Entuziasm, ezitari, defecte de comunicare cu vecinii si cu Occidentul, norocul de a avea mereu o a doua sansa. Asa am reusit sa transformam NATO si UE din vorbe auzite cu sonorul la minim la Radio Europa Libera in realitati ale vietii de zi cu zi.

Descoperirea Europei

Caderea regimurilor comuniste deschide calea statelor est-europene catre lumea pina atunci interzisa a Occidentului. Statele postcomuniste isi ridica privirea spre Comunitatea Europeana si NATO, abandonind replicile sovietice (CAER si Pactul de la Varsovia), care se autodizolva in 1991, o data cu URSS. Romania marcheaza momentul prin mesajul controversat al alegerii unei conduceri formate din vechi comunisti „reformati" si prin mineriadele din 1990 si 1991 sau evenimentele de la Tirgu-Mures. Bucurestiul pierde astfel primul tren al apropierii de Occident, intr-un moment in care Ungaria, Polonia si Cehoslovacia puneau bazele grupului de la Visegrad, in 1991, cu scopul de a impulsiona procesul aderarii la organizatiile occidentale, iar in 1992 aceleasi state infiintau Zona central-europeana a liberului-schimb (CEFTA). Programul PHARE, finantat de UE, reprezinta, de altfel, acronimul programului de sprijin pentru reconstructia economica a Poloniei si Ungariei, o confirmare a faptului ca Romania pierduse cadenta europeana.

Fraternitate dificila

Romania a fost primul stat care a recunoscut Republica Moldova, la citeva ore de la proclamarea independentei, la 27 august 1991. Urmeaza o perioada de euforie nationala, de o parte si de cealalta a Prutului, presedintele Mircea Snegur intarind constant ideea identitatii comune a celor doua popoare. Pina in 1994, cele doua state au avut chiar si acelasi imn national. La acestea se adauga ineditul participarii lui Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, la alegerile prezidentiale din Romania, in 1992.

Romania a simtit pericolul acestei apropieri entuziaste in timpul conflictului din 1992 din Transnistria, cind comandantul Armatei a 14-a a Federatiei Ruse, generalul Lebed, spunea ca in doua ore trupele sale ar putea ajunge la Bucuresti. Politica pro-moscovita inceputa in 2001 de presedintele Vladimir Voronin a dus la o racire a relatiilor cu Moldova si la concentrarea asupra obiectivelor euroatlantice. O implicare a Romaniei in disputele lumii ex-sovietice ar fi putut zadarnici eforturile apropierii de Occident.

Alfabetizarea europeana

Uniunea Europeana anunta oficial, in 1993, dorinta de a se extinde spre est si enunta asa-numitele criterii de la Copenhaga. Statelor estice li se cereau institutii politice stabile care sa garanteze preeminenta dreptului, respectarea drepturilor minoritatilor, separarea puterilor, o economie de piata functionala, capabila sa faca fata presiunii concurentiale si fortelor de piata din interiorul Uniunii. Din punct de vedere juridic, criteriile extinderii reprezinta o declaratie politica, fara a fi obligatorie, care face cunoscute principiile aderarii, dar, o data cu enuntarea acestora, problema largirii nu mai tine de „daca", ci de „cind", iar raspunsul Consiliului de la Copenhaga este: „Largirea va avea loc imediat ce un candidat va fi capabil sa-si asume obligatiile de membru, prin satisfacerea criteriilor politice si economice cerute".

In 1995, Romania devine membru asociat al UE si incepe procesul de preaderare. Timp de 11 ani, Romania va fi monitorizata, iar rapoartele Comisiei Europene vor alimenta mereu lupta politica de la Bucuresti.

Meditatii euroatlantice

In 1990 Si 1991, secretarul general al NATO, Manfred Wörner, viziteaza Romania si ia act de dorinta presedintelui Iliescu si a premierului Roman de a pune Romania sub umbrela de securitate a Aliantei. In 1994, NATO opteaza pentru varianta cea mai putin suparatoare pentru Rusia si prefera lansarea Parteneriatului pentru Pace in locul unei extinderi propriu-zise. Romania incearca sa-si spele imaginea instabilitatii ultimilor ani si este primul stat care adera la Parteneriat. Vazut de liderii momentului ca o anticamera a largirii, parteneriatul cu NATO a fost puternic diluat de aderarea Rusiei si de semnarea Actului Fondator NATO-Rusia, in 1997. Desi nici unul dintre aceste acte nu are valoare juridica, ci doar politica, ele presupun eforturi de obtinere a consensului in privinta strategiilor de securitate ale celor doua parti, inclusiv in extinderea NATO. Romania, care nu avea semnat inca un tratat cu Rusia sau cu ceilalti vecini, incepea campania pentru NATO cu stingul.

