-ar putea inalta o statuie chiar in fata palatului prezidential "la Moneda", acolo unde a debutat - printr-o lovitura militara - regimul sau de mana forte. Un regim care a durat 17 ani (1973-1990). De asemenea, o strada din capitala Santiago va primi numele controversatului general. Decizia a fost deja adoptata de consiliul local al districtului "Las Conde", la propunerea primarului, politicianul de dreapta Francisco de la Maza. Nici macar presedintele tarii, Michelle Bachelet, nu se poate opune. Bachelet, care locuieste tot in "Las Conde", a trecut in tinerete prin centrele de tortura ale regimului Pinochet. La fel ca si alte 28.000 de persoane, schingiuite in anii dictaturii militare. Cel putin 3200 de oameni au fost ucisi atunci. Si totusi, peste 60.000 de chilieni s-au inghesuit sa-i aduca un ultim omagiu generalului Pinochet, decedat la 10 decembrie, la varsta de 91 de ani. In opinia lor, represiunea a fost justificata, fiind singura solutie pentru a salva tara de o lovitura de stat marxista si chiar de un razboi civil. Si il deplang pe cel care a facut din Chile economia sud-americana care a cunoscut cel mai mare "boom" din anii '70-'80.
Un tiran regretat?
Moartea lui Pinochet, la Spitalul Militar din Santiago, a fost deplansa si pe plan international. In Marea Britanie, fostul prim-ministru Margaret Thatcher si-a declarat "durerea profunda" fata de pierderea unui mare prieten personal.
Mai rezervat, Jack Straw, liderul laburistilor din "Camera Comunelor", a afirmat ca "moartea lui Pinochet nu-i va impiedica pe chilieni sa mearga inainte, pe drumul democratiei, si sa lase in urma toti acei ani teribili". Acelasi Jack Straw a semnat, in 1998 (in calitate de ministru de Externe) un ordin prin care Pinochet a putut parasi Marea Britanie, unde era retinut de 503 zile. In baza deciziei judecatorului spaniol Baltazar Garzon, pentru "crime contra umanitatii". Atunci Tony Blair a intervenit in favoarea lui Pinochet, invocand boala de care generalul suferea, varsta si alte "considerente umanitare".
Casa Alba a comentat moartea lui Pinochet, evocand una din "cele mai dificile perioade din istoria statului Chile".
Presa internationala, la randul ei, a prezentat o imagine echilibrata a epocii Pinochet, osciland intre evocarea represiunii anti-comuniste, si "miracolul economic chilian", marea realizare a generalului. Mizand pe priceperea unor tineri economisti formati, in Statele Unite, de marele John Galbright, Pinochet a adus prosperitatea in tara sa, dupa multi ani de mizerie. De aici si nostalgia multora dintre cei care il regreta pe fostul dictator. Astazi, la 16 ani de la retragerea generalului de la conducerea statului, cresterea economica vertiginoasa, excedentul valutar din anii '80, au devenit doar amintiri.
In ceea ce priveste crimele incontestabile ale regimului, sustinatorii lui Pinochet sustin ca acestea au dejucat un scenariu mult mai sinistru. Si ca puciul militar care l-a rapus pe presedintele Salvador Allende a preintampinat o lovitura de stat marxista, pregatita minutios de stanga chiliana. Aceasta ar fi trebuit sa aiba loc la 18 septembrie 1973, chiar cu ocazia zilei nationale. Trupele conduse de generalul Pinochet au luat insa cu asalt palatul "La Moneda" cu o saptamana mai devreme.
"Grupul de prieteni al presedintelui Allende"
Sustinatorii generalului Pinochet sustin ca "mitul lui Salvador Allende" este o fabricatie a stangii si ca are putin de-a face cu realitatea. La fel ca si in cazul lui Ernesto "Che" Guevara, figura lui Allende a fost mult idealizata de mass-media, care l-a prezentat drept un martir cu intentii de reforma sociala, un "umanist progresist" si mai ales un "democrat", in conditiile Americii Latine dominate de dictaturile juntelor militare conservatoare.
