Limbajul grosolan este un element central al doctrinei comunismului.

Egalitatea nu este, contrar a ceea ce se crede, elementul dominant al ideologiei comuniste. Asta nu doar pentru ca regimurile „socialismului real" au fost caracterizate de prezenta unor diviziuni sociale sfidatoare, ci si pentru ca nu e nevoie sa fii comunist pentru a crede in virtutile egalitatii. Nici critica proprietatii private ori a societatii de consum nu este, la rindul sau, promovata doar de comunisti. Comunismul reuneste unele trasaturi mai importante in planul propagarii sale istorice printre care se numara ideea unei societati disciplinate strict si convingerea ca o conspiratie revolutionara e necesara pentru a rasturna institutiile statului modern. Iar printre caracteristicile mai putin cunoscute, dar esentiale, ale filosofiei de viata a comunismului este recursul la limbajul grosolan.

Daca deschideti publicatiile recente ale stingii, chiar si ale aceleia pretins „democratice", veti observa, cel mai adesea, un discurs strident, chiar isteric. Partizanii mascati ai „antiglobalizarii" care ii denunta pe „porcii de capitalisti" sint exemple perfecte ale acestei vehemente pe care, de regula, o privim ca pe o abdicare temporara de la normele bunului-simt si care pare ca joaca rolul unui gen de „decor" al unor teorii sau argumente.

O examinare mai atenta a discursului comunist ne arata insa ca limbajul abuziv a fost acolo de la bun inceput. Primii doctrinari ai comunismului modern, in preajma Revolutiei Franceze, au inventat un gen jurnalistic care trecea cu mult de limitele cunoscute pina atunci ale pamfletului. Jacques Hébert, de pilda, cel care a elaborat prima schema a unei economii planificate, anima, in jurul anului 1790, un jurnal numit Père Duchesne, unde termenul foutre e folosit cu generozitate, de citeva ori intr-o propozitie, inclusiv la adresa Papei de la Roma. Urmasii sai spirituali nu s-au lasat mai prejos. Pentru a citi textele social-democratilor germani din secolul XIX iti trebuie un dictionar de argou. Marx si Engels au folosit un ton extrem-sarcastic atunci cind si-au demolat adversarii, de la tinerii hegelieni pina la Proudhon si Dühring, iar un socialist francez, Louis Auguste Blanqui, a fost un pionier al transformarii tribunalului in sala de circ. Cit despre Lenin si miscarea bolsevica, ei nu au omis nici o invectiva. Lipitori, culaci, lachei ai imperialismului: lista poate continua in citeva volume.

Acesta e rezultatul necesar al unei doctrine care dorea eliminarea dis-tinctiilor sociale traditionale, ce nu erau doar de proprietate, ci si de statut, reflectat in limbaj . De aceea, discursul violent, grobian, nu era un accident, ci era parte a unui plan care urmarea terfelirea tuturor valorilor aristocratice si burgheze. Programatic, societatea socialista nu este una a cuvintelor politicoase, ci a vorbei rastite cu minecile suflecate.