Neliniste la granita de vest

Organizarea primei sedinte comune a guvernelor roman si ungar, la 20 octombrie 2005, la Bucuresti a marcat momentul normalizarii relatiilor dintre cele doua state, dupa 15 ani de dispute si suspiciuni, care au aminat aderarea Romaniei la UE si NATO. Conflictele de la Tirgu-Mures si aminarea semnarii Tratatului cu Ungaria au fost insotite nefericit de lobby-ul congresmanului american de origine maghiara Tom Lantos impotriva acceptarii Romaniei in NATO. A urmat apoi perioada de inflamare a relatiilor bilaterale datorata adoptarii, in 2001, la Budapesta, a Legii maghiarilor din afara granitelor, care facea posibila acordarea dublei cetatenii maghiarilor din Romania. Supusa unui referendum national, legea a fost respinsa de cetatenii Ungariei, in decembrie 2004, un final fericit pentru puterea de la Bucuresti, pentru ca, in calitate de membra a UE, Ungaria ar fi putut conditiona votul sau asupra aderarii Romaniei de acceptare a acordarii dublei cetatenii.

1997, anul dezamagirilor

Regimul Constantinescu a primit in 1997 doua lovituri de gratie: respingerea candidaturii Romaniei la NATO si ratarea inceperii negocierilor de aderare la UE. Teama guvernului PDSR de a oferi un statut special minoritatii maghiare, prin acceptarea celebrei recomandari 1201 a Consiliului Europei, si atitudinile ambigue ale presedintelui Iliescu fata de aderarea la NATO au dus la incheierea tardiva a tratatului cu Ungaria si la suspiciunile fata de capacitatea Romaniei de a-si asuma obligatiile apartenentei la NATO. Consecintele au fost suportate insa de noua putere, care a incercat sa ascunda esecul in spatele vizitei istorice a presedintelui Clinton, la citeva zile dupa esecul de la Madrid. La fel, pilula amara a aminarii negocierilor pentru aderare la UE, primita la Consiliul European de la Luxemburg, s-a incercat a fi indulcita cu inceperea unei asa-numite „strategii intarite de preaderare", irelevanta totusi pentru ceea ce Romania isi propusese sa obtina din partea europenilor.

Americanii vs fratii sirbi

Decizia Bucurestiului de a deschide spatiul aerian pentru operatiunile NATO din Kosovo in primavara anului 1999 a marcat prima implicare a Romaniei intr-o misiune NATO. A fost un gest concret pentru cistigarea increderii aliatilor, cu atit mai mult cu cit Romania, care nu facea parte decit din Parteneriatul pentru Pace, nu avea obligatia de a sprijini operatiuni NATO neautori-zate de Consiliul de Securitate al ONU, asa cum a fost cazul in Kosovo. Polarizarea societatii si a presei romanesti in tabara proamericana si cea nationalista a dus la pierderea unei bune parti din sprijinul electoral de care se bucura guvernarea CDR. Meritele Bucurestiului vor fi insa imediat recunoscute la Consiliul European de la Helsinki, in acelasi an, cind Romania primeste unda verde pentru demararea negocierilor de aderare la UE. Culegerea roadelor recunostintei NATO va veni insa prea tirziu pentru presedintele Constantinescu, beneficiara acestora urmind a fi guvernarea PSD, critica acerba a deciziei fostei puteri.

Jumatatea plina a dezastrului

Recunoasterea terorismului ca pericol la adresa securitatii globale si declansarea razboiului antiterorist au deschis noi perspective Romaniei. Imediat dupa atentate, Parlamentul a luat decizia participarii, inclusiv militare, a Romaniei ca aliat de facto al NATO in razboiul impotriva terorismului. Un conflict atipic, in care cooperarea si increderea reciproca sint mai importante decit forta militara, a transformat angajamentele ferme ale Romaniei in tot atitea bile albe pentru aderarea la NATO. In decembrie, George Robertson, secretarul general al NATO, viziteaza Bucurestiul si trece in revista progresele pe calea aderarii, fiind urmat la scurt timp de comandantul suprem al fortelor aliate din Europa, generalul Joseph Ralston. Nu este mai putin adevarat ca alianta in care Romania isi propunea sa intre nu mai avea sa semene cu imaginea traditionala pe care romanii si-o formasera pina atunci, fapt care va diviza opinia publica in proamericani convinsi si adeptii mai moderatei pozitii europene, ostili trimiterii de „carne de tun" pe teatrele de operatiuni din Orientul Mijlociu.