Daca "Che" Guevara a fost transformat intr-un "sfant al revolutiei", Salvador Allende a devenit o "icoana a democratiei" in lume. Mitul lui Allende a fost construit in jurul ideii de "reformism social". In realitate, "tovarasii" de drum ai lui Salvador Allende apartineau unor structuri informative si de influenta care se ocupau cu orice altceva in afara de "reforme". Atat partidul lui Allende, "Unidad Popular" (Uniunea Populara), cat si Guvernul pe care l-a format el cuprindeau numerosi comunisti, unii de nationalitate straina, care apartineau unor servicii secrete. Merita mentionati astfel cativa "democrati" si "reformisti" inclusi in Guvern de Allende: Luis Fernandez Ona, Luis Crovalan, Daniel Vergara, Pedro Vuskovic, Carlos Altamirano, Volodia Teitelboim, Eduard Paredes, Clodomiro Almeyda Medina, Alfredo Joignant, ca sa nu citam decat cativa.
Luis Fernandez Ona era mai bine cunoscut anterior in calitate de "numarul 2" in conducerea serviciului secret militar cubanez, "G-2". In plus, Ona devenise intre timp si ginerele lui Allende, insurandu-se cu fiica acestuia, Beatriz Allende. Inainte de a deveni "chilian", cubanezul Ona fusese omul de legatura pe linie informativ-militara intre Fidel Castro si "Che" Guevara, aflat in misiune revolutionara in Bolivia. Ona a organizat in Chile asa-numita "Garda pretoriana" a lui Allende, cunoscuta sub denumirea de "Grupo de Amigos del Presidente" (GAP). In fruntea acestui grup, Ona l-a plasat pe Max Joel Marambio, antrenat in Cuba.
Senatorul Luis Corvalan era secretarul general al Partidului Comunist din Chile si prieten apropiat al lui Allende. Cei doi se cunoscusera in URSS, unde Corvalan petrecuse mai multi ani. El reprezenta cel mai stalinist element din echipa lui Allende. "Avem nevoie de timp ca sa ne pregatim pentru exigentele unui razboi civil", obisnuia sa sustina "reformistul" Corvalan. Printre aceste "pregatiri" si "reforme", Corvalan avea in vedere obtinerea de fonduri de la alte partide comuniste, "fratesti".
Dupa rasturnarea lui Allende, s-a descoperit o scrisoare, datata 21 martie 1973, primita de Corvalan de la Antonio Benedicto, membru al Partidului Comunist Spaniol. Benedicto ii raporta lui Corvalan stadiul negocierilor cu conducerea partidelor comuniste din Spania si Franta in vederea obtinerii de fonduri pentru "razboiul civil" preconizat de Corvalan in Chile. Potrivit scrisorii lui Benedicto, cele mai bune perspective pentru obtinerea de fonduri masive pareau sa fie concentrate la "Interagra", organizatie de export a "Uniunii franceze a cooperativelor agricole", conduse de un alt "tovaras" - Jean Doumeng. Comunistul spaniol Benedicto ii mai raporta lui Corvalan, in particular, ca "Interagra" devenise "casa de bani" a Partidului Comunist Francez. Benedicto scria: "ar fi posibil sa obtinem in cursul acestui an (1973 - n.n.) circa 150 de milioane de dolari, doar din Franta si Spania". Probabil ca agricultorii francezi, organizati in "cooperative", habar n-aveau ce destinatie urma sa aiba fondurile depuse la "Interagra", controlata de Partidul Comunist Francez.
Cadouri de la poporul cubanez
Eduardo Paredes, alt element instruit in Cuba, a devenit in guvernul lui Allende directorul "Departamentului Investigatii" (ID), un soi de agentie omoloaga FBI-ului. Dupa rasturnarea lui Allende s-au descoperit fotografii care il infatisau pe "reformistul" Paredes instruind personal un grup de "voluntari" in tactica razboiului de gherila si in utilizarea armelor de foc automate, de provenienta sovietica.
La 11 aprilie 1972, Paredes s-a intors din Cuba - unde efectua frecvente deplasari - cu 13 containere pe care a refuzat sa le deschida in fata vamesilor chilieni. El a declarat ca inauntru se afla "obiecte de arta", "tigari de foi" si "inghetata cu aroma de mango". Toate containerele au fost declarate "cadouri" din partea poporului cubanez pentru poporul chilian. Dupa rasturnarea lui Allende, s-a descoperit in resedinta acestuia un veritabil arsenal de armament sovietic, precum si o lista cu incarcatura celor 13 containere misterioase aduse din Cuba. Ei bine, "inghetata de mango" si "tigarile de foi" nu erau altceva decat pistoale automate si mitraliere sovietice, pe care Allende si cei 14.000 de comunisti straini, adusi de el in Chile, urmau sa le utilizeze in lovitura de stat preconizata a avea loc peste un an.
