Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor si serviciile de securitate ramin in mod fundamental aliati in ciuda tuturor aparentelor si transformarilor politice. Iata un nod gordian pe care nu il poate taia decit presedintele Traian Basescu. Cine se opune unei rupturi radicale cu trecutul comunist? Se vede ca in primul rind serviciile secrete. Presedintele Comisiei prezidentiale, Vladimir Tismaneanu, a declarat ca SIE si SRI au manifestat destule reticente fata de solicitarile echipei de investigatii. In general insa, arhivele comunismului nu au fost complet accesibile si entuziasmul dintii al membrilor echipei s-a mai stins pe parcurs. Sint, pesemne, multe motive pentru care serviciile de informatii pun obstacole, unele teoretic justificabile. Cercetatorul Radu Ioanid dezvaluia, cu alta ocazie, ca atunci cind a scris cartea despre „vinzarea evreilor" a colaborat ceva mai bine cu serviciile romanesti, dar ca a intimpinat rezistente puternice in Israel. Serviciile secrete isi protejeaza propriile retele inca active, sau isi protejeaza aliatii, atunci cind este cazul. Asa cum sugera un cercetator britanic, este foarte posibil ca in arhivele romanesti sa se afle date despre politicieni occidentali aflati inca in functiuni publice si care ar fi pusi in cea mai proasta lumina. Acest lucru ar explica, desigur, de ce deschiderea arhivelor comunismului nu a figurat niciodata pe agenda atit de exigenta in alte privinte (vezi cazul „inchisorilor CIA") a Consiliului Europei si nici in rapoartele severe si cuprinzatoare ale Comisiei de la Bruxelles. Se pare chiar ca unele tentative de abordare a subiectului au fost discret, dar ferm descurajate.

Dar adevarata noastra problema este ca serviciile pot ascunde cu acest alibi crime imprescriptibile si ca pot proteja oameni care joaca pe mai departe farsa onorabilitatii. In sfirsit, daca SIE si SRI sint in masura sa invoce securitatea statului, cei care administreaza arhivele Ministerului de Interne sau pe cele de la Institutul National de Statistica nu mai au, evident, nici cea mai mica scuza. Rezistenta aceasta este condamnabila chiar daca, in unele cazuri, nu se pazesc secrete tenebroase, ci doar marunte resurse profesionale.

De fapt, indiferent de motivatii, cu cit sint mai multe fire ce leaga fostul stat comunist de statul actual, cu atit opozitia la deschidere este mai mare. La Consiliul Europei, rusii s-au opus cel mai energic adoptarii unor recomandari privind masuri reparatorii pe urmele regimului comunist, dar nu din motive doctrinare, desi printre deputatii Federatiei Ruse sint si comunisti, ci din nevoia de a proteja politici statale care continua perfect epoca sovietica. In ce ne priveste, am putea remarca faptul ca nici noii directori ai serviciilor secrete nu au adus, aparent, nici o schimbare de orientare. La drept vorbind, nu stim ce se intimpla in interiorul acestor institutii, dar este un fapt public ca actualul director al SRI, George Maior jr., a teoretizat, pe indelete, necesitatea inchiderii trecutului in trecut, argumentind ca securistii si comunistii de ieri nu pot fi evaluati cu criteriile lumii de azi. Raportind articolele teoretice ale lui George Maior jr. la doctrina Raportului Comisiei prezidentiale, decurge logic o grava incompatibilitate. In schimb, directorul SIE, Claudiu Saftoiu, a promis candid sa ramina un „civil", ceea ce a induiosat pe multa lume, dar nu a sporit increderea nimanui. A doua mare rezistenta vine din partea PSD si a lui Ion Iliescu. Dupa ce primele informatii partiale despre continutul Raportului Comisiei prezidentiale au aparut in presa, a devenit foarte clar de ce Iliescu a „acceptat" sa fie presedinte de onoare al partidului. Flancat de o intreaga grupare politica si in plus incadrat generos si tovaraseste de socialistii europeni, Ion Iliescu poate privi mai senin la viitorul sau judiciar.

Intr-adevar, este imposibil sa vorbim despre o desprindere deplina fata de trecutul comunist daca nu elucidam cum se cuvine ce s-a intimplat in decembrie 1989, daca nu precizam cine i-a adus pe mineri la Bucuresti in ianuarie 1990, in 14-15 iunie 1990 si apoi in septembrie 1991; daca nu lamurim iarasi cine i-a instigat pe romani impotriva ungurilor in martie la Tirgu-Mures in acelasi an tulbure; in sfirsit, daca nu gasim adevaratele origini ale unor grupari ca Vatra Romaneasca si daca nu limpezim cum de a fost posibila ascensiunea fulminanta a revistei si Partidului Romania Mare. Ion Iliescu, C.V.Tudor si ceilalti sint legati strins de o solida complicitate politica, iar sansa lor de supravietuire se afla pe mai departe in mina serviciilor secrete. In arhivele lor, „spalate" de ratiuni de stat, se gasesc de buna seama informatii precise despre toate datele importante care ne-au marcat traumatizanta istorie postcomunista. Vorbim de fapt despre nodul care mai leaga vechiul stat comunist de statul actual si pe care l-am dori astazi taiat de presedinte, dintr-o singura lovitura, intr-un veritabil gest alexandrin.

Nu ne putem astepta insa ca lipsa de cooperare a serviciilor secrete sa fie pusa pe mai departe in evidenta. Presedintele este pus si asa intr-o situatie inconfortabila si in plus atmosfera continua sa fie viciata de rivalitatea dintre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Comisia instituita la Palatul Cotroceni. Totusi, competitia aceasta impulsionata de gelozii si resentimente ar putea avea si urmari pozitive, daca ne gindim ca presedintele ar putea fi preocupat sa lase liberalilor ulterior cit mai putine subiecte de exploatat.