Dragoste de condei, dragoste de vorbe

Trecand peste faptul ca acum stim ce sunt lichelele si ce ar fi trebuit ele sa faca dupa 1989, peste nimicirea sangeroasa a celui mai odios turnator al Romaniei, poate cel mai important dusman al fragedei noastre democratii, ticaloasa doamna Mona Musca, peste eterna lamentare cum ca poporul nostru s-ar afla intr-o vesnica bodega, la o bere, si de asta nu avem nici o sansa de a "deveni" si performa, nu putem, totusi sa nu observam ca Autoritatea are alte nenumarate valente, mai mult decat universale, spre invidia altor natiuni care nu au in dotare asa ceva.
Cand nu se afla pe post de oberkellner in bodega in care se imbata zilnic Romania sau cand nu descopera vreun Kirkegaard national, Autoritatea da, cu modestia caracteristica, directii noi si in atat de jalnica noastra literatura. Astfel ne-am procopsit cu un termen nou, facut parca anume pentru a consacra un nume destul de pipernicit - dupa unii critici literari credibili -, cel al d-lui Cartarescu. Astfel, acesta nu mai poate fi numit scriitor, iar opera sa (pe nedrept neluata in seama de juriul Nobel, desi este incomparabila cu a grafomanului Orhan Pamuk) nu se mai compune din carti, ci din "proiecte literare", iar volumele d-lui Cartarescu nu mai sunt niste carti, ci chiar "mari locuri ale prozei romanesti".
Cred ca d-l Cartarescu trebuie sa fi fost cel putin fericit citind la ziar aceste aprecieri unice, de care nu s-au bucurat nici macar jurnalele Monicai Lovinescu sau Mircea Zaciu, laudate de toti criticii literari cu greutate. Poate ca cei doi nu sunt destul de morali si talentati pentru clasamentul Autoritatii semanand mai mult cu Henry Miller, pe care nu-l bagau in seama nici editorii, nici criticii, astfel incat a trebuit sa publice in ziar un anunt, de felul urmator: "scriitor american are nevoie de o pereche de pantaloni marimea..." Anunt in urma caruia a primit nu mai putin de 217 perechi de pantaloni, care ar fi putut sa-i ajunga pentru zece vieti. Asa cum aprecierile autoritatii morale pot sa-i tina d-lui Cartarescu loc de premiu Nobel, Gongora, Cervantes, sau mai stiu eu care, fiindca oricum, daca acesta n-ar fi fost roman, nedorit ca toti romanii la masa bogatilor, le-ar fi putut lua pe toate deodata, cu doar unul sau doua "mari locuri" ale propriei proze. Sau poezii. Sau eseuri. Sau orice. "Marile locuri" nici n-ar mai fi trebuit scrise de d-l Cartarescu, daca Autoritatea Morala cu greul d-sale cuvant ar fi garantat juriilor respective ca a simtit inlauntrul celebrului scriitor existenta acestor "proiecte literare". Oricum am lua-o e, totusi, bine.
Acum, dupa pronuntarea sentintei, nu mai trebuie sa-si faca iluzii looserii scrisului nostru, personaje marginale, cum ar fi Mircea Mihaes, Nicolae Breban, Ioan T. Morar, Ion Muresan, Adriana Babeti, Alexandru Vlad si altii care nu au trecut inca de la scris carti, la "proiecte" si mari "locuri literare". Caragiale spunea in "Scrisoare despre scris" ca nu-i e drag condeiul, ba chiar dimpotriva. "E o unealta cu care n-am facut niciodata ceva cumsecade pentru lumea mea.(...) Oricand l-as schimba pe o unealta mai onorabila, mai folositoare si altora, si mie. Sa aiba de la mine toti vrasmasii mei numai aceasta urare: neam de neamul lor, macar unul la trei copii sa ajunga literati romani, dar nimic altceva decat literati romani!" Iata ca blestemul sau s-a implinit! Intram in Europa cu cei mai mari autori de "locuri", "proiecte literare", si cu o unica "Autoritate Morala", cu totii iubitori mari ai condeiului. Si ai vorbelor...

---

Despre autor: