Cu fostul presedinte al Romaniei sub reflectoare din nou, multe sint mai clare. Sa nu ne grabim totusi sa primim aceasta ca pe o veste buna.

Sint de acord ca iesirea lui Ion Iliescu din fruntea bucatelor l-a facut mai simpatic pe fostul locatar privilegiat (trei mandate?; trei si jumatate?; patru? - in nici un caz mai putin de atit daca e sa o spunem pe bune) al Cotrocenilor. Sint, pe de alta parte, convins ca reinventarea lui Ion Iliescu, validata de ultimul congres al PSD, nu trebuie sa ne dea fiori; timpul sau a trecut. Teoreticianul si protectorul „capitalismului de cumetrie" nu mai poate oferi multe, dar mai poate distruge cite ceva, asa incit e de inteles si asta, cel mai intelept e sa i se dea un set de jucarii ca sa nu se simta neglijat.

In tot acest spectacol - de un bun-gust indoielnic, dar a carui eficienta, inca o data, e de luat in calcul - exista un singur aspect care deranjeaza foarte mult. Ceea ce se intimpla e impotriva realitatii si impotriva adevarului. Nu e o situatie de unanimitate, dar e un cor destul de mare care se aude distinct. Concret: Ion Iliescu e un apostol al intelepciunii, un rezervor imens de experienta buna, un zacamint de solutii practice, un filon de proiecte reformiste insuficient exploatat, un depozit de pragmatism. E chiar si cool - a se vedea, a se citi viitorul interviu care i s-a luat de ,,Playboy’’.

Unui om, precum este Ion Iliescu, cu atitea defecte si apucaturi proaste cu care a imbolnavit pentru multa vreme fragila democratie romaneasca, i se pun prea multe calitati in circa. Pentru a spune adevarul ne ajunge o fraza: Iliescu a fost, din pacate, intr-un mod coplesitor cel mai influent personaj al tranzitiei Romaniei de la comunism catre democratie.

Pe bucati, acum. Iliescu nu a fost si nu este un „intelept"; un intelept adevarat nu lasa singele sa curga si bitele sa ucida ratiunea. Un om cu apucaturi criminale insa, da, face asa ceva. Experienta lui, mult clamata? Da, de acord, cu precizarea ca tocmai aceasta experienta - dobindita exclusiv in scolile de partid si in „lucrul cu oamenii" cu „ochelarii" lui Marx si Lenin pe ochi - e cea care a stat ferm impotriva dezvoltarii normale a Romaniei. Solutii practice, eventual reformiste? Pentru cine practice si cind vreodata reformiste? Faceti un mic efort de memorie si raspunsul, amar, va veni de la sine. Cit despre „pragmatism", e necesar sa spunem ca sensul acestuia a fost partidul al carui presedinte de onoare ii este acum si pe care l-a confundat mai mereu, nostalgic, cu Partidul, cu unicul partid.

Nu e nimic nou in ce am spus mai sus; e doar util, asa cum, pentru cineva care are mintea usor infierbintata, e bine sa faca un dus racoros. Bonus: locul pe care i-l rezerva Raportul Comisiei Tismaneanu - in panteonul vinovatilor din istoria recenta a Romaniei - e cel pe care il merita cineva care si-a impus, cu violenta si cruzime uneori, vointa si experienta, ambele de extractie comunista, unei lumi care nu avea deloc nevoie de ea.