Vedetele prezentarii Raportului Tismaneanu au fost niste mascarici ce trebuiau ignorati. Cei spre care ar fi trebuit sa ne indreptam privirea au ramas undeva in ultimul plan, cu concursul presei.

Ion Diaconescu isi pregatise un discurs pentru momentul prezentarii Raportului Tismaneanu si adoptarea declaratiei de condamnare a comunismului. Nu a apucat sa-l rosteasca. In Parlament, toata lumea a fost fericita ca macar Basescu a reusit sa duca la capat ceea ce avea de spus, in conditiile vacarmului provocat de brutele lui Vadim. Nici la receptia de la Cotroceni nu si-a gasit locul, intrucit acolo nu au vorbit decit fosti sefi de stat. La cei 89 de ani ai sai, batrinul lider taranist, ce poate avea pacatele lui acumulate in guvernarea cederista, inclusiv acela de a fi permis ca un fost colaborator ca Radu Vasile sa ajunga prim-ministru, ar fi meritat cu siguranta sa fie ascultat. Povestea lui din detentia de 17 ani face poate mai mult decit sute de pagini de istorie. Ca si cea a lui Vasile Paraschiv, curajosul muncitor ploiestean ce a tinut piept sistemului si dupa ce a fost torturat si a trecut prin spitalele de psihiatrie, doar-doar se va lepada de convingerile anticomuniste. Nu a facut-o, asa cum nu a cedat nici clujeanul Iulius Filip, care a aderat la „Solidaritatea" poloneza cu pretul condamnarii la opt ani de temnita grea. Si acestia doi au fost in Parlament, dar au trecut neobservati de presa. Toate bliturile, toate microfoanele au fost indreptate spre Vadim si clica sa. Adevaratii eroi ai zilei, cei care prin rezistenta lor au facut sa nu ne fie astazi cu totul rusine de acea perioada, nu au prezentat nici un interes pentru televiziuni. Nici un realizator de talk-show nu s-a gindit sa invite pe unul dintre ei in emisiune, dind in schimb pentru a „n"-a oara ocazia unora cu trecut tulbure, precum Alin Teodorescu, sa indruge din nou verzi si uscate despre cum si-a consumat minele de pix pe rapoartele Securitatii. Nu ma numar printre cei, nu putini de altfel, care cred ca cel care a cistigat luni a fost liderul PRM. Nu, a invins pina la urma democratia, chiar daca aceasta, s-a vazut luni, are uneori costuri dureroase. Alegind, ca intotdeauna, in numele audientei, senzationalul vulgar in defavoarea lucrurilor cu adevarat importante, oamenii care mai au inca multe de spus au fost lasati, ca la presat, intre paginile Raportului, din care se pare ca nu li se va mai da niciodata sansa sa iasa. Ca si cum discursul presedintelui in Parlament ar fi trebuit sa le ostoiasca setea de dreptate. Ori sa nu uitam ca acesta nu este si nu s-a dorit a fi decit un document stiintific. Oricit de important si bine venit ar fi el, nu poate constitui in sine condamnarea comunismului. Asa cum marirea pensiilor fostilor detinuti politici, pe care o recomanda autorii lui, nu poate reprezenta pentru ei decit o simpla reparatie materiala. Atita vreme cit personajelor ca Vadim li se acorda inca atentie, pe cea

morala o mai asteapta inca. Cu o adinca tristete.