Ne trebuia o Revolutie, avem un Raport. Bilantul obiceiurilor romanesti e neschimbat: faptele in urma cuvintelor, cuvintele in fruntea realitatii. De data asta, in sfirsit, spre binele comun. Raportul Tismaneanu va intra, astazi, in circuitul public si va marca prima victorie ampla a romanilor intr-un proces pe care l-au ratat constant: legaturile de constiinta cu propria istorie. Romania comunista a existat. Nu ca Republica Populara sau Socialista, ci in calitatea umana de continent al esecului. In ciuda bucuriei amnezice pe care o cultiva astazi, frenetic, mediile de informare, comunismul romanesc nu a trecut. Adevarat, a sosit capitalismul, dar capitalismul romanesc e privat. Extrem de privat. Comunismul romanesc s-a dovedit mai mobil si mai interior decit Revolutia care l-a zdrobit virtual, iar Revolutia a pierdut timp si onoare, in timp ce-si omora eroii si nu isi rasturna adversarii. Comunismul romanesc a ramas cel mai mare si mai vinovat secret al istoriei noastre. Ne apropiem de el, dupa 17 ani de parodie democratica, indrumati de un document vast si onest. Raportul Tismaneanu nu e o Revolutie, dar e o revelatie. El aduna meticulos si coerent faptele, persoanele si ideile funeste care au dat viata comunismului si moarte sau aservire lumii romanesti. Istoria declasarii prin comunism apare cu toate personajele si detaliile ei rusinoase, scrisa cu litera marunta si curaj stabil, intr-un Raport pe care il pot contesta doar continuatorii devotati ai prostiei. De altfel, prima forma de viata a Raportului a fost defaimarea, iar a doua va fi pasivitatea institutiilor. Antisemitismul si lectiile de anticomunism aruncate in directia lui Tismaneanu ne spun ca, da, autorul e evreu, iar contestatarii idioti si ca, nu, comunismul n-a fost impus in Romania pentru a justifica moral sau medical urticaria legionaroida.

Daca Raportul va fi urmat de inactiune, asta va arata ca noua noastra clasa politica e nepregatita pentru convietuirea cu adevarul si consecintele lui. Nu e o surpriza. E un avort. Vadim, Paunescu, Iliescu si trupa sint exact ce sint: copii deformati ai comunismului exportati cu Revolutia, de pe o parte pe alta a istoriei. Nu clasa politica e publicul natural al Raportului Tismaneanu, desi documentul va fi infatisat, astazi, mai intii, acestui gen de auditoriu. Va fi o ceremonie pasiva, in care singurul personaj politic responsabil va fi presedintele Basescu. El a facut din acest document un act de stat si din acest moment o sansa. Fara girul si curajul acestui om care n-a simulat niciodata o indignare de disident retroactiv, Raportul ar fi facut cariera mai tuturor gindurilor bune care au vizitat lumea romaneasca, fara s-o clinteasca.

Raportul povesteste cu o cuprindere exceptionala catalogul crimelor si criminalilor, de la debut pina la pensia grasa si inadmisibila de astazi. Dar Raportul cere, de asemenea, citeva lucruri fara de care anticomunismul oficial va ramine inramat ca diploma de bune intentii a unei unitati de pompieri care numara chibrituri si n-are timp sa se deplaseze la incendii. Raportul cere: fixarea in lege a caracterului imprescriptibil al crimelor comuniste - relatii, de la anonimii ingropati de-a lungul Canalului. Apoi: o lege a lustratiei. Relatii, de la trepadusii securisti care vor fluiera azi Raportul in numele PRM. In sfirsit: abrogarea pensiilor faraonice ale activistilor si securistilor care au proiectat sau au imbunatatit amenajarile sus-mentionate, la Canal, Sighet si spitalele psihiatrice ale anilor 80. De asemenea: instrumentarea delictului de negationism si pedepsirea cazurilor de propaganda comunista. Acest posibil delict ar pune capat vietii tihnite si scabroase a plutonului Vadim si l-ar ajuta pe Becali sa-si vada de fotbal si manastiri. Prin urmare, nici o sansa.

N-am indepartat marele parazit comunist, dar asta e neputinta noastra veche si cu ea vom defila in fata popoarelor invatate sa se spele temeinic de zoaie. Ele ni i-au trimis, astazi, in Parlament pe Havel, Walesa si Michnik. Noi ii intimpinam cu Vadim si alte saruri toxice. Insa Raportul e un pas inainte. Un gest de constiinta. Locul din care pot incepe noua educatie si buna-cuviinta, spre folosul istoriei ce vine.