Presedintele francez Jacques Chirac a cerut zilele trecute anchetarea fostului profesor de istorie Robert Faurisson, unul dintre cercetatorii care au pus sub semnul intrebarii existenta holocaustului la recent incheiata (si deja celebra) conferinta de la Teheran. In Franta, legea Gayssot (adoptata in iulie 1990) pedepseste cu un an de inchisoare si pana la 45.000 de euro amenda orice contestare a existentei unei crime impotriva umanitatii, asa cum a fost ea definita, in urma proceselor de la Nürnberg, in Carta de la Londra din 1945. Faurisson, unul dintre cei mai cunoscuti negationisti din Hexagon, a mai fost condamnat de tribunalele franceze de cateva ori, toate pedepsele fiind insa date cu suspendare.
Spre deosebire de istoricul francez, "parintele" negationismului german, Ernst Nolte, nu a fost niciodata condamnat de vreo instanta; e si in ziua de azi profesor la Universitatea Libera din Berlin, ba chiar a primit si Premiul "Konrad Adenauer", ceea ce a dat nastere unui scandal (inter)national in Germania. Nolte este autorul unui text, "Trecutul care nu va disparea", in care sustinea ca toate crimele nazismului nu au fost decat o reactie de aparare fata de crimele URSS si a carui publicare in "Frankfurter Allgemeine Zeitung" a provocat, in '86-'87, "Disputa istoricilor". Aceasta disputa i-a convins pe multi politicieni europeni de nevoia de a plasa negarea Shoah-ului in zona penalului: revizionismul e condamnat prin lege in Austria, Franta, Belgia, Germania, Lituania, Slovacia, Cehia, Olanda, Polonia, Spania, Elvetia, Israel. Si Romania.
60 de ani i-a luat Romaniei sa treaca in Codul Penal negarea Holocaustului, si nici asta nu s-a dovedit usor. Aceiasi oameni care huiduiau pe 18 decembrie in Parlament au protestat, pe alte cai, impotriva interzicerii negationismului, cu mai putin entuziasm, insa, decat saptamana asta: dupa atatea decenii, pe cine mai intereseaza, cui ii mai pasa?
Comunismul a comis crime impotriva umanitatii in egala masura cu nazismul. Dar dintre toate recomandarile Raportului Tismaneanu, de una singura nu a amintit, in discursul sau memorabil, presedintele Basescu: cea ca negarea crimelor dictaturii rosii sa fie condamnata prin lege.
Emotionantului omagiu adus victimelor si eroilor, celor care s-au opus, cu orice mijloace, dictaturii i-au raspuns, iresponsabil si fara frica de consecinte, huiduieli demne de republicile bananiere (sau de intruniri electorale à la Nae Catavencu). Acesta e nivelul asumarii politice a momentului istoric, iar condamnarea regimului comunist nu poate fi completa fara condamnarea celor care neaga nocivitatea lui (chit ca, astfel, Parlamentul s-ar putea goli de o treime din membrii lui). Statul roman a recunoscut ilegitimitatea si caracterul criminal ale regimului comunist; nu e destul, insa, cata vreme ele nu sunt recunoscute ca atare de fiecare cetatean al acestui stat, chiar si de cei care, in sondajele acestor zile, plang inca dupa epoca secerii si a ciocanului.
Peste alte decenii, cand statului roman ii va veni mult mai usor sa interzica revizionismul de stanga, cand deja si victimele, si eroii, si criminalii vor fi de mult istorie, pe cine va mai interesa, cui ii va mai pasa? Faurisson-ii si Nolte-ii comunismului se vor bate cu fantome, teorii, supozitii academice, dar miza adevarata, cea a viitorului moral al Romaniei, se va fi jucat de mult.