Trupe peste hotare

ConsecvenTa si predictibilitatea politicii externe a unei Romanii mereu nepregatite pentru pasul spre NATO au fost demonstrate in mare parte de participarea cu trupe in conflictele din Afganistan si din Irak. In ianuarie 2002 a fost dislocat primul contingent pentru misiunea ONU din Afganistan, iar de atunci prezenta romaneasca a fost continua. Acum, Romania are aproximativ 1.000 de militari sub mandat ONU sau NATO in fiecare dintre cele doua teatre de operatiuni, fiind pentru prima data de la sfirsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial cind militarii romani se afla angajati in misiuni de lupta in afara granitelor tarii. In ciuda pozitiei reticente a UE, in special a Frantei si a Germaniei, fata de razboiul din Irak, Romania si-a respectat angajamentele asumate fata de Alianta, o decizie care a dat impresia consecventei nu numai aliatilor din NATO, ci si Uniunii Europene. Continuarea participarii cu trupe a Romaniei in Afganistan si in Irak nu a fost tema de dezbatere in politica romaneasca, cu exceptia sincopei produse anul acesta de decizia intempestiva a ministrului Teodor Atanasiu de retragere a trupelor.

De straja la granita NATO

Un an de sprijin romanesc in razboiul antiterorist a facut uitate neajunsurile politice si economice care au blocat pina atunci drumul spre NATO. In noiembrie 2002, Romania a fost invitata sa inceapa negocierile de aderare la NATO, in cadrul unei „largiri robuste", dupa cum declara presedintele George W. Bush, dictata de imperative strategice mult mai clare decit cele de la Madrid. Pentru a intari mesajul pozitiv al SUA la adresa Romaniei, presedintele George W. Bush efectueaza o vizita la Bucuresti, imediat dupa summitul de la Praga.

In martie 2004, dupa implicarea efectiva a Romaniei in conflictul din Irak, la Washington are loc ceremonia de depunere a instrumentelor de aderare la NATO. Romania se transforma in avanpost al politicii euroatlantice de securitate, iar experienta largirilor precedente ale Aliantei, care au fost urmate la scurt timp si de aderarea la UE, pe filiera relatiei de securitate dintre cele doua organizatii, aducea tot mai aproape momentul intrarii in Europa.

Cite statii sint pina la UE?

Certitudinea intrarii Romaniei in Uniunea Europeana a venit in 2003, cind a fost stabilit calendarul oficial al aderarii: finalizarea negocierilor in 2004, semnarea Tratatului de aderare cit mai curind posibil in 2005 si aderarea efectiva la Uniunea Europeana in ianuarie 2007.

In concluziile Consiliului European din 2003 s-a afirmat ca aderarea Romaniei si Bulgariei reprezinta obiectivul comun al Uniunii Europene cu 25 de membri. Era pentru prima data cind un document al Consiliului afirma obiectivul semnarii Tratatului comun de aderare a Romaniei si Bulgariei in 2005, precum si sprijinul Uniunii Europene in acest sens.

Privit retrospectiv, momentul 2003 a fost ultima sansa a Romaniei de a se intoarce in Europa, o data ce, la ultimul Consiliu European din 2006, liderii europeni au invocat limita „capacitatii de integrare" a UE sau chiar limita „capacitatii de absorbtie", asa cum a propus Franta.

Si acum, incotro?

Victoria inregistrata o data cu ultimul raport de monitorizare si cu anuntul oficial al aderarii la 1 ianuarie 2007 nu trebuie sa ascunda ca aceasta se va produce sub cele mai stricte conditii de pina acum.

Sub amenintarea clauzelor de salvgardare pentru justitie si afaceri interne, Romania este „incurajata" sa continue lupta impotriva coruptiei, reforma din justitie si in domeniul sigurantei alimentare. Responsabilitatea guvernantilor de la Bucuresti de a indeplini mai departe criteriile apartenentei la Europa va avea urmari nu numai in planul prosperitatii romanilor.

Un eventual esec al Romaniei de a respecta conditiile aderarii ar putea amina sine die deschiderea UE catre fostele state iugoslave, ar descuraja electoratul acestora si ar putea duce la consecinte periculoase pentru stabilitatea intregii regiuni. Cei 17 ani de consens asupra aderarii au luat sfirsit.

Obiectivele politicii externe romanesti trebuie sa se modifice, pentru ca puterea nu se mai poate cistiga invocind realizarile sau esecurile campaniei Romaniei pentru Europa.

In aceasta saptamina vor urma:

MIERCURI: In pofida momentelor de cumpana, economia a mers totusi spre capitalism. JOI: Evenimentele sint facute de oameni: tranzitia este si o poveste despre lupta personalitatilor. VINERI: Unul dintre actorii semnificativi ai acestor ultimi 17 ani au fost mass-media. SIMBATA: 17 ani de tranzitie au adus si schimbari majore in mentalitatile romanilor. Citeste si:

Romania flash-back: 17 ani in 12 evenimente

Romania flash-back: fondatorii si cutremurele unei tari intirziate