Adjunctul lui Paredes la Departamentul Investigatii, Carlos Toro, alt membru al Partidului Comunist Chilian, dirija activitatile asa-numitei "Avangarda Organizata a Poporului", responsabila pentru asasinarea fostului vicepresedinte chilian Edmundo Zuiovic. De cate ori "Departamentul Investigatii" captura un membru al "Avangardei Organizate", acesta deceda subit, in conditii suspecte, inainte de a fi interogat si de a dezvalui cine se ascunde de fapt in spatele campaniei de teroare dezlantuite de "Avangarda": Paredes si Toro.
Carlos Altamirano, secretarul general al Partidului Socialist din Cuba, era un alt personaj din camarila lui Allende. Trebuie mentionat ca Partidul Socialist din Chile era mai radical decat cel comunist, dar in acelasi timp mai putin diciplinat. La 7 august 1973, un grup de marinari de la bordul crucisatorului "Latorre" si al distrugatorului "Blanco", au fost arestati dupa ce instigasera la revolta si cerusera asasinarea ofiterilor. Ancheta ulterioara a dovedit ca instigatorii faceau parte dintr-o organizatie clandestina, autointitulata "Miscarea Stangii Revolutionare", o grupare de orientare maoista al carei obiectiv il constituia "violenta revolutionara". In spatele gruparii se aflau doi dintre aliatii lui Allende: Carlos Altamirano si Oscar Garreton. In cele din urma, Altamirano a recunoscut ca dirija gruparea maoista si ca ii instigase pe marinari la revolta, adaugand ca ar face-o din nou, ca sa "apere" regimul Allende.
Foarte putini stiu ca "tovarasul" Salvador Allende - inainte de a deveni presedintele "democrat" al statului Chile - a petrecut multi ani in Uniunea Sovietica, unde a fost pregatit intens de KGB. Oficial, el "lucra" la Radio Moscova, o adevarata pepiniera de agenti internationali ai Kremlinului. Unul dintre colegii lui Allende la Radio Moscova era si Volodia Teitelboim, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Chile, expert in probleme de propaganda si dezinformare. Cat despre ministrul de Externe chilian, Clodomiro Almeyda Medina, ar fi suficient sa mentionam ca el se definea singur drept "maoist" si milita ca Santiago de Chile sa devina un fel de Mecca a teroristilor si comunistilor din lumea intreaga.
"Santiago de Chile va fi pictat in rosu cu sange daca nu voi fi proclamat presedinte"
Potrivit unui raport din martie 1973 al comisiei conduse de Jaime del Valle, decanul Facultatii de Drept a Universitatii Catolice din Chile, partidul "Unidad Popular" (Unitatea Populara) al lui Allende recursese la fraude electorale majore cu ocazia alegerilor din 1970, care le adusesera tovarasilor lui Allende 36% din voturi. Spre a-si ratifica victoria si a fi recunoscut de Parlament ca presedinte, Allende avea nevoie de sprijinul Partidului Crestin-Democrat. Pentru a-l obtine, Allende si Unidad Popular au acceptat - formal - sa semneze cu crestin-democratii un "Statut de garantii constitutionale" prin care se reafirmau libertatea presei, a invatamantului, a alegerilor si neimplicarea Armatei in politica.
Intr-un interviu acordat scriitorului comunist francez Regis Debray, publicat in "Punto Final" din 16 martie 1971, Allende a declarat, cinic, ca semnase statutul impus de crestin-democrati doar ca o "tactica necesara preluarii puterii". Apoi Allende i-a dezvaluit lui Debray ca promisese oamenilor sai din garda pretoriana: "Santiago de Chile va fi pictat in rosu daca nu voi fi proclamat presdinte."
Imediat ce a fost proclamat presedinte, Allende a lansat in Chile o campanie sangeroasa de epurare politica cu ajutorul garzii sale pretoriene, GAP, si al celor 14.000 de comunisti adusi din strainatate. Ziaristul american James Whelan a descris in cartea sa "Allende: Death of a Marxist Dream" (Allende: sfarsitul unui vis marxist), din 1981, asa-numitul "Grup de Amigos del Presidente" drept o armata ilegala de asasini platiti. "Marca lor o reprezentau automobilele albastre Fiat-125, mitralierele si manierele teroriste" - scrie Whelan. Potrivit "Legii de Securitate Interna" existenta la acea data in Chile, precum si Articolului 22 din Constitutia chiliana, aceasta armata personala a lui Allende era ilegala.
Agentii lui Castro in sprijinul regimului Allende
In noiembrie 1971, Fidel Castro a facut o vizita oficiala in Chile, la invitatia prietenului sau personal, Salvador Allende. Vizita a durat nu mai putin de 25 de zile.
Pe langa interminabilele discursuri, Castro i-a oferit lui Allende sprijinul sau "revolutionar". Concret, "numarul 3" al Ambasadei Cubei din Santiago de Chile - Juan Carreto Ibanez - preia conducerea unui centru de antrenament pentru lupta de gherila la Santiago de Chile. Ibanez era in realitate membru al serviciului secret militar cubanez G-2, care condusese anterior asa-zisa "Miscare de Eliberare a Americii Latine".
La 20 iulie 1973 - in vederea loviturii de stat preconizate de Allende - Fidel Castro ii deleaga pe Carlos Rafael Rodriguez, adjunctul primului-ministru cubanez, si pe Manuel Pineiro, seful serviciului secret in Chile. Oficial, Rodriguez si Pineiro urmau sa pregateasca la Santiago de Chile o "Reuniune a tarilor nealiniate". Intr-o scrisoare adresata lui Allende, "El Lider Maximo" de la Havana este ceva mai explicit: "Scopul adevarat este sa rezolvam situatia pentru tine, si sa-ti oferim ca intotdeauna, vointa noastra de cooperare in fata dificultatilor si pericolelor care blocheaza si ameninta procesul de edificare a unui Chile socialist." Sute de agenti cubanezi au sosit ulterior in Chile, aducand cu ei si o cantitate de armament suficienta pentru o armata de 20.000 de oameni.
Strategia "Zonelor Rosii", cartierele tip "Pobalciones"
Imediat dupa preluarea puterii, regimul Allende a pus in practica in Chile o veche si verificata strategie stalinista, rezumata pe scurt de algoritmul: nationalizare, colectivizare, infometare, rationalizare.
Nationalizarea si colectivizarea ("reforma agrara") au distrus rapid productia industriala si mestesugareasca, precum si fermele de la sate. Somerii, ca si taranii ramasi fara pamant au fost apoi dirijati de activistii comunisti in asa-numitele "zone muncitoresti-taranesti", situate la periferia oraselor. Aceste "zone rosii", scoase de sub controlul politiei, erau administrate de cadre sovietice si cubaneze care pregateau "armata saracilor" in vederea sustinerii lui Allende in planificatul razboi civil, pentru edificarea unui Chile socialist. "Zonele" au fost denumite de chilieni "poblaciones", dar mai ales "callampas" (ciupercarii). Dr. Susan Huck, care a vizitat Chile la un an dupa rasturnarea regimului Allende, scria (in noiembrie 1974, in "American Opinion") ca "in septembrie 1973, peste 5800 de fermieri fusesera deja expropriati oferind marxistilor controlul asupra a 60% din pamantul irigat al tarii si 30% din suprafata arabila neirigata". Inlocuind fermierii cu activisti marxisti - ignoranti in materie de agricultura - s-a ajuns la situatia ca, in 1973, doar 19% din pamantul arabil a mai fost insamantat in Chile.
Infometarea generata de prabusirea agriculturii si a industriei a oferit insa regimului Allende pretextul trecerii la "rationalizarea" hranei si a altor bunuri, strategie tipic stalinista de controlare a populatiei. Importul de hrana din statele comuniste (Cuba si URSS, in primul rand) a sarit, in schimb, de la 100 de milioane de dolari anual la 650 de milioane de dolari.
In momentul puciului lui Pinochet, in rezervele statului mai erau stocuri de grau pentru patru zile, iar in vistierie fonduri echivaland cu importuri de alimente doar pentru doua zile. Daca la preluarea puterii, regimul Allende mostenise de la guvernul Eduardo Frei un excedent valutar cifrat la 343 de milioane de dolari, trei ani mai tarziu (septembrie '73), regimul Allende inregistra un deficit de 300 de milioane de dolari. Potrivit statisticilor oficiale ale regimului Allende, inflatia atinsese in Chile 508% in 1973, dar expertii afirmau ca aceasta se situa, in realitate, la 700%. Una dintre cele mai inalte rate inregistrate in istorie.
Aceste date sumare rezuma catastrofa in care regimul Allende adusese statul Chile in eforturile de "edificare" a socialismului. La 23 august 1973, Camera Deputatilor a adoptat o rezolutie prin care se acuza regimul Allende ca incearca sa cucereasca o putere totalitara, supunand cetatenii unui control al statului asupra strictului necesar individual.
Arhiva "Joignant" si "Planul Z"
Documente secrete, descoperite de Armata dupa rasturnarea lui Allende, dovedesc ca el si mercenarii sai pregateau o lovitura de stat pentru 19 septembrie 1973.
Un prim document edificator in acest sens a fost descoperirea rapoartelor secrete din seiful lui Alfredo Joignant. In noiembrie 1972, Senatul chilian il destituise pe Alfredo Joignant (un radical extremist din Partidul Socialist) din functia de primar al capitalei Santiago pentru "repetate violari ale Constitutiei". Imediat, Allende l-a numit pe Joignant in fruntea Departamentului Investigatii. In seiful lui Joignant s-au descoperit numeroase rapoarte secrete ale agentilor comunisti infiltrati in Armata si Politie. Rapoartele detaliau convingerile ofiterilor, programul zilnic, inclusiv ruta de deplasare la serviciu. Scopul acestor rapoarte era facilitarea arestarii ofiterilor si deportarea familiilor lor ori asasinarea, in contextul loviturii de stat preconizate de Allende pentru 19 septembrie 1973.
Un al doilea document elocvent privind lovitura de stat pusa la cale de regimul Allende il constituie Directiva Partidului Comunist din 30 iunie 1973, adresata exclusiv cadrelor de conducere, in care se specifica: "In caz contrar, un grup apartinand Partidului Comunist, cu o inalta pregatire, va elimina fizic liderii Opozitiei." Alta prevedere din directiva: "Vor fi stocate lumanarile, chibriturile, alimentele, kerosenul, care vor fi utilizate exclusiv pentru supravietuirea militantilor nostri, in cazul unei confruntari in care uzinele de apa si electricitate vor fi distruse."
Dar cel mai important document ramane "Planul Z" - descoperit in seiful lui Daniel Vergara, subsecretar la Ministerul de Interne in guvernul Allende. "Planul Z" cuprindea instructiuni detaliate privind masacrarea unui numar important de ofiteri chilieni in cursul festivitatilor prilejuite de traditionala parada din 19 septembrie 1973 - ziua nationala. Circa 600 de ofiteri, pe langa politicieni si ziaristi, urmau sa fie ucisi pe loc. Fostul presedinte chilian Eduardo Frei a declarat, dupa rasturnarea regimului Allende de catre Armata: "Militarii au salvat Chile si pe noi toti. Un razboi civil fusese bine pregatit de marxisti." Aceste cuvinte nu proveneau de la un politician de dreapta, ci de la unul care pana atunci se considerase el insusi marxist.
In dimineata de 11 septembrie 1973, fortele armate de sub comanda generalului Augusto Pinochet au inconjurat palatul "La Moneda", locul in care se refugiase Allende cu garda sa pretoriana. Aviatia a lansat cateva rachete asupra cladirii, apoi marxistii s-au predat. Allende s-a sinucis.
Nixon si Kissinger au sprijinit lovitura lui Pinochet
Lovitura de stat a generalului Augusto Pinochet a fost sustinuta de CIA, cu acordul Administratiei Nixon. S-au scris pe aceasta tema sute de lucrari, multe dintre ele bazate chiar pe documente din arhivele americane, declasificate de-a lungul timpului. Amintim doar cativa dintre autorii de referinta: Peter Kornbluh, care a publicat "Declassified Documents Relating to the Military Coup in Chile" (National Security Archive); James Whelan cu "Alessandri to Allende: The Destruction of Democracy in Chile, 1920-1970 (Kampmann&Co, 1986); Regis Debray cu "The Chilean Revolution: Conversations with Allende" (New York, Pantheon, 1972); James Whelan: "Allende: Death of a Marxist Dream" (Crown, 1981) sau William Blum: "Killing Hope U.S. Military and CIA Interventions since World War II" (Common Courage Press, 1995). Fara sa uitam "U.S. Congress, Senate Committee on Foreign Relations: United States and Chile during the Allende Years, 1970-1973" (U.S. Government Printing Office, 1975).
Statele Unite au finantat masiv "grevele muncitoresti" din perioada Allende, precum si gruparile de dreapta, militare si paramilitare, care urmareau rasturnarea regimului de stanga.
Nixon daduse ordine explicite CIA sa provoace un "soc economic" in Chile pentru a-i impiedica pe "castristi" si "moscoviti" sa-si consolideze puterea. Planurile loviturii de stat a lui Pinochet, au fost coordonate de CIA si Pentagon.
Henry Kissinger (consilierul presedintelui Nixon pentru problemele de securitate nationala) a fost atunci principalul manager extern al puciului. In 1970, cand Allende si "Unidad Popular" castigasera alegerile, Kissinger a spus: "Nu vad de ce trebuie sa stam pasivi si sa vedem cum comunistii castiga o tara datorita prostiei populatiei."
George H.W. Bush (Sr.) fostul presedinte al SUA, era director al CIA, cand la Washington a fost asasinat Orlando Letelier, printr-o bomba pusa in automobilul sau, la 21 septembrie 1976. Letelier era fostul ministru de Externe al Chile, si una din figurile exponentiale ale regimului Allende.
Alte doua figuri au fost direct implicate in afacerea din Chile, din septembrie 1973.
Actualul vicepresdinte Dick Cheney (in 1973 era seful de personal la Casa Alba), precum si fostul ministru al Apararii, Donald Rumsfeld, care coordona atunci la Pentagon operatiunile militare secrete ale SUA din spatiul Americii Latine. Cei doi s-au ocupat direct de Operatiunea "Condor".
Ceausescu nu a rupt relatiile diplomatice cu Pinochet
Imediat dupa lovitura militara din Chile, adeptii stangii au emigrat mai ales in tarile comuniste, membre ale "Tratatului de la Varsovia". Un numar mare de chilieni s-au stabilit dupa 1973 in Romania, fiind gazduiti in caminele studentesti din Regie.
Totul a fost perfect, pana cand "studentii" chilieni au inceput sa-si faca de cap. Ca marxisti latino-americani, "castristii" din Chile erau cunoscuti pentru idealismul lor, pentru violenta, si pentru reglarile de conturi cu arme de foc. Problema cea mare a fost insa cand Securitatea a descoperit ca cei mai multi refugiati chilieni sufereau de boli venerice, si a raportat lui Ceausescu. Au fost invitati la tratament in mod gratuit. Au refuzat categoric orice forma de tratament, invocand "drepturile omului". Pana la urma, deoarece riscau sa imbolnaveasca o buna parte din populatia Bucurestiului, Ceausescu s-a enervat de-a binelea si a ordonat expulzarea chilienilor. Cu greu "studentii" chilieni au fost convinsi sa paraseasca Romania. Au plecat in Suedia si RDG.
Ceausescu nu a rupt relatiile diplomatice cu Chile, dupa puciul lui Pinochet, asa cum nu le-a rupt nici cu Israelul dupa razboiul din 1967.
Potrivit lui Stefan Andrei, fost ministru de Externe in anii ceausismului, decizia s-a dovedit foarte inteleapta. Fiindca Pinochet, impresionat de faptul ca dintre regimurile comuniste doar Romania si-a mentinut relatiile cu tara sa, a acceptat imediat solicitarea Bucurestiului pentru eliberarea unor lideri ai stangii chiliene: Luis Corvalan, Clodomiro Almeida, Carlos Altamirano etc. Acestia au fost adusi si au ramas, o perioada de timp, pe teritoriul Romaniei.

---

Despre